O zic si o s-o tot zic.
Blog-ul este instrument social de cuplat, imprietenit, comunicat, dar si de facut copii. Incepand cu noi 2, uniti prin suflet si simtiri de blog-ul domnului Exarhu, pentru totdeauna , pana la prietenii frumos legate si intretinute cu mare arta de blogger. Face parte din viata noastra si e cea mai frumoasa rutina de dimineata la birou, inainte de cafea. Si ca sa vedeti cat suntem de prinsi cu nebunia asta, am stat 2 zile cu sufletul la gura in asteptarea Baietelului lui Mihai si al Siminei. Se naste, nu se naste? la cat timp sunt contractiile, de ce? de ce nu? A nascut Simina azi noapte sau....??? Cum s-o ajutam, cum s-o incurajam, ce nume va purta Baietelul? e bine, Simina mai rezista? dar Mihai? De ce e acasa si face dus cand ar trebui sa fie langa ea? Pentru ca nu il lasa asistentele.
Asta a fost discutia conjugala din caminul nostru 4 pe 4 care ne-a consumat 2 zile la rand.
Nu stim nimic (deocamdata) despre nasteri, facut copiii, contractii sau emotiile venirii pe lume a unui membru mic si scancit, dar stim ca ne-a cuprins asa de tare emotia acestui eveniment al unei familii pe care n-o cunoastem incat ne-am pus intrebari serioase. Nu daca facem copii, ci daca e normal sa empatizam in asa hal, in mod virtual, cu niste oameni despre care doar am citit.
Raspunsul este : DA, pentru ca suntem oameni. Sper ca jurnalul lor sa nu se termine aici si sa mai continue cu alte povesti despre Baietel, ca noi suntem deja dependenti de ei. (in noi intra Dedi, prietenele mele, prietenele de pe blog si toti cei care nu ii cunosc dar ii admira pe cei 3 Badica).
p.s il cunosc pe Dragos Bucurenci, fratele Siminei, caruia ii spun ca acum sunt gata sa accept job-ul pe care mi l-a propus acum 3 ani. Dragos, ai legatura.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu