miercuri, 28 ianuarie 2009

Ce-ati vrut sa va faceti cand ati fost mici?

E clar ca sunt inconjurata de copii mici, sugari, parinti, viitori parinti, burtici. E normal intr-un fel, avem si noi o varsta destul de legala care sa ne permita discutii de genul asta. Pe de alta parte, te simti cumva obligat sa participi la discutii care nu prea te privesc si cu care nu empatizezi, riscand astfel sa fii pus la colt.
Oricum, e mereu interesant sa vezi cum un parinte isi lauda copilul, si-l vrea cat mai mare, destept, realizat, cu functii si notorietate.
Ma gandeam la mine, cam pe vremea cand imi manifestam dorintele profesionale. Eu am cam fost constanta: ma visam cantareata pe la 5 ani. Apoi pe la 10 ma visam actrita. Si m-a tinut visul pana la 17 ani cand am renuntat la actorie. De atunci, habar nu am "ce sa ma fac". E trist ca n-am niciun traseu, dar relaxant ca as putea face aproape orice. Si de fapt nimic.
Imi aduc aminte de un episod, cam in primul an de facultate, cand impreuna cu Nina, ne-am gandit sa ne facem "lipitoare de covrigi" sau "calcatorese", ca sa mai strangem un ban pentru carti si baieti:).
Sunt curioasa cam ce meserii v-ati imaginat ca veti practica, la varsta alegerilor? Si ce ati ajuns?
Pariez deja pe cateva profesii de genul: medic, invatatoare, dansatoare, aviator sau postas.

luni, 26 ianuarie 2009

Se naste, nu se naste?

Ma gandeam la blogul asta si la marile probleme ale vietii expuse aici. Pana acum n-am prea trait chestii mari si de importanta majora pentru omenire. Mi-am umplut spatiul cu nimicuri pentru care am fost blamata, de cele mai multe ori. Oricum ar fi, azi am realizat ca-s numa banalitati in comparatie cu ce traiesc unii.
In aceste minute/ore, undeva langa casa noasta, se va naste un nou pui de fosta Obreja, devenita Gheorghe. Vara-mea, cea despre care toata lumea spune ca suntem gemene, va deveni mamica iar eu stau si bat praful de pe toba cu nimicurile mele. Numai cand ma gandesc la ea ma doare sufletul si ma trec toate durerile facerii. Ma simt de parca as fi barbac-su si mai ca m-as duce sa stau si eu pe langa usi. Sau s-o tin de mana. Sau sa ii scot eu mai repede copilutul care ne-a tot dat emotii de vreo saptamana incoace. Dar cica mai bine stam la treaba noastra ca mai tare enervam taticul. Asa ca o asteptam pe Crina Maria cu sufletul la gura si pungile de cadouri langa usa. Nu pot lucra azi nimic, sunt pe stand-by.
Pozele de jos sunt pentru Mariuca.

Update: s-a nascut o Crinuta albicioasa, blondina si cu ochii lipiti, citez dintr-un tatic emotionat si foarte fericit. sa ne traiasca! Iat-o la doar 7 ore de viata:









vineri, 23 ianuarie 2009

Eu si cizmele mele

Azi dimineata zburam pe la metrou. Si pe strada la fel. Si mergeam asa tantos, cu nasul pe sus, dar mai apasat. Am salutat portarul asa cum stiu eu mai bine, cu un ton ridicat dar cald. Si in lift am topait. Insa cand am intrat in birou m-a apucat deprimarea si amaraciunea. Doar peste cateva ore mi-am dat seama de ce nu mai eram vesela. Din cauza cizmelor portocalii. Cand sunt incaltata cu ele ma simt de 5 ani. Si mai razgaiata, si mai libera. Desi sunt facute din cel mai prost cauciuc din lume, imi dau o senzatie de libertate. Acum ma grabesc sa le pun din nou in picioare si ma duc prin ploaie. Cizmele mele ma protejeaza de ganduri rele. Asa-mi place sa sa cred. Week-end placut si ploios imi doresc!

