sâmbătă, 31 decembrie 2011

Spre luna in 2012

Asta e senzatia pe care o am acum, im ultimul ceas din 2011. Ca dupa anul asta simt ca pot face orice, ca mi-au crescut niste aripi cu care pot ajunge si pe Luna, daca vreau. A fost ANUL! Cel mai bun, cel mai plin, cel mai rotund ca burta mea de gravida, cel mai frumos ca Luca, cel mai bogat precum creditul nostru pentru casa noua, cel mai amuzant precum prietenii nostri vechi si noi care ne inteleg noua stare de parintie, cel mai greu precum lunile de alaptat cu dureri si rani si cel mai cel precum viata noastra in 3. Ce sa mai cer pentru 2012, ca mi-e si jena. Vreau doar timp sa multumesc universului pentru tot ce am si sa fim sanatosi ca sa avem energie pentru de toate.
Pe maine!

marți, 27 decembrie 2011

Sfantul Stefan al nostru

Sa ne traiesti cu numele, Luca Stefan, si sa ne bucuri mereu asa cum o faci la doar 9 luni si 13 zile:). La multi ani!

sâmbătă, 24 decembrie 2011

De Craciun, fii mai bun

Nu am apucat sa facem mai nimic din ce ne-am propus, organizatoric vorbind. Salata boeuf e inca pe lista, supa si ouale umplute, asisderea, noroc cu Eliza, prietena noastra care gateste de te lingi pe dejte, ca avem deserturile gata. Sa vedem cand om reusi sa facem si curat, ca cu Luca lipit de noi nu prea reusim.
Si totusi, anul asta nu ma prea panichez. Pentru ca a fost un an scurt si foarte intens, frumos si obositor si pentru ca de 9 luni nu prea mai stim cum curge vremea decat prin ochii copilusului.
Dar anul asta a fost si un an foarte bolnavicios si cu vesti rele de care speram sa scapam si sa ne lepadam. Nu noi suntem bolnavi, ci unul dintre parintii nostri care acum spera ca va prinde Craciunul acasa, si nu intr-o rezerva de spital. La ei ne gandim zilele astea, la parintii nostri cei sanatosi si cei mai putin sanatosi, si ne dorim sa ii avem cu noi inca multe Craciunuri asa de pline si fericite ca asta, cu copil.
Craciun linistit si vesti bune sa ne aduca Mosu', asta va dorim toti 3 la unison!

joi, 22 decembrie 2011

Craciun in 3

De fapt, acest post este despre cum speram sa nu o luam noi razna pana de Craciun, si nu despre frumusetea sarbatorilor cu copil miscator prin casa.
In ultimele zile m-am tot abtinut sa nu-mi revars nervii creti aici si sa ma plang despre cum o mana de om iti guverneaza ziua, noapte, somnul si tihna. Pentru ca acum mi-e clar: parintia nu e pentru toata lumea. Nu e de ajuns sa iti placa copiii si sa lacrimezi cand vezi bebelusi ca sa vrei si tu. Daca vrei liniste, odihna si zile lense nu face copii, du-te in vacante, arunca banii pe fereastra, orice te satisface. Daca vrei seri urlatoare, zile in care nu apuci sa faci pipi linistita fara sa te traga copilul de chiloti, daca vrei nopti cu treziri dese, mai dese ca in armata si fara nicio sansa sa mai recuperezi macar 3 ore legate de somn, faceti copii. Nu e usor sa stai toata ziua cu copilul catarator, nu e simplu sa gandesti in conditii de urlete de disperare cand ai iesit din campul lui vizual. E greu, mie mi-e greu, recunosc, si stiu acum ca nu-s asa de rabdatoare, nu-s nici zen, nici din piatra, ridic tonul fara sa ma controlez si ma buseste plansul dupa.
Se spune ca nu ti se da mai mult decat poti duce. Cam asa-i, pentru ca altfel nu stiu cum de nu am fugit pana acu, sau cum de nu mi-am luat bona( chestie care e prioritara pentru la anul).
Daca copilul nostru nu ar fi dragalas, nu ar rade in hohote cand ne vede sau nu ar trancani toata ziua cuvinte precum: aidi ( haide), api ( lapte), apea( apa), copca( copacul), tata, mama, eiiii, nu am rezista orelor in care se zbate, ma musca de sani, ma ciupeste, imi da pantalonii jos doar doar l-oi lua in brate non-stop, tipa, plange, se chinuie sa planga ca sa fie remarcat.
Tot ce imi doresc zilele astea e sa avem mai multa, cat mai multa rabdare, sa-l intelegem si mai mult si sa il crestem decent, cat sa nu ne scoata ochii pentru posturile in care il param.
Desi, sunt sigura ca asta se va intampla!
Craciun fericit si energie buna!

luni, 12 decembrie 2011

Miscarea de seara

From Evernote:

Miscarea de seara

Tocmai mi-am dat seama ca mint destul de des atunci cand raspund la intrebarea: te-ai apucat de sport dupa nastere? Nu ca as arata perfect, nu de asta sunt intrebata, ci intr-o discutie de mame vine si randul dilemei: ma duc la sala sau mai stau o tura? Eu mai stau o tura pt ca sunt lenesa, pentru ca am falsa impresie ca burta ramasa se va topi singura si fara ajutorul ciocolatei pe care o degust zilnic si pentru ca fiind in mijlocul crizelor de plans daca dispare mama din peisaj nu prea ma incumet sa o tai de acasa vreo 2 ore. Desi am nevoieee! Si totusi, eu fac sport! Da, din ala de performanta. Uit ca in fiecare seara intre 9 si 12 practic atletism. Mai exact sprint! Inevitabil in acest interval bag cam 3 pana la 6 ture de sprint care se lasa cu dureri de inima, gafaituri si transpiratie. Durata e cam de 3 secunde, cel mai prost scor, cu un timp record de 1,5 secunda pe care il cam mentin de vreo cateva saptamani. Traseul e cam acelasi: sufragetie-hol-dormitor sau bucatarie-sufragerie-hol-dormitor-patul copilului. E deja un sport aprobat, ba chiar incercat si de sot atunci cand eu sunt la dus. Ca in oras sigur nu-s! Recunosc, e addictive dar n-am si nu stiu ce sa fac altfel pana nu creste copilul si nu incepe sa doarma si el o noapte legata! Si se lasa mereu cu urlete, ale copilului care ba vrea alaptat, ba luat in brate, ba ii e frig, ba il doare ceva, mereu cate ceva, de cel putin 3 ori pe seara pana ajungem si noi in pat langa el. Ce mai urmeaza in cursul noptii, cate trezri nu pot socoti cu exactitate pentru ca pot fi doar 3 sau peste 10, asa cum s-a intamplat azi  noapte!

Somn usor si intretinere fizica mai placuta decat a mea! 

vineri, 9 decembrie 2011

Campanie de sms-uri pentru Bibi

E minunat ce se intampla in blogosfera asta de mamici! Cum, necum, niste forte mai mari decat puterile mamicesti s-au adunat si s-au organizat intr-o campanie de 6 zile de strangere de fonduri pentru Bibi.
Asa ca de maine dimineata e liber la sms-uri la numarul 848, iar cu 2 euro "Donezi o picatura de viata". Campania se desfasoara intre 10 si 16 decembrie.

Sau poti suna de pe Romtelecom la urmatoarele numere
0 900 900 301- 10 euro/apel
0 900 900 303 – 3 euro/apel
0 900 900 305 – 5 euro/apel


Si mai poti dona oricand in contul lui Bibi
cont (lei) RO24 BTRL 0140 1201 N396 55XX
Banca Transilvania

Titular cont: Filip Bogdan-Liviu
Iar Criticomamica a pregatit si niste bannere frumoase pentru intreaga blogosfera:). Nu ezitati sa vi le postati in pieptul blogului!

marți, 6 decembrie 2011

Mos Nicolae al lui Luca

Daca anul trecut l-am primit pe Mos Nicolae cu o burta si chef de poze, anul asta a fost o sarbatoare muult mai activa datorita maimuticii din dotare care a alergat prin casa toate mandarinele si a muscat din fiecare banana asigurandu-se ca nu ramane niciun fruct nestat. E tare frumos de sarbatori cu un copilut care nu are stare nici macar 1 minut pentru ca ai ocazia sa simti in fiecare clipa bucuria acestei luni: ascunzi cadouri si strangi incontinuu dupa resturile lor:).
Din pacate nu am reusit sa pozam toate cadouasele pentru ca au disparut din raza noastra de atentie imediat dupa ce au ajuns in ghetute.
Tare sunt curioasa sa vad cum ne vom descurca cu un bradut frumos decorat si un copil semi-biped!
Sarbatori frumoase si voua:)!



luni, 5 decembrie 2011

Masata de mama

Vin de la o sedinta de masaj de relaxare, un cadou pe care l-am primit de ziua mea si pe care abia dupa o luna jumate apuc sa-l onorez. A fost greu pana am gasit o portita de plecat de acasa si lasat copilul cu ta-su, care de fapt nici cu ta-su nu prea mai sta pentru ca suntem in plina era de anxietate de separare. Sper sa apuc sa povestesc despre asta pana nu ma vestejesc. Dar, tot legat de vestejire, mi-am facut curaj si m-am infiintat la salonul foarteee fain situat intr-un hotel cu mare clasa. Eden Spa se cheama locanta si se gaseste si in Grand Hotel Continental de pe Calea Victoriei. Ce sa zic? Frumosss domle, si foarte placut privirii, atingerii si simtirii. Asa, ca pentru doamne fine, numa ca eu nu ma consider o doamna fina si m-am simtit cam incurcata la inceput. Terapia a constat intr-un masaj corporal relaxant si frumos mirositor, masaj facial si masaj exfoliant pentru picioare. Si...in lipsa semnalului la telefon, ceea ce m-a stresat si mai tare decat la venire pentru ca nu reuseam sa dau de sot si copil care o flendureau dupa Mosu' prin oras. Nu stiam daca urla copilul fara mine sau daca urla ta-su... tot fara mine. Partea cu masajul corporal a fost f relaxanta si binevenita pentru ca nu ma interesase soarta celor doi dar si pentru ca nu stiam de absenta semnalului gsm. Ei, n-a mai fost asa de bine cand tot scrub-ul mi-a intrat in piele si ma zgaraia in loc sa ma hidrateze si sa ma relaxeze si nu-mi doream decat sa fug de acolo mai repede.
Gata, s-a terminat cu gura de relaxare, ma duc la ai mei sa ma maseje noaptea cu picioare in spate si in gura, parca tot asa imi place.

duminică, 4 decembrie 2011

Talcioc Urban de iarna

Am ales sa mai facem editie de Talcioc Urban pentru Bibi, nu pentru ca nu avem ce face acasa, ci pentru ca editia din 12 noiembrie mi-a demonstrat ca poti aduna energie buna intr-un loc mic si intim cu foarte multa lume cu suflet mare pentru un copilut care merita o sansa la viata. Ne-am simtit bine vanzand din casa si suma stransa ne-a bucurat, desi e inca prea putin pana la 140.000 de euro. Cei 1.000 de euro stransi sunt putini pentru sanatatea lui Bibi, dar sunt stransi cu mare bucurie si ganduri bune. Asa ca repetam exeperienta in 17 decembrie, tot la Casa Margarit, in formula de talciocari iscusiti, cu gradinita de copii dupa noi si cu lucruri frumoase de vanzare. Zilele urmatoare o sa anunt si "brandurile" participante si cateva obiecte care se vor licita pe loc.
Mai sunt mai putin de 2 saptamani, mai astept talciocari sa se inscrie pe: dobreja82@gmail.com.

luni, 28 noiembrie 2011

Ready to go

Luca, aspiratorul nostru de 8 luni jumate care se pregateste zilnic pentru primii pasi. Numa noi nu suntem inca pregatiti pentru un biped.

luni, 21 noiembrie 2011

Retroscpectiva celor 7 luni Luculiene


Retrospectiva celor 7 luni Luculiene

Luna a saptea a fost cea mai cea dintre toate. Plina de chestii noi, foarte activa dar si foarte usoara. Paradoxal, mi se pare ca cu cat creste mai mult, cu atat e mai usor, mai frumos, mai interesant. A fost luna in care copilului nostru i-au crescut 3 dinti, si i-au erupt gingiile pentru inca doi, si deci si luna cu cele mai multe urlete pe noapte, cu seri agitate si cu zeci de treziri pe noapte. Ai zice ca eu sunt topita de oboseala, si cam asa e, dar e drept ca ma transform intr-o somnambula care uita de cate ori s-a trezit in noaptea precedenta sau care se trezeste in mijlocul casei cu copilul urland in brate. Dovada ca ma odihnesc, nu?

Cu toate astea, in luna a saptea am avut zilele cele mai active ever cu un copilut care intr-o saptamana de exersat a mers de-a busilea iar in alta s-a ridicat de sute de ori in piciorute pana i-a iesit perfect. Asa ca la implinirea celor 8 luni aveam in casa un patruped care ajungea din punctul a in punctul b in cateva secunde si un semi biped care cotrobaia prin biblioteca fara prea mari probleme. Tot in luna sapte am mai facut o calatorie in Italia la ai mei, tot singura de gat cu copilul, calatorie care a fost mai ok decat prima dar mai obositoare si plina de aventuri. Totusi, am marcat fericiti niste drumuri in scaunul de masina pe autostrada si un copil care se culca singur in scaunel sau in manduca cum simtea motorul pornit, chestie care nu s-ar fi pomenit cu 3 luni in urma, decat doar cu niste urlete de cateva zeci de minute.

Diversificarea a mers si nu prea si ea, mai mult pe langa copil si pe hainutele lui decat in gurita lui, insa am mai trecut si de pragul carnei de pui si de cereale-cele pe care le mancam si noi, nu de bebelusi- plus o mareee intoleranta la lactate. Asa ca amanam branzica si iaurtelul si ne facem direct carnivori, ca ta-su:).

Ne mai laudam si cu o frumoasa anxietate de separare si o mare drama la baia de seara, toate fiind asezonate cu urlete cand dispare mama din peisaj sau cand copilul simte ca este inserat in cada.

Avem copil mare, nu?

Luca are acum 8 luni si o saptamana, tot foarteee alaptat si tinut in brate, tot in patul nostru si tot pupat si iubit de ne miram si noi de cata dragoste a sadit in noi. 

marți, 15 noiembrie 2011

8 luni Luculiene

Inca nu am energie sa scriu despre Talciocul Urban din week-end-ul trecut, am la activ 4 nopti de treziri nocturne din 10 in 10 in minute, sunt praf cu nervii si astept sa ma adun. Sper doar sa nu ajungem la urmatorul Talcioc cu starea asta de nesomn. O fi pragul de 8 luni, o fi cotitura celebra prorocita de Brazelton, nu stim, stim doar ca avem in fiecare saptamana alt ritm de somn.
Voiam, totusi, sa scriu despre cele 8 luni peste care tocmai am trecut si ca luna din urma a fost cea mai plina luna, plina cu chestii noi, cu mers de-a busilea spre perfectiune si cu ridicat in doua labute. Despre cei 6 dinti si cei 2 care isi fac aparitia in cate zile nu mai zic, o sa va arat niste muscaturi odata iar despre kilograme, cine le mai numara?:) Am multe de povestit si despre ce s-a intamplat luna trecuta, pe unde am mai calatorit, ce mai zice copilul, dar prefer sa postez niste poze de la Talcioc pana ma adun.




credit foto: dedi.ro si Carmen Calin

vineri, 11 noiembrie 2011

Asa ne pregatim de Talciocul Urban de maine

Sper ca n-ati uitat ca maine avem intalnire la Casa Margarit unde vom talciocari pentru Bibi. Pana si Luca se pregateste, abia l-am uns ajutor de talciocar, caci se pare ca ii place sa verifice si sa pipaie marfa ( presimt ca iar ma cearta sotul pt aceasta poza prost incadrata:).
Deci, aveti, n-aveti treaba, maine va infiintati la Casa Margarit din str. Margaritarilor 7 ( zona Icoanei) incepand cu ora pranzului.

joi, 10 noiembrie 2011

Talciocul de toamna se intoarce


Cum, necum, am uitat sa povestesc chiar in casuta mea despre Talciocul Urban de toamna pe care il organizam sambata la Casa Margarit. Am avut grija sa il promovez peste tot, numa la mine in batatura uitasi. Of of, mai mai, e tare greu dupa ce nu dormi nici macar 2 ore pline si rotunde sa te mai aduni. Ma si mir ca am avut energie sa ma adun pt organizat si pus pe caprarii tot ce trebe pentru talcioc.Asadar, editia de toamna este dedicata strangerii de fonduri pentru Bibi, un copilut frumos cu ochii albastri, care e bolnav de anemie aplastica si are nevoie de un transplant de maduva.
Aici gasiti povestea lui..
Avem di tati: sapunuri handmade, incaltaminte de producator la pret de talcioc, hainute de copii, hainute de oameni mari, carti, obiecte de colectii, accesorii handmade si cate si mai cate. Ahh, si castane fierte si vin prajit...sau era invers?:) Ne gasiti sambata de la 12 pana seara, cu tot cu copil, asa ca va asteptam sa cumparati si sa donati.

miercuri, 9 noiembrie 2011

Cum se distreaza copilusul

video

Top lucruri tabu sau rusinoase pe care le poti face in public de cand cu copilul

Totul a plecat de la cateva priviri urate pe care le primesc de la trecatorii care ma aud cantand sau vorbind singura pe strada. Singura, vorba vine, caci de la spate nu se vede copchilul atarnat pe burta mamichii iar cine ma aude si nu vede copilul burdusit intre haine clar imi pune stampila de Spitalul 9. Mai hilara e situatia cu carut: copilusul dragalusul urla, mama urla si ea a cantec/poezie/snoava/minciunele, doar doar s-o potoli fiara din el. Eh, ash, tot din Manduca asculta mai bine.
Buuun, si am zis, in afara de cantat, vorbit singura si strambat, ce-as mai putea face pe strada cat sa dau vina pe copil?!
Muuuulte si rusinoase:).
1. Sa ragai:). O doamna nu ragaie deloc, nu? Daramite in societate. Insa cand ragaie un copil e mare bucurie. Ia sa ragai si eu ca sa ma bucur de masa asa cum fac cei mici si sa dau vina pe Luca!
2. Sa trag vanturi fara sa te simti rusinat pt ca oricum copilul e copil si nu stie ce face, nu? La capitolul miros tre sa mai muncim ca ne-a luat de mult de cand cu diversificarea:).
3. Sa dorm in metrou cu capul pe copil atunci cand adoarme si el cu capul intre sanii mei. Sunt convinsa ca nimanui nu i s-ar parea ciudata o mama care doarme in fund. Dar ia sa vedeti o femeie fara copil care atipeste la metrou, nu-i asa ca ati comenta oleaca?
4. Sa ma murdaresc ca porcul cand mananc, pt ca, nu-i asa, murdarirea este buna?:)
5. Sa nu mai stau la rand/ cozi pt ca am copilul agatat de gat. Pe asta o studiez intens dar se face cu mare arta actoriceasca:).
6. Sa vorbesti singur pe strada, nu cu copilul, ci cu copilul din tine dar sa dai impresia ca ai un interlocutor.
Ia sa vad, mi-a scapat ceva?
Da, am luat-o razna dar e numai si numai de la alaptare:).

marți, 18 octombrie 2011

De ziua noastra

Azi dansam in familie asa ca nu bem doar pentru cei 29 de ani ai mei, ci si pentru sfintisorul Luca, copilusul care ne-a intregeit de mai bine de 7 luni. E tare frumos sa te serbezi si sa fii si mamica, de acum asa vor arata zilele mele de nastere si imi place perspectiva. Mie imi doresc zile cu rabdare atunci cand Luca face pe circarul si sa ii fiu sanatoasa ca sa il pot creste macar pana cand va fi pe picioarele lui, lui ii doresc sa fie sanatos si norocos, ca de restul ne ocupam noi doi, iar noua impreuna ne dorim sa fim echipa Trio Grigoroiu toata viata! Si poate si o fetita, n-ar strica, nu?:). La multi ani maimuticule!

vineri, 14 octombrie 2011

De 7 luni

S-a mai dus inca o luna si iar ma intreb cand si cat tare repede trece vremea cu un bebelus care acus devine toddler. Paradoxal, la cat de grele sunt unele zile, trec si ele repede si niciodata nu stiu cand se face iar week-end cand suntem toti in formula completa. Am multe de raportat pentru 7 luni, dar mai bine pun niste poze recente in care se poate observa un Luca mai mare si mai stabil in fundulet, si mai curios decat acum o luna si care acus e pregatit sa se ridice in piciorute.O zic si aici ca sa se consemneze si blogosferica ca perioada asta e cea mai faina de pana acum, devine usor sa comunicam cu copilul, se mai joaca si singurel asa incat sa mai avem si noi timpi de respiro si e din ce in ce mai funny cu mutritele lui de omusor dulcic.
Sa ne cresti mare, Luculica si sa ne bucuri zilele asa cum stii tu mai bine!




p.s. da, ne-am luat Manduca, care este mi-nu-na-taaaa!!!!!
LE: multumim pentru poze Adrianei!

vineri, 7 octombrie 2011

Saptamana internationala a bebelusilor purtati 10-16 octombrie

Credeati ca noi scapam de sarbatoarea asta? Nici macar nu am incercat sa ne fofilam pentru ca e clar ca ne place sa il luam pe Luca si sa il purtam peste tot cu noi. Iar marsupi-ul a fost mana cereasca in multe ocazii, mai ales in concediu, in aeroport, la mare, in metrou, la cumparaturi si bineinteles la terase. Vara noastra n-ar fi fost asa de plina si frumoasa fara copilul purtat usor dupa noi. Asa ca trebuie sa sarbatorim cum trebuie si ne prezentam saptamana viitoare la cateva din evenimentele pregatite de niste mamici foarte saritoare.
Asadar, gasiti programul aici si va puteti adapta in functie de somnul copilului, sau nu, daca e copil purtat:).
Noi vom fi la marsul de luni, la flashmo-uri si incercam si la atelierul Dianei.

joi, 6 octombrie 2011

Luculica creste

Il vad zi de zi cum se zbate si incearca sa scape de hainele de bebelusie. Creste sub ochii mei si fiecare mic pas inainte e o etapa noua, un progres care lasa din ce in ce in urma faza de bebelus. Luculica al nostru creste si nu-mi vine sa cred ca acum se catara pe mine, se ridica in piciorusele lui grasune, rade cu pofta si imi urmareste fiecare respiratie. E lipit de mine si cum dispar din raza de actiune incepe distractia. Ma adora, ma mananca din priviri si e innebunit dupa jocurile noastre de-a rasul, asteapta sa il fac sa rada intr-un mod foarte constient. De multe ori ma intreb daca nu cumva gandeste fiecare miscare.
Acus face 7 luni, brr, ce repede cresc astia micii, parca deja imi e dor de el bebeluc mic. Zice chestii, acum e in faza de "tatatatata", "babaabaab", "dadadadda" iar mama zice doar cand e suparat. E curios, cauta non-stop locuri noi, se bucura cand revede dimineata colturi si locuri de prin casa pe care le recunoaste, e fericit cand il scot pe balcon si ii arat copacii si cum pica frunzele iar afara, in parc, se uita incontinuu la cer si sta minute bune ingandurat cu privirea tintuita catre vazduh. Copiii sunt o alta placere, ii urmareste la locul de joaca si rade la ei. E un istet, noi zicem ca e deja peste inteligenta noastra, deh, ce sa zicem si noi?:).
Si parca se face din ce in ce mai frumos:)
.



joi, 29 septembrie 2011

Gimnastica de dimineata

Luca sta din ce in ce mai mult in fund si in patru labute, acus devine biped, desi nu vreau sa il incurajez sa stea in picioare prea devreme. Deocamdata, exersam diferite pozitii care deriva din cea de stat in fundulet: sfoara, spagat, panton pe burta, extensii in fata si multe altele. Iata si cateva "marturii":




LE: se vede pe hainuta ca si mananca, nu?:)

miercuri, 28 septembrie 2011

Ce vraji mai face Luca

Vrajitorul de Luca ne lumineaza viata, dar ne mananca si zilele cateodata, e un mic terorist care in minutul asta rade cu pofta si iti zambeste seducator pe sub genele lungi de la ma-sa, iar in urmatorul minut poate sa urle cat il tin bojocii. Unele zile sunt perfecte, e docil, vorbeste si murmura incontinuu, rade si e comunicativ, doarme bine si mananca asemenea. Dar vin si zilele grele, ca azi, cand mi-a mai aparut un smoc de fire de par alb si sigur niste riduri deasupra buzelor de la atatia nervi. Nu a vrut sa doarma decat 30 de minute cam de 3 ori pe zi, iar seara ne-a facut pachet de nervi pe amandoi. Desi murea de somn, nu pica lat nici cu amenintari de genul: te las in patut sa plangi pana numai poti! As, l-am lasat maximum 2 minute si am luat-o de la capat. Acu doarme, ca altfel nu puteam sa il parasc blogosferic. Dar intentia mea era sa il laud si sa povestesc despre cat e el de destept. Deci, cand nu ne face creierii vraiste, e cel mai dulce, destept, comic si prezent copil de 6 luni jumate. Ne miram incontinuu despre cat de atent e la fiecare zgomot si cum reactioneaza, intotdeauna potrivit situatiei. Cand radem sau chicotim e lesinat de ras si el, iar cand suntem seriosi baga privirea lui de curioso-intrigat. Ii place sa ne atinga si cu degetele ne pisca usor si cate 10 minute. Se lipeste de noi si ne ia in brate, ma pupa si ma descopera zilnic, luandu-mi fata in manutele lui grasune si trage de nas, de obrazi, de buze foarte atent si vesel. Sta bine in fundulet si cand mai cade striga mama asa frumos! Sta de o luna in scaunul de bucatarie si e foarte fericit cand ii dau in manutele lui bucatele de fructe sau legume. E in extaz si cand il las sa isi faca de cap cu piure-ul de fructe pe care si-l indeasa in urechi, in nas si in ochi si chiuie de fericire la sfarsit.
Ii place apa, sa o simta dar sa o si priveasca, e delicios cand se bucura atunci cand il spala taica-su iar cand eu ii fac jocuri cu apa e fascinat si nu se plictiseste usor.
Sta in patru labe si isi face vant sa o porneasca prin casa, deocamdata isi ridica picioarele si exerseaza miscarile dar inca nu se deplaseaza de-a busilea. In schimb, pe burta si prin miscari circulare poate sa ajunga acolo unde vrea, adica: sub canapea, sub fotoliu, sa linga rotile de la canapea, sa rupa plantele, sa rontaie telecomenzile si sa linga Ipad-ul.
E adorabil copilul asta al nostru, dar e si incapatanat cand vrea. Seamana cu tac-su aici si prevad vremuri grele pe la un 2, 3 ani! Mi-e si usor si greu sa stau cu el toata ziua, e incitant si e de fapt cea mai provocatoare misiune din viata mea care uneori ma copleseste de emotii si de oboseala, dar ma intregeste si ma intareste intr-un mod in care nu ma asteptam.
Cu cat trece vremea cu el in viata noastra cu cat intelegem ca e copilul care ne trebuie noua, doua bucati de parinti cam lepre si comode. Cred ca Luca a venit cu marea misiune de a ne responsabiliza pe noi mai intai si apoi sa ii facem si lui un rost in viata. Nu stiu, mai vad cand o face el un an ce mesaj mai interpretez de la el.

duminică, 25 septembrie 2011

Incercarea moarte are

Asta cand la mijloc se afla un bebelus de 6 luni care e atasat de ma-sa mai ceva ca in reclama de la super glue. Dar care e povestea? Pai incurajata de o anumita doamna mama renumita in blogosfera, nu dau nume ca sa nu se stie cine se destrabaleaza cand sotul pleaca cu baietii iar copiii sunt la bunici, am planificat sa ne petrecem o bucata de sambata noapte in oras, ca fetele. Planul pe sms-uri parea perfect: mai adunam niste mamici cu creierii varza, lasam cohorta de copii cu tatii din dotare sa se spele cu ei pe cap dar sa nu uite sa ii spele si pe ei, iar noi sa ne prefacem ca iesim la baute si ca ne simtim bine fara ei in socialul nocturn. Sexy, nu?
Planul famililiei era ca eu sa adorm copilul, sa ma asigur vreo jumate de ora ca e lemn si sa o uschesc la fete, lasandu-i sotului si niste lapte propriu, in caz ca maimutica s-ar fi trezit si ar fi urlat dupa alinare laptoasa materna.
Ceea ce s-a si intamplat pt ca, desi copilul dormea dus pe la ora 9 iar eu inca imi faceam curaj sa ma dau dusa din linistea conjugala, plus un sot care mai avea un pic si ma dadea afara numai sa plec odata, instinctul ma tragea de picior si zicea: mai stai sa vezi! Numa' bine, ca de la 9 la 11 copilul s-a trezit de nu stiu cate ori si s-a linistit numai mufat si nicidecum in bratele sotului. Deci, am sfarsit toti trei intr-un somn profund la ora 11 noaptea iar copilul, linistit ca ma-sa nu mai umbla pe coclauri, a dormit uns intre noi pana pe la 2, 3 cand si-a mai luat ceva desert si a picat lat iar.
Acu, intrebarea se pune: nu sunt eu pregatita sa ma despart un pic de copil? O fi prea devreme pt el ca eu sa haladuiesc aiurea noptile? Nu e sotul pregatit sa stea sambata seara cu copilul, in loc s-o arda pe beri cu baietii?
Care e adevarul?

miercuri, 14 septembrie 2011

Luca in imagini

Azi facem impreuna 6 luni de cand suntem parinti, copil, sot si sotie cu copil si tot asa. E emotionant sa il vad cum a crescut si cate progrese a facut fata de prima luna. La multi ani, Luculica, esti copilul perfect si multumim ca ne-ai ales sa-ti fim parinti.
Luca la o luna:

Luca la doua luni

Luca la trei luni

Luca la patru luni

Luca la cinci luni

Luca la 6 luni: dau copy-paste de pe fb ca nu am descarcat nimic.
http://www.facebook.com/#!/delia.obreja

duminică, 11 septembrie 2011

Jumate de an: a mea

Zilele urmatoare avem mare sarbatoare mare in familie: 6 luni de Luca, jumate de an, adica acus un an, durere mare ca bebelusul creste, acus copil la scoala, vai acus se insoara, si mintea poate sa imi zboare si mai si, dar ma opresc aci. Deci, copilul creste si, desi nu stiu cum au trecut primele 6 luni din viata, le cam vad. Pe mine. Asa ca postul asta imi este mie dedicat acum, lui Luca mai tarziu cand va putea citi cum m-au marcat prima jumatate din viata lui. O sa fiu cinica si deloc amuzanta pentru ca sunt tare in urma cu somnul, mai exact in urma cu 6 luni. Urmeaza niste randuri aiurite, dar cam adevarate, insa care nu imi afecteaza viata asa incat sa zic ca ma opresc aici. Stiu ca ce urmeaza este si mai greu, si mai solicitant, cu alte provocari si etape care mai de care. Dar asta e adevarul, mai mult sau mai putin cosmetizat de scriitura. Cine vrea sa inteleaga, va pricepe.
Asadar, ma laud cu 6 luni de alaptat exclusiv, din care 2 horror, cu dureri, rani, plansete, insa cu 4 luni de relaxare, intimitate cu copilul, iar ultimele 2, de-a dreptul seducatoare, pline de comunicare aproape ilicita si unica cu Luca.
Dau raportu' si iscalesc:

Aspect:
- par: dusa este coada deasa, aurie si creata din timpul sarcinii, acu' de cand m-am si tuns si vopsit arat ca naiba, niciodata aranjata, prea putine fire crete si mai mereu par lipsit de forma, stralucire, personalitate. Nasol, rau.
- fata: mereu incercanata, chiar si cand apuc sa ma fardez; mi-am iesit total din mana cu cochetenia si par o zuza, cu fata asudata de la carat copilul in spate; insa, tot el, copilul ma gaseste atragatoare, caci altfel nu stiu cum de imi zambeste si "flirteaza" non-stop cu mine; de sot nu mai zic, fisa postului ii zice sa ma complimenteze zilnic, asa ca nici el n-are nicio problema cu mine, cica doar eu sunt buba in casa. Dragii de ei!
- kilos: cam la fel de dinainte de sarcina, doar ca dispuse altfel si par mai multe; obiectivul imediat e sa dau jos vreo 2 si sa merg la sala sa ma tonifiez ca nu se mai poateeeee; dar candddddd?
- vestimentatia: daca zic ca n-am mai purtat tocuri de vreo 10 luni se intelege ca nici out-fit potrivit lor, nu? deci, sunt pe undeva pe la genul sportivo-dezlanato-shifonato-notsmartcasual.

Stare de sanatate: subreda din toate incheieturile. Un pic adusa de spate, cu o masea cazuta si posibil inceput de paradontoza-de la adapat copilul-, ceva ulcer, niste dureri cervicale, un colecist lenes si niste canale de lapte infundate. Ieiiii me!

Stare psihica: mereu obosita, epuizata, cu cate 5 zile de stare buna urmate de o zi, 2 de picaj emotional. O fi de la hormoni? De la nopti dormite pe apucate?

Stare de cuplu: inca buna, in sensul ca nu apucam sa stam singuri mai deloc, deci nici sa ne certam, deci unde e liniste, e fericire, nu?:)) De semnalat vreo 3 mega certuri in primele 3 luni de parintie despre care sotul nu prea vrea sa scrie in blogul lui de tata sau se face ca le-a uitat? Oricum, noroc de ele ca ne-am mai eliberat energiile negative si n-am umplut copilul de lapte modificat chimic de la frustrari tinute si rascoapte.

Dar, all in all, aceasta prima jumate de an a fost cea mai ilumunatoare perioada din viata mea, timp in care am descoperit ca pot mai mult decat am crezut vreodata, ca sunt in stare, nu numai sa am grija fizic fara sa ii fac vreun rau de copilul nostru, ci si ca pot sa il modelez, sa il educ si sa il formez. Luca e creatia mea cea mai buna, suna mercantil, dar o zic in cel mai pur si spiritual mod posibil. Este un copil foarte solicitant, dar in acelasi timp un copil care da inapoi inmiit ceea ce ia din energia noastra: multa fericire, pofta de viata si dragoste. Dar despre cum ne face Luca sa il iubim mai mult, sa ne iubim pe noi insine si sa ne iubim si noi ca si cuplu o sa povestesc in postul care ii este dedicat, in ziua in care va implini 6 luni. Gata, fug la sot/(mn):)).

marți, 6 septembrie 2011

Nasterea lui Luca: versiunea hormonata

De cand s-a lasat de muzica, sotul s-a apucat de scris. Scrie aici despre experienta lui de proaspat tatic, despre viata in 3 si sper sa scrie si despre frustrarile noii lui vieti pentru ca si astea fac parte din peisaj. Si pentru ca a povestit deja cum a trait nasterea lui Luca, m-a conjurat sa ma apuc si eu sa o pun pe hartie, ca prea m-am fofilat, vreme de 5 luni jumate.
N-am avut puterea sa scriu pana acum despre cum s-a nascut Luca pentru ca, trebuie sa recunosc, a fost si inca mai este o trauma. Una de care sper ca ma voi trata cumva punand-o pe hartie. N-a fost o nastere de vis, nici una cu complicatii, dar dupa o sarcina "intr-un picior", frumoasa si usoara, "planuisem" sa nasc natural, fara medicatie si un pic romantat. Deci, intr-o ureche!
Dupa 2 travalii false, in saptamana 39 am decis ca trebuie sa ma relaxez, mi-am proptit bagajul in cui si in week-end-ul de dinaintea nasterii am fost la concertul sotului, ca o floricica, am dansat si petrecut pana la 2 dimineata. Spuneam oricui care ma intreba daca mai pot si cum inca pot dansa cu o burta asa de mare, ca abia astept sa il aduc pe lume pe Luca in cel mai natural mod cu putinta si ca nu imi este frica de nimic. Facusem din nasterea naturala un scop si nici prin cap nu mi-a trecut sa ma interesez despre procedura chirurgicala numita cezariana pentru ca mie nu mi s-ar fi putut intampla. In cel mai rau caz as fi acceptat o epidurala, dar nici cu asta nu eram total convinsa. Eram setata pe o nastere condusa de hormoni si de mintea care imi va ajuta corpul sa duca la bun sfarsit ce incepusem cu aproape 10 luni in urma.  A doua zi am cumparat carut si dupa o ora de plimbat la cumparaturi dadeam semne suspecte ca nu mai pot de oboseala. Seara, m-am ciondanit cu Dedi care voia la bere, proclamandu-mi ca sigur va fi ultima sambata in 2 si ca tre sa profitam, eu, mai vehementa ca niciodata, n-aveam putere sa ma misc prin casa si starea de fapt era cam dubioasa. Duminica, Dedi evadeaza intr-o excursie cu bicicleta, prima din an dupa toate zapezile, eu raman sa ma odihnesc: eram varza de 2 zile, fara vlaga, dar puneam totul pe seama noptii pierdute la concert. Pe seara ma apuca o stare ciudata, cu dureri difuze despre care nu i-am mai spus sotului ca sa nu il panichez. Deja se panica la orice contractie nedureroasa si ma bombarda cu sms-uri si telefoane cand era plecat, sa se asigure ca sunt bine si nenascuta. Totusi,  simteam ca nu mai duc sarcina mai mult de 2 zile, dar aveam chef sa ies cu fetele a doua zi, asa ca mi-am planificat pentru ziua de luni un pranz in oras.
Cu gandul asta m-am bagat in pat rugandu-l pe Luca sa mai stea un pic. Pe la 3 jumate dimineata m-am trezit in niste cutite fine invartite in spate. Nu le mai simtisem, asa ca mi-am zis ca n-ar strica sa le cronometrez. Intre timp, ma gandeam cu ce o sa ma imbrac la pranz, daca am udat florile si daca oare o sa prind piesa aia de teatru saptamana asta?! Dupa 10 minute, alte cutitase. Si tot asa timp de 2 ore, la interval de 10 minute. Se facuse 5 jumate si nu stiam daca sa il trezesc pe Dedi sau sa mai cronometrez. N-avea sens sa il alarmez, mi-am zis, si macar unul din noi sa doarma, ca cine stie daca si asta o fi vreun travaliu fals. Totusi, eram in saptamana 39 si 4 zile, putea sa se intample orice. Contractiile nu erau deloc simple, unele erau foarte dureroase asa ca prima parte de travaliu mi-am petrecut-o strangand in dinti perna si asteptand. Din jumate in jumate de ora eram la toaleta,  nu mi se rupsese apa si nici urma de dop gelatinos, asta pana la ora 7, cand facuse si Dedi ochi, aveam certitudinea ca nu ne mai jucam si acus o sa fim 3 asa ca l-am rugat sa nu plece inca la serviciu. De la ora 7 jumate pana pe la 9 jumate cand am decis sa anuntam parintii am petrecut impreuna o serie de contractii al naibii de dureroase, n-aveam chef de mancare, de vorba, de alinturi, de nimeni si de nimic. Intervalul de contractii era de 7-8 minute, cu o intensitate de 40 de secunde, stiam ca mai puteam sta ore bune acasa, dar ceva m-a impins sa ma grabesc catre spital. Probabil ca frica de necunoscut, durerea, m-au alarmat si m-au grabit. Aici a fost prima greseala. Trebuia sa mai fi stat inca vreo 2, 3 ore.
La ora 11 eram deja la spital, mi-am sunat doctorul care mi-a confirmat inceputul de travaliul si o dilatatie de doar 2 cm. Cine a trecut prin travaliu stie cat de de dureros un control ginecologic si abia atunci, pe masa de examinare am realizat ca poate ca nu sunt asa de viteaza. Doctorul mi-a pregatit fisa de internare si m-a avertizat ca va fi plecat cateva ore din spital, dar ca pe la 3, 4 o sa se intoarca sa ma verifice si ca oricum nu crede ca voi naste in cateva ore. Nu mi-a pasat prea tare atat timp cat m-a asigurat ca nu voi primi nicio perfuzie si ca ma va lasa sa imi duc travaliul natural. Intre timp, ma duc sa ma schimb intr-o camasa a spitalului si abia cand m-am vazut in oglinda cum arat m-a busit plansul. L-am inecat pentru ca trebuia sa fiu tare, sotul deja era galben de ingrijorare si nu avea sens sa il panichez pentru o treaba pe care trebuia sa o fac singura. A doua greseala. Nu trebuie sa fim singure in timpul travaliului, partenerul poate fi un ajutor imens pentru psihicul unei gravide in durerile facerii.
Pana sa intru in sala de travaliu am petrecut impreuna pe holurile spitalului inca o contractie, apoi l-am trimis repede la serviciu sa isi ia concediu, mai mult cat sa nu ma vada ca ma topesc de frica si inainte sa intru pe usa salonului m-am intors spre el, moment in care am stiut ca de aici incolo sunt singura, eu si bagajelul meu, si m-a apucat o stare de jaleee si un tremurici de emotie de numa-numa.
Ajung in sala de travaliu unde gasesc doua fete, mai mici decat mine ca varsta, urmeaza sa aflu ulterior, dar destul de puternice, care gemeau si care asteptau sa vina "sa le mai controleze si pe ele cineva". Eu, fortat de zambitoare incerc sa fac conversatie asta cat mai puteam, caci inca aveam contractii suportabile care se desfasurau la 6 minute. Ele, fara nicio vlaga, baiguiau cate ceva, si apoi, timp de cateva ore am devenit surate intr-ale nasterii de ajunsesem sa ne incurajam in timpul contractiilor, iar intre ele sa mai si glumim despre cat de puternici vor fi baieteii nostri. Parca ce poti vorbi in momente din astea?
Era ora pranzului si durerile erau suportabile atat timp cat puteam sa ma plimb, sa urc scarile de pe hol si in niciun caz sa stau culcata. Pe la ora 1 sunt chemata la control, acelasi control dureros si inuman, si, desi aveam contractii la 3 minute, dilatatie ioc! Tot 2 cm, tot degeaba. Aveam deja 10 ore de travaliu si niciun semn de copil. Avea sa urmeze o zi lunga, asa cum mi-a prezis una dintre asistente care ma alinta cu apelative de genul "iubita mica", "draguta" si care se minuna de cat sunt de mica de inaltime pentru ce aveam eu de gand sa fac: un copil de peste 3 kg.
Planul avea sa fie astfel: sa imi injecteze un mialgin care sa accelereze dilatatie, dar care sa imi mai ia si din dureri. A treia greseala a fost ca am zis da, orbita si amortita deja de niste contractii foarte dureroase care imi taiau reasiuflarea. Si asta a fost prima piesa de domino care a dus la pierderea mizei. Intre timp, isi face aparitia si Dedi, emotionat ca poate sa ma vada si sa stea cu mine, dar foarte mirat de starea in care m-a gasit: un pic halucinogena de la mialgin, fara vlaga, cu o privire in ceata sau mai bine zis tampa si cu miscari lente pe contractii. Nu stiu cand au trecut 2 ore de petrecut impreuna, stiu doar ca la ora 5, la urmatorul control dilatatia stagna. Incepusem sa ma panichez, sa plang de durere si sa caut solutii. Medicul meu nu venise inca, medicul de garda si pleiada de asistente incercau sa ma convinga ca nu voi naste in acea zi, eu eram in ceata totala. Eu ce fac cu copilul daca nu vrea sa iasa? Cat mai stau asa, imi puneam intrebari in timp ce urcam scara dupa scara si cronometram contractiile care devenisera insuportabile.
La ora 6 jumate am cedat nervos si am cerut ceva pentru durere, si mi s-a dat un calciu care sa accelereze de fapt dilatatia care era de 3 cm. Tot putin, tot insuficient ca sa il pot naste pe Luca. Am fost imediat dusa in sala de nasteri unde am fost conectata la niste aparate ca monitorizau copilul si tintuita acolo pret de o ora si ceva, telefonul il uitasem in sala de travaliu, eram singura si izolata de sot, care intre timp intrase in panica ca nu mai dadeam niciun semn. Noroc de o asistenta de care m-am lipit si care mi-a facut "sederea" la aparate mai usoara, care a glumit cu mine, care m-a mangaiat in timpul contractiilor si care mi-a povestit viata ei cat sa ma destinda si sa ma relaxeze. Degeaba, eram intr-un stres nebun ca nu ma dilat, ca nu mi se rupsese apa iar cand medicul meu si-a facut aparitia si mi-a propus sa fac epidurala am rasuflat usurata, crezand ca totul se va termina in curand. Nu mai aveam putere nici sa beau apa, simteam copilul cum se chinuie si el, ii auzeam bataile inimii accelerate si ma rugam sa fie totul bine. Procedura de epidurala mi s-a parut ca a durat o vesnicie, anestezistul, alt glumet, s-a chinuit sa imi infiga acul in spate si a avut rabdare cu mine asteptand sa treaca contractiile, caci acum erau la 2 minutesi  foarteeee dureroase. Ma sinteam de parca m-ar fi calcat trenul, nu mai eram eu, eram o marioneta in mana celor din sala de nasteri: o asistenta imi tinea capul, alta ma tinea de spate, doctorul de maini si anestezistul isi facea de cap cu coloana mea. In 5 minute de la anestezie am inceput sa tremur de imi sareau dintii cat colo, am vomat de doua ori si am simtit nevoia sa imping. Doar ca nu aveam voie pentru ca nici dupa jumate de ora de la anstezie nu m-am dilatat destul. Verdictul: dialatatie 5 cm dupa o ora de la epidurala. Era ora 21.30 si nici dupa ce mi-au fost sparte membranele nu s-a intamplat nimic. La 22.00 medicul ma anunta ca fatul sufera si ca trebuie sa intram in operatie. Tin minte ca i-am dat sotului rapid un sms sa il anunt ca voi intra in operatie, ca am mai vomat o data inainte de a ma miuta in sala de operatii si ca imi tremura corpul de frica. La ora 22.30 intram in sala de operatii, sunt tintuita de maini si de picioare, in fata am corp steril de culoare albastra iar in stanga un dulap transparent in care m-am vazut goala si pregatita de operatie. Mi se face rau, vomit incontinuu, ma apuca un tremurici in glas cand sunt intrebata daca sunt gata, simt cum o alta anestezie imi invadeaza corpul si incep sa plang stins. Timp de 15- 20 de minute imi curg lacrimi fine, aud tot toate intrebarile care mi se pun dar nu pot decat sa baigui cateva da-uri si nu-uri. Era 22:50 iar in momentul in care l-au scos pe Luca am simtit cum cineva cotrobaie in mine, strig ca simt si ca ma doare si incep sa plang in hohote. Cred ca am inceput sa plangem amandoi in acelasi timp, el de suferinta caci se chinuise sa iasa dar nu avea cum, eu de durere si de emotie. Trecusera aproape 20 de ore de travaliu si totul se terminase. Nu m-am oprit din plans timp de 10 minute, nu puteam sa articulez nimic, spuneam doar ca am simtit si ca ma doare. Insa toata durerea a disparut in momentul in care mi l-au adus pe Luca sa il vad si sa il pup. Era mic, cu fata incretita, urla din toti rarunchii iar cand l-am strigat pe nume si l-am pupat pe obraji a incetat, s-a luminat la fata si mi-a servit cea mai frumoasa privire mirata pe care am vazut-o pana atunci. Dupa care mi l-au luat si nu l-am mai vazut decat dupa 10 ore, a doua zi. Dupa alte cateva minute am fost dusa la terapie intensiva unde mare mi-a fost mirarea sa ii vad pe sot si pe socrii mei, nu stiu cum au intrat, cert e ca m-am bucurat sa ii vad si sa constat ca nu sunt singura deloc. Sotul era fericit ca il vazuse deja pe Luca, iar eu ii tot repetam rusinata ca am plans in timpul operatiei si ca mi-e rusine de mine.
Nu stiu ce-a fost in capul meu in noaptea aceea, dar dupa atatea ore de chin trebuia sa ma eliberez cumva si probabil ca hormonii abia atunci se eliberasera, pesemne ca de aici si plansul incontrolabil. Oricum, eram fericita ca il nascusem pe Luca, un copil sanatos si frumos, ca eu eram bine in ciuda planului rasturnat si ca in curand il voi recupera si il voi duce acasa unde vom fi in sfarsit 3. Noaptea a fost lunga, am reusit sa atipesc cateva ore dar nu prea reuseam sa adorm profund din cauza adrenalinei.
Greul trecusem, imi ziceam, de acu incepe frumosul. Si cam asa a fost, doar ca nu stiam ca frumosul asta trebuie si el cucerit cu alte sacrificii si dureri despre care voi scrie separat in povestea primelor 5 zile in 3.



luni, 29 august 2011

Stiri despre Luca

Asta e o poza fierbinte, din carutul care ii poarta drumurile afara lui Luca, caci de o saptamana am inceput "operatiunea carutul". Spatele meu e in renovare si mai punem in cui marsupiul caci nu ma vad bine in urmatoarea perioada. In consecinta, printul e tintuit in carut si bine nu-i prea sade, dupa cum se vede pe mutrita lui de 9 kg si oleaca. Maraie, protesteaza, tipa, are si lacrimi de crocodil cateodata, dar se resemneaza cand vede ca mamica lui e ferma pe pozitia de impins la carut. Ii place doar daca il duc cu metroul sau daca ii cant cu glas tare cat sa ma auda atat el, cat si tot cartierul plus Piata Minis unde inca face furori printre babutze.
Da, infantul are nervi, mutre de suparare, stari de frustrare si chiote asisderea. Deocamdata rade si chiraie mai mult decat e suparat, semn ca nu-i chiar nefericit cu noi. Este un mic om mare cu gesturi care ne uimesc si care ne fac sa-l iubim si mai si. Cel mai nou e cand se trage de urechi, semn de suparare si jaleee mare dc nu il iei in brate. Iar reversul e ca, odata vazandu-se la inaltime, tipa de bucurie si rade in hohote, ma ia de gat si ma musca, linge de tot ce apuca si, semn maxim de fericire, ma trage de par intr-o veselie care umple casa.
Nu-mi dau seama ce personalitate va dezvolta, daca o fi un coleric ori sangvinic, intre astea doua oscilez, iar la cata energie si chef de miscare are nu cred ca va merge din prima sau ca va pasi, il banui ca o va rupe la sanatoasa si abia atunci va fi vai de spinarile noastre. Asa ca ma pregatesc asiduu cu cate 2 masaje pe sapt care sa imi "tonifieze" coloana.
Luca: 5 luni si 2 saptamani!

duminică, 21 august 2011

Acasa

Gata cu vacanta prelungita care ne-a tinut 3 saptamani, back to motherhooding Luca:). Vacanta, vorba vine, ca eu tot sunt libera de ocupatii profesionale de vreo 6 luni, dar saptamanile astea cu "bone" la indemana mi-au prins tare bine si zilele petrecute la ai mei au fost energie buna de ambele parti. Suntem de 2 zile acasa la noi si e tare bine in formula noastra de 3 si, asa cum ma asteptam, avem de tras un pic cu copilul care a fost carabanit destul de mult. De cand am venit doarme ziua mai putin si mai prost, se trezeste in urlete si tanguieli, e mai marait si se plictiseste repede. Asisderea si nervii nostri, dar mi-am propus sa stau ferma pe pozitii si sa nu cedez nervos pentru stiu ca e perioada lui de reacomodare de dupa drumuri si sa nu o iau razna cand ii cant mereu pentru a-l calma sau adormi " un elefantttt seee leganaa"...recordul de elefanti a fost doborat azi cand l-am adormit la doar 5 elefantiiii seee leganaaaauuu!!! Daca asta merge, asta cantam, spre disperarea sotului care are un playlist personal mult mai cult dar pacat ca n-are spectatori.
Dar sa nu uit de drumul cu avionul pe care l-am facut doar cu copilul in marsupi vreme de aproape 9 ore pentru ca am avut escala de 3 ore in Munchen. A fost mai bine decat ma asteptam, Luca a dormit doar o ora, in timpul zborului Florenta-Munchen, a tipat, nu plans, de sperietura trasa cand auzea mesajele pilotilor sau ale stewardeselor, caci nu intelegea cine si de unde se vorbeste. In rest, dupa ce il calmam, a fost un copil model, cu rasete, joaca si chef de plimbat. Asa de mult ne-am plimbat prin aeroport in Munchen ca era sa o patim si sa pierdem avionul din cauza ca am confundar portile de imbarcare si cu 10 minute inainte de boarding da-i si alearga cu copilul de 9 kg in spate si un bagaj pe umar si roaga-te de lume sa treci de controlul de pasapoarte fara sa stai la coada si prinde zborul la timp, ba chiar cu o mica intarziere. Bine ca s-a terminat cu bine si data viitoare nu mai iau zbor cu escala sau nu mai plec singura cu copil mic, atata adrenalina inhalata in cateva ore imi ajunge ca sa simt ca sunt vie:).
Suntem acasa si e bine, si unii dintre noi viseaza deja la urmatoarea escapada turistica. Poate un Thassos, la anu' in iunie!

Delia Grigoroiu

miercuri, 17 august 2011

Ultima zi la Florenta

Maine ne caram acasa, cu catel si purcel, cu bagaje si amintiri placute. Ne caram, as in eu si Luca, caci sotul e de vreo saptamana in pridvor si ne asteapta cu ochii lipiti de somn de la oboseala noptilor pierdute fara noi. Deh, om sensibil:)! Deci gata cu coclaurii toscanezi, gata cu Marea Tireniana, gata cu alintul mamei proprii, gata cu bonele lui Luca, ma intorc iar in vastele apartamente, la zile petrecute doar cu copilul si la seri si week-enduri haladuite in 3 si tare asteptate.
Cu ce ne intoarcem? Numa' cu progrese de is asa de mandra de odrasla mea ca nu ma pot abtine sa nu va zic din casa: 2 dinti in 2 saptamani, un "moamaa" zis la jelanie si "ma-uri" la dragalit si tipat de bucurie, rasete si chiote mai tot timpul, vocabular de silabe dintre cele mai colorate, exercitii aprofundate cu piciorul in gura, picioare grasane care ridica jucariile pana ce manutele dospite le prind si le baga la rontait, stat in fundulet proptit intre perne, adormit bustean in masina dupa o saptamana de urlete care incepeau cum auzea cheia in contact, flirturi nevinovate cu fetite cu codite, veselie mare dar si revenit la plansul de seara pe care nu ni-l mai cadorisise de la 2 luni:(. Pai cu atatea progrese trebuia sa iasa pe undeva frustrarea, nu? Mai bag la inventar si niste nopti fragmentate cam asa: una cu bocet la 3 noaptea, alta cu somn continuu de 5 ore, alta cu joaca de la 4 la 5, alta cu trezit de maxim 2 ori, urmand inegalabilul bocet in miez de noapte pe care nici sanul nu-l alina, ci doar bratele si spatele meu care troscane mai ceva ca focu' in vatra.
All in all, eu sunt foarte multumita de copilul asta al nostru care la 5 luni a fost carat peste tot in vacanta asta si chiar de era rupt de somn, tot mai gasea resurse de zambete galese. Sunt tare curioasa daca primim vreo medalie cu revers cand ne-om intoarce in mediul nostru ca parca prea a fost bun cu noi.
Maine seara zburam singuri, ma pregatesc cu un set de bigudiuri si niste andrele pentru moatze si scos ochii pasagerilor, de-o iesi cu scandal, dar si cu relaxare ca parca daca plange, ce-o fi?!

Revin cu o relatare despre romanii din Italia, o cronica buna, poate chiar din escala, dc o dormi copilul.

vineri, 12 august 2011

Luca la mare

Suntem de 6 zile in Toscana la parintii mei, mai stam inca o saptamana doar in formula mama si copilul ca, deh, macar sotul sa puna painea pe masa, avem multe de povestit caci Luca progreseaza zilnic si ne bucura nespus. N-avem insa timp si energie de pus totul pe blog dar promit un post cu aventurile lui Luca in Italia. Suntem bine, touto a posto:)! Ci vediamo!

joi, 21 iulie 2011

Cum a fost la botezul lui Luca

Aproape ca in povesti, zic aproape caci toata distractia a durat 3 zile si 2 nopti. Deh, unii, adica sotul, a inceput de joi seara si a terminat duminica dimineata, de fapt, a fost terminat duminica dimineata drept pentru care nu a fost in stare sa isi ia la revedere de la musafiri:).
Am inceput usor, asa, sus, la Satul Prunilor, un loc mirific in Pietrosita, judetul Dambovita. Nu va povestesc cat de frumos e complexul caci puteti vedea si voi pe site, zic doar atat: mi-nu-nat totul!
Asa se vedea privelistea de sus:
Si asa arata Dedi vineri noapte: in brate il tinea pe Luca care dormea dus la 1 noaptea.
A doua zi a urmat biserica unde s-a plans, si copil, si muma, de aici si explicatia de ce Luca era in bratele mele in timpul ceremoniei, insa nu stim care pe care calma:)










.

Dupa un plans de jumate de ora s-a lasat linistea in sat, copilul a adormit rapus de foame si oboseala, iar noi, adultii care nu s-au lasat cuprinsi de emotie am purces inspre ospat. Ce-a urmat se vede mai jos: mamaliga, gratare, porumb copt, antren si voie buna, vorba cantecului. S-a bauttt, pana si Luca s-a angajat catre un paharel, dupa cum ilustreaza fotografia de mai jos:).





A treia zi, duminica nasii au spalat copilul dupa datina crestina si i-au urat numai binete, iar noi toti am purces catre casile noastre.


Concluzia noastra este ca maaai vremmmm la Satul Prunilor, mai vrem botez asa frumos petrecut intim in familie si prietenii apropiati iar celor care nu au putut ajunge din varii motive le zicem ca poate va asteptam la al doilea:). Multumim mult nasicilor lui Luca care s-au comportat exceptional cu un copil care a urlat din toti rarunchii in biserica si care ne sunt de acum prieteni pe viata. Multumim prietenilor care au parut ca se simt bine cu noi, si noi ne-am simtit "ca acasa" cu ei si mai ales, multumim mult familiei, in special bunicilor paterni ai lui Luca care au organizat 90% din toata petrecerea. 10% au fost ai nostri care au constat in mutre, nervi dar si relaxarea de a nu organiza mai nimic. Creditul foto este al sotului care a fost organizatorul sef timp de 2 zile si care a sucombat iremediabil intr-o stare de beatitudine pentru ca ocupat fiind cu organizarea a uitat sa manance:)). Ii multumesc si lui pentru ca a preluat stresul de pe umerii mei care erau destinati lui Luca si alaptarii lui.
Atata zic: a fost perfect!!!