Da, infantul are nervi, mutre de suparare, stari de frustrare si chiote asisderea. Deocamdata rade si chiraie mai mult decat e suparat, semn ca nu-i chiar nefericit cu noi. Este un mic om mare cu gesturi care ne uimesc si care ne fac sa-l iubim si mai si. Cel mai nou e cand se trage de urechi, semn de suparare si jaleee mare dc nu il iei in brate. Iar reversul e ca, odata vazandu-se la inaltime, tipa de bucurie si rade in hohote, ma ia de gat si ma musca, linge de tot ce apuca si, semn maxim de fericire, ma trage de par intr-o veselie care umple casa.
Nu-mi dau seama ce personalitate va dezvolta, daca o fi un coleric ori sangvinic, intre astea doua oscilez, iar la cata energie si chef de miscare are nu cred ca va merge din prima sau ca va pasi, il banui ca o va rupe la sanatoasa si abia atunci va fi vai de spinarile noastre. Asa ca ma pregatesc asiduu cu cate 2 masaje pe sapt care sa imi "tonifieze" coloana.
Luca: 5 luni si 2 saptamani!
10 comentarii:
ce fatzuca "afectata"..:))imi pare ca mai mult arata a putin teatru decit a suferinta... ei, lasa ca se adapteaza el, numai ai rabdare si fii consecventa...un spate paradit nu te va ajuta mai mult, stii si tu.
si dupa acest viitor succes, asteptam cu interes si etapa "patut":)
Copiii mici nu stiu sa joace teatru. Ei chiar sufera si singurul mod in care stiu sa se exprime e prin mimica fetei si prin plans. Ajung sa "se obisnuiasca" intr-adevar, pentru ca se obisnuiesc ca mama nu e acolo sa ii ajute. Cam cum am ajunge si noi sa nu ne mai strigam sotul sa ne ajute daca am vedea ca nu vine la noi la pat.
Asa ca recunosc ca intr-o lume unde deja avem acces la astfel de informatii (a)normale, mi se pare cam dur si mesajul de deasupra mea, cu distractia pe suferinta copilului, si cu urarea unei alte suferinte, a etapei "patut".
Raluca, faptul ca am recurs la carut din cand in cand pentru ca eu medical nu ma simt bine nu inseamna ca nu sunt acolo pt copilul meu. Si daca il plimb o jumate de ora pe zi in carut, in rest, in casa sta numa in brate, in marsupi si numai cu mine, nu ma face o mama mai putin anormala. Cat despre patut, la un mom dat o sa il mutam langa noi, in patut, pentru ca eu dorm prost de cand el a inceput sa misune in pat, sunt mereu obosita si am caderi de energie care nu-l ajuta deloc pe copil, mai ales ca eu stau cu el zilnic, cate 10 ore pe zi. Nu am ajutor si sunt epuizata deja. Nu mi-am propus sa imi traumatizez copilul pus in carut sau sa doarma singur, ci ne adaptam cum stim si cum putem. Comentariul de sus apartine nasei copilului care il cunoaste foarte bine, de aia si-a permis sa se manifeste ass, plus ca e si in spiritul scrierilor mele, autoironic.
Stiu ca sunt momente cand nu mai putem ca mame. Dar mi se paruse ca rade de suferinta copilului si nu-i da importanta.
Multumesc de raspuns.
Nuu, doamne, nu rade nimeni, dar tre sa ma iau si eu si cu problemele mele in ras ca altfel o iau razna.
etapa patut nu este nicio suferinta. acolo se doarme, in patut. este o alegere a parintilor si in niciun caz nu vrea nimeni sa-si faca sa sufere copiii. mai mult ma intriga cea atotstiutoare, care ne judeca si ne cearta pe toti. nu exista doar o cale folosita in cresterea copiilor. exista parinti si parinti, exista copii si copii. Luca e un scump!
sarumana mult:)! adevarul e ca e greui sa gasesti un echilibru si pt creierii parintilor dar si pt copil, sa nu il frustrezi si sa ii creezi un mediu armonios. noi suntem undeva intre attachement parenting si valorile noastre cu care am venit de acasa, incercam sa ne intalnim undeva la mijloc asa incat sa ne fie bine. nu-i deloc usor:). sunt pentru patut, latelly, pt ca nu ma mai odihnesc deloc, sunt mereu epuizata si doar cu chef de somn. dar e adevarat ca e frumos sa dormi cu copilul, acu cat se mai poate si nu fuge din bratele noastre.
acum vad ca si Luca are o girafa, jucaria preferata a Olgai :))
Imi pare rau ca am deranjat cu mesajul meu. "Judecata" nu era pentru alegerile parintesti, cresc copii foarte fericiti si sanatosi cu toate metodele de parenting. Eu am fost intrigata ca supararea copilului mi s-a parut a fi luata in ras.
Ce ma mai inerfez subit, chiar brusc, cand se gasesc amatoarele sa faca pe specialistii. Chiar ma intrebam daca sunteti peste 15000, ca v-as fi propus niste functii. Si ce daca-s monotone, venitul sa fie crescator si fara limita la dreapta. National, gen.
Deci:
Fetelor, sper ca pot sa ma exprim asa ... con permesso ... toata lumea doarme in patul propriu. Trecem peste sensul vag adulterin, ca nu e cazu’, plus ca ne trezim pusi la index ca obstructionam turismul si falimentam industria hoteliera. Altfel iese cu cremenal. Cazurile particulare nu se pun: o raceala cu febra, tuse, complicatii etc, suferinte ale caror solutii de remediere reclama "imediata apropiere" etc. In rest, tiranii (de copii vorbesc!) trebuie sa doarma in patul propriu ... nah!, era sa scriu "ca oamenii". Sau "ca femeile", as completa acum, dupa caz.
Contactul fizic „piept la piept”, leganatul, pupaceala excesiva (daunatoare chiar, mai ales cand se largeste aria participarii dincolo de „ai casei”) sunt manifestari care nu-i aduc copilului nici un avantaj. Ba din contra, il invata cu narav, el neputand discerne ce-i bine si ce-i rau pentru el. Asta nu inseamna sa nu comunicam cu el. Ba chiar sa-i servim auditii muzicale, chiar din repertoriul propriu (cine poate si nu falseaza ... ofer suport!!!). Copilul e un spectator perfect. Nu mananca seminte, nu deranjeaza prin sosirea tarzie in sala, nu aplauda aiurea. Textul va avea intonatie, pauze, interogari ... reluari de replici celebre ... nici nu stiti ce surprins va arata cand ii veti fi spus prima data „te iubesc”.
Zau, va credeam mai romantice... Ei, comedie
Cum adica tirani? Pai sa ve explichez. Toti ne nastem tirani, lenesi, inculti si plini de ifose. E meritul parintilor ca nu ramanem asa. Probe? Un moment!
Delia, tu de cand ai vrut sa mergi la scoala? Ai avut repartitie de la maternitate sau scrisoare medicala de la moasa catre mama ta??? Aaaa, ai fost ionformata ca urmeaza scoala dupa gradi. Inteleg! Deci, q.e.d.
Buuun. Ma bucur ca sunteti in acelasi asentiment, aproape identic cu al meu.
Dar se pune intrebarea ... asa, de capul ei ... si noi cand ne luam copii in brate?
Raspuns: 1)CAND DORIM! Sau/si ... 2)CAND TREBUIE.
1)-Adica oricand. Mai putin orele de somn (si ale lor, dar si ale noastre :))) Durata nu trebuie sa duca la „dependenta”. 5-10 minute sunt suficiente, imaginea lumii din pozitia ortostatica il va familiariza cel putin cu gravitatia si va ajuta copilul sa-si dezvolte musculatura gatului si fermitatea coloanei. Operatiunea se poate repeta la intervale de peste 30 de minute, pentru ca evenimentele in sine necesita un „lag” apreciabil pentru a nu induce continuitatea ca principiu.
2)-Orele de masa sunt un prilej, mai ales ca beneficiem de bonus de bunatate dat fiind faptul ca subiectul este hamesit, ceea ce face sa ne creasca ratingul. Dupa masa insa batem copiii. Normal ca prieteneste ... si doar pe spate. Procedura asta e biletul de liniste de care beneficiem pana la urmatoarea masa; explicatia e simpla: baterea pe spate, delicata pina la mangaiere, ajuta tiranul sa-si elimine din stomac aerul tras cu nesat odata cu ... odata cu ... adica aerul tras cu nesat. Aaa, da ... uitasem de colici ... unii au, altii n-au ... precum electoratul. Din pacate, in lipsa altui ajuror, uneori TREBUIE sa rezolvam probleme de oameni mari, la care volens-(si mai ales)nolens sunt obligati si copiii sa fie prezente fizice. Adesea aceste actiuni aduc copiii in locuri si conditii oarecum improprii (mijloace de transport, locatii dubioase si transpirate, soare excesiv, vant, praf etc.). Ar fi de dorit sa le evitam pe cat posibil. Unii releva cresterea imunitatii prin astfel deocazii. Alternativa optima este, dupa parerea mea, o plimbare de doua ore in parc, cu lectii de botanica si zoologie de mici dimensiuni, avand in prim plan furnica.
Ai ca mai scriu aicisa ... asa-mi place sa ma dau mareeeee:)))
Trimiteți un comentariu