luni, 31 mai 2010

Voi cum gatiti?

Probabil ca mai bine intrebam "voi ce gatiti"?, asa mai prind si eu din zbor idei culinare ca m-am cam saturat de acelasi meniu. Din bucatarie vin acum, am pus o supa de pui pe foc si o salata de primavara in castron, cand mi-am dat seama de cum gatesc eu. Credeti ca gatesc bine? Sarat sau condimentat? Prost si repede? La o aruncatura de ceapa si morcov in oala? Biineee, si asta, dar, mai important este ca eu gatesc mereu cu plasture sau servet infasurat pe degete. Pentru ca de fiecare data ma tai, ard, frig, tai si iarasi tai. Nu e zi de gatit in care eu sa nu ma intep cu cutitul, razatorul sau chiar cu furculita. Chiar si cand spal vasele eu ma tai si urmeaza invectivele sotului care zice ca nu-s buna nici macar de spalat vase. Bine ca nu ma vede de fiecare data cu servetelele de la IKEA infasurate pe maini, in timp ce continui sa tai ceapa. Dar si cand ma prinde.....Recunosc ca ii ascund aceste lucruri minore care se pot transforma in nori negri deasupar etajului 5, unde coabitam. Pentru ca dupa el, un inginer creativ, este imposibil sa nu-ti calculezi distanta "bancului de lucru" si sa nu aproximezi lama cutitului sau viteza razatorului de morcovi care vine hapsan sa iti infulce degetelele.
Asa ca dezbatem in public: doamnelor, voi cum gatiti? Stiu ca sunt si cititori care sunt pasionati de gateala, nu dau nume, asa ca ii provoc si pe ei.
Atat zic: slava domnului ca nu am cuptior!

miercuri, 19 mai 2010

Cu treaba

Nu, nu imi omor blogul, am decis sa ii mai dau sanse de viata si idei, asa ca acum sunt in faza de coacere.
Pana una alta, nu am stat deloc degeaba; o sotie de doar 3 saptamani este foarte ocupata: isi schimba toate actele si cand le are se uita mirata la ele si incearca sa se obisnuiasca cu noua identitate; depune dosarul de acordare a primei pentru tinerii casatoriti, deschide conturi la banca, ca cine stie, poate odata va castiga potul cel mare cu care isi va cumpara casa si bicicleta; incearca sa inscrie tanara familie la cursuri de soferie, planifica vacanta de vara si se mai ocupa si de talciocul urban.
Asadar, primul vlastar al familiei grigoroiu, numitul talcioc urban, se indreapta deja spre 4 editii. Pe 5 iunie, de ziua lui Vladut, dar si de ziua Mediului, organizam un talcioc pentru copii, in curte la Verde Cafe.
Nu, nu vom schimba intre noi copiii, nici nu-i antamam ori negocia; ci doar le pregatim o editie in care ei se vor ocupa cu ateliere de creatie, vor bea limonada din partea patroanei spirituale a talciocului, in timp ce parintii vor cotrobai prin cutiile de oameni mari si vor toca indemnizatiile si asa micsorate ale mamicilor.
Anunt pe aceasta cale virtuala ca ni s-a alaturat o mamica de Ecaterina, care se va ocupa de copii si care face rochite frumoase pentru fetite cu codite.
Va astept cu drag!

miercuri, 5 mai 2010

Dupa nunta

Stau de cateva zile si ma gandesc daca si cum sa continui blogul asta? Daca sa ma concentrez pe cel de talcioc sau sa imi deschid un altul, de parca viata de dianinte de nunta nu ar fi contat.
Aici a fost partea in care eu vorbeam cu mine si imi dadeam argumente pro ori contra. De fapt, habar nu am despre ce scriu aici, m-am gandit ca n-ar strica sa destelenesc blogul oleaca, acu dupa nunta.
Ce s-a schimbat dupa nunta? Cine zice ca e la fel cred ca exagereaza. Sigur, noi 2 suntem la fel, una mica, unul mare, una cu gura mare, unul cu fitze artistice in cap. Insa in relatia noastra s-a mai dat un refresh. Asta ca asta, dar nu m-am putut abtine sa nu-mi fac introspectia femeii recent maritate si sa descopar in cele 2 nopti de dupa Paris ca in ziua nuntiiam fost sincera si fara inhibitii.
Niciodata nu am fost mai sincera si mai dezinvolta ca in acea zi si noapte. Niciodata nu am dansat din toti rarunchii si din toate membrele; niciodata nu am fost asa de relaxata si directa in acelasi timp; nimic nu ma atingea, eram eu, constienta de ce fac si totusi deloc emotionata. Chiar si cand am tipat la ai mei si la mire, tot eu am fost. Cu bune si rele.
Imi aduc aminte din ce in ce mai multe detalii din acea zi, pentru ca pe moment esti intr-o bula.
Nu pot sa nu uit figura tatalui meu care cand m-a vazut imbracata in rochia de mireasa a fost alt om: mandru, fericit si foarte placut surprins. Mama nu stia cum sa imi faca pe plac atat de tare incat ajunsesem sa tip la ea. Deh, miresele astea.
Dedi? Cand a intrat in casa i-am vazut o grimasa de nemultumire care mi-a stat pe creier pana in momentul in care am pozat in IOR. Sigur, era fericit si prins de moment, incercand sa ascunda deziluzia provocata de rochie, dar eu l-am simtit. Si exact asa cum fac muierile, l-am tocat la creier pana mi-a marturisit adevarul: nu ii placeau solzii:))! Deci, nu ii placea rochia, pt ca ea era facuta din solzi! Cine a trecut la ora 4, sambata, in IOR pe langa un cuplu imbracat in mire si mireasa care se certau si se apostrofau in fata nasilor si a fotografilor, sigur a zis ca e vai de capul barbatului ca ce muiere si-a luat!
Cum sa zici ca nu iti place rochia? Unei mirese pline de hormoni, euforice si stres organizatoric? Probabil ca si acum regreta momentul racatcirii sale, stiu sigur ca in aceasi seara mi-a marturist ca de fapt sunt cea mai frumoasa. Normal ca l-am iertat inainte de a intra in biserica, doar nu era sa jur stramb, plus ca m-am gandit ca va trebui sa convietuim cel putin 5 decenii de acu incolo.
Bref, ma bucur ca in poze nu se vede ca mireasa era cu capsa pusa.
Dupa nunta urmeaza planuri de viata de familie, dar pana ne decidem daca ne inmultim ori ba, tre sa ma gandesc la ate subiecte "fierbinti"" pt acest spatiu.