miercuri, 21 ianuarie 2009

Nimic despre criza

Vorbim foarte mult despre criza. Nu ca n-ar exista. Insa ne cam folosim de aceasta perioada grea. Mai trist e ca unii chiar nu-si dau seama ca vin vremuri dificile si vorbesc aiurea despre ea. Despre criza. In ultimele 3 zile am vorbit despre criza cu urmatorii: portarul, taximetristul, parintii mei, parintii lui, Dedi, prietenele mele, prietenii lui, candidatii mei, seful meu, fosti colegi, vanzatoarea de la magazinul de jos. Pana si Obama a vorbit aseara despre criza si bine a facut. Poate ca acum cei care nu au crezut, or sa creada. They believe.
Cea mai interesanta discutie a fost cu taximetristul care ne-a marturisit ca lui nu-i pasa ca vin vremuri grele si ca daca banca o sa ii ia masina, n-are decat. E doar o masina. Atat timp cat are unde sa doarma si ce sa manance, sa vina si criza.
Dintre noi 2, eu sunt cea mai fricoasa ca vine. Criza. Doar pentru ca nu avem o casa mai mare in care sa ne crestem un eventual copil. In rest, fasole si cartofi am mai mancat. Ceai si lapte am mai baut. Si-am mai supravietuit. Sa vina, zic. Criza.

marți, 20 ianuarie 2009

De ziua lui

Apologie la postul lui.
Aseara l-am sarbatorit pe Dorin, vecinul creator de filme. Ocazie cu care ne-am ras, am baut niste vin, moment in care s-au declansat niste gafe monumentale, glume bune la ora aia si senzatia ca nu tre sa mai beau in timpul saptamanii. Trebuie sa imi cer scuze oficial si aici Ionucai, careia i-am prezis un viitor sumbru si dezolant dar care a fost draguta si a sesizat umorul negru din gafa-mi oribila. Draga Ionuca trebuie sa stii ca expresia "nici tu nu stii ce vrei" imi apartine, imi descrie viata si greselile de toate felurile. Nu o lua personal, ca de fapt a mea ea:).
Scuzele imense sunt catre Dorin carui i-am scris un review la filmul Celalalt care de fapt era un tease. Nu, nu eram beata cand l-am scris, doar aiurita si foarte nerabdatoare. Oricum, mi-a luat ceva sa ma prind ca toata lumea vazuse intreg filmul si numai eu o singura bucata cu coloana sonora. Stiu ca razi acum dar sper ca vei trece cu vedere si ca veti mai merge cu noi sa ne caciulim.
In alta ordine de idei, gafele de aseara au provocat o stare de euforie si in garsoniera noastra iar Dedi s-a declarat mandru de femeia lui ametita si tontuta.

luni, 19 ianuarie 2009

Lifting pe metroulgreu

Am pasit in noul an si cu energie si nervi intacti pentru proiectul nostru social metroulgreu, l-am bagat serios in training si la cosmetica, l-am curatat de ghinionul de anul trecut si ne-am inarmat cu multa rabdare pentru proiectele de anul asta.
Avem insa nevoie de ajutor si cautam in continuare niste contacte binevoitoare de la Metrorex, comunicare, relatii publice, marketing, secretariat, ceva care sa ne dea acordul pentru evenimentul cu boul. Daca aveti vreun numar, e-mail prin agendele domniilor voastre, nu prisositi a ni-l furniza, ati face numai bine:). Multumim si asteptam vestile dvs la posta redactiei.

miercuri, 14 ianuarie 2009

Totul este de vanzare. Mai putin eu.

Postul asta este un exercitiu de egoism intruchipat in orgoliu strans incoada cu cea mai frumoasa bijuterie de par. Pentru ca azi am chef sa fiu orgolioasa si sa ma flatez. M-a provocat Mara, cea cu copilul Max destept foc si pe care i-am urmarit in Gara de nord. A scris un articol misto de tot pentru concursul din Hotcity si mi-am zis ca daca tipa asta poa sa fie mica de inaltime, sa aiba copil destept si sa scrie misto, tre sa pot si eu:). Deci la provocarea Marei si la gandul ca as putea castiga niste bani in plus sa platim aparatul lui Dedi, votati-ma.

"Daca n-ai bani, nu faci nimic. Daca n-ai relatii si un plic pe langa, ai murit de foame. N-avem bani sa te duci la facultate, stai acasa. N-avem bani pentru tabara de engleza, mai bine mai exerseaza franceza pe balcon. Nu te putem trimite la Bucuresti sa te pregatesti pentru actorie, ramai sa ai grija de asta mica, o sa iti multumeasca intr-o zi. Nu putem sa-ti dam mai mult de 200 mii pe saptamana la Iasi, ca n-avem de unde. Vrei chirie? N-avem bani. Vrei blugi noi? Dar astia vechi ce au? N-avem mama, ca ti-as da."
Cam asta am auzit toata viata de copil in casa, presupun ca nu-s chiar singura, si nu mi-am impuscat parintii, nici nu i-am injurat si nici n-am fugit de acasa. Insa banii mi-au stat in gat toata viata pentru ca m-au constrans. Pentru ca undeva m-au limitat. Pentru ca m-au facut sa imi doresc mai mult. Pentru ca m-au facut sa imi fie greata de fetele de bani gata si baietii smecheri cu masina si ciocolata pentru fiecare fata. Pentru ca m-au facut sa ii arunc atunci cand i-am avut si m-au facut sa refuz joburi boeme si nebune.
Urasc banii dar stiu ca n-as putea fara ei. Ma urasc pe mine cand stiu ca depind de ei. Insa nu m-as da niciodata pentru ce stiu ca mi-ar putea aduce in viata.
Desi totul e de vanzare, n-am cumparat niciodata dragostea. Am castigat-o renuntand la bani. Pentru ea merita toate inghititurile in sec si privirile amare ale parintilor mei.
later edit: la cererea cititoarelor, trebuie sa precizez ca voturile se contabilizeaza pe pagina hotcity, sectiunea comentarii iar premiul consta in promovare in valoare de 1000 euro pe blogul castigatoarei, deci nu 1000 euro cash, deci nu ca sa platim aparatul lui Dedi:))). back tu u mona!

Criza peste tot

Pe fond de criza pe piata locurilor de munca am si eu cateva observatii transformate in nemultumiri isterice si irascibile.

- daca mai prind vreun candidat care-mi vine la interviu si imi vorbeste cu : tu, fata, zi, suna-ma, buna, ce faci?, stai asa....il dau afara in suturi din birou; oi arata io a pustoaica de liceu si poate parea ciudat sa ti se vorbeasca cu dvs la 20 de ani, dar asa se face;
- daca mai prind vreun candidat cu guma in gura si care se lasa pe spate pe scaun in timpul interviului, promit sa il imping pe sub birou asa incat sa fac sa cada; cu guma nu stiu inca ce sa ii fac, ma mai gandesc
- daca mai prind pe vreunul care imi da bipuri disperate asa incat sa il sun si sa ma roage sa ii dau ceva de lucru, promit ca imi sacrific cateva ore bune de somn de noapte si il haituiesc cu telefoane;
- daca mai prind pe vreunul care foloseste toaleta biroului nostru drept veceu public, intru peste el, ii fac poze si pe pun pe blog;

Deocamdata atat dar anul e lungggg:).

marți, 13 ianuarie 2009

Cei care ma cauta

Ori sunt cu capul, ori se distreaza pe seama mea. Prefer varianta 2 ca-i mai saltareata. Vorbesc despre cei care ma cauta pe net. Topul ciudateniilor:

- the largest cash robbery in history occurs in new york when $9,800,000 is stolen from an armored car- GENIAL
- tigaie work in supermarket metro bacau- nu stau la cratita

dar cea mai dulce e: despre delia lui dedi!

luni, 12 ianuarie 2009

Despre altii

Recunosc ca m-au trecut niste fiori de delasare si lene crasa in blogosfera. Recunosc ca la sfarsitul anului mi-a trecut prin cap sa renunt la aceasta "formatie de blogger" din lipsa de idei. As fi vrut sa zic ca m-am razgandit pentru ca mi-au venit niste super idei, insa adevaraul e ca nu m-a lasat Dedi. Ar fi simtit ca il tradez, adica relatia a inceput oarecum prin intermediul celor doua blogguri ale noastre si gratie lu domnul Exarcuuu, sa-i dea sanatate al de sus. Deci macar pentru el si pentru linistea de acasa tre sa scriu aici. N-am sa mai scriu nimic despre noi, nici macar despre mine. N-am chef si ar fi prea putine de adaugat. Nu ne casatorim, nu facem copii, nu ne luam casa, nu zburam. Insa vom merge din nou la nunti si botezuri si ne vom plimba mai mult in tara anul asta. Presimt ca va fi anul calatoriilor personale:). Si e placut cumva.
As scrie despre altii, despre prietenii nostri care ne-au marcat in anul trecut, despre oamenii frumosi si calzi care ne-au deschis usile caselor lor, despre cei care ne ajuta in proiectul cu BOUL.
Dorin este unul dintre cei care ne-au sustinut iar in timpul liber face filme. Asa de bine ca is si premiate. Recent premiate. Aruncati-va ochii peste panoplia dumnealui, merita sa ii dedicati cateva minute, macar pentru fotografie daca nu sunteti pasionati de filme. Are si cateva aparate foto vechi, ochi buni, parul cret si o prietena lipicioasa ca mine. In speranta ca ma va distribui si pe mine intr-un rol secundar in primul sau lungmetraj, inchei acest elogiu si il invit oficial la un mai bun vin fiert cu scortisoara din arhiva proprie.

duminică, 4 ianuarie 2009

Lepse

Nici nu ne-am descarcat bine bagajele ca am si primit 2 lepse dintr-o lovitura la inceput de an de la Badici.
Prima vine prin intermediul lui Dragos care va contoriza toate raspunsurile pe site-ul lui.
Asa ca am facut consiliu de familie si am adunat toate fricile in cateva fraze.

Delia dixit:
M-as scufunda sa vad coralii, daca nu mi-ar frica de apa.
Mi-as lua un hamster, daca nu mi-ar fi frica de soareci.
M-as cu parapanta, daca nu mi-ar fi frica de inaltime.
As fi mai directa cu oamenii si as spune ceea ce gandesc, daca nu mi-ar fi frica sa raman singura.

Dedi dixit:
As zbura cu Delia la New York, daca nu mi-ar fi frica de avion.
As rupe mainile si picioarele hotilor si cutzitarilor nenorociti (sechele din adolescenta)
As face a doua facultate (foto sau arhitectura)
As lua-o pe Delia si aparatul foto si m-as muta in varf de munte ca sa traiesc ca strabunicii mei. (ar fi chiar misto pe timp de criza, nu? :)))) )

A doua leapsa - ce chestie cu lepasa asta pe bloguri..eu stiam doar de leapsa pe cocotzate :) - am luat-o tot de la Badici si e cam asa:

Primele mutre vazute "dimineata" de 1 ianuarie au fost ale noastre, desigur, si fatzaul lui Bazac, cu care am impartit aerul camerei din Sighisoara.
Prima cafea am baut-o caldutza dupa ce am ingurgitat niste junk-food, in timp ce ne uitam la un film.
Primul ecran de calculator: Dell Inspiron 1501 care a fost dragut cu noi si ne-a furnizat numai filme bune
Prima masa: micul dejun de la ora 14.00 incropit din ce-a mai ramas din masa de Revelion
Primul instrument: chitara
Primul animal: cainele de paza al pensiunii care ne-a cazat de sarbatori

Multumim Badicilor. Dam lepsele mai departe: lui Raul, lui Ciupitu, Laurei, Iuliei si Ramonei.


sâmbătă, 3 ianuarie 2009

Cum ne-a prins Revelionul.....



....asa cum stim mai bine: eu cu nasul in vant iar Dedi cu pozele. Dar si fotografiindu-ne reciproc.