Ce vraji mai face Luca

Vrajitorul de Luca ne lumineaza viata, dar ne mananca si zilele cateodata, e un mic terorist care in minutul asta rade cu pofta si iti zambeste seducator pe sub genele lungi de la ma-sa, iar in urmatorul minut poate sa urle cat il tin bojocii. Unele zile sunt perfecte, e docil, vorbeste si murmura incontinuu, rade si e comunicativ, doarme bine si mananca asemenea. Dar vin si zilele grele, ca azi, cand mi-a mai aparut un smoc de fire de par alb si sigur niste riduri deasupra buzelor de la atatia nervi. Nu a vrut sa doarma decat 30 de minute cam de 3 ori pe zi, iar seara ne-a facut pachet de nervi pe amandoi. Desi murea de somn, nu pica lat nici cu amenintari de genul: te las in patut sa plangi pana numai poti! As, l-am lasat maximum 2 minute si am luat-o de la capat. Acu doarme, ca altfel nu puteam sa il parasc blogosferic. Dar intentia mea era sa il laud si sa povestesc despre cat e el de destept. Deci, cand nu ne face creierii vraiste, e cel mai dulce, destept, comic si prezent copil de 6 luni jumate. Ne miram incontinuu despre cat de atent e la fiecare zgomot si cum reactioneaza, intotdeauna potrivit situatiei. Cand radem sau chicotim e lesinat de ras si el, iar cand suntem seriosi baga privirea lui de curioso-intrigat. Ii place sa ne atinga si cu degetele ne pisca usor si cate 10 minute. Se lipeste de noi si ne ia in brate, ma pupa si ma descopera zilnic, luandu-mi fata in manutele lui grasune si trage de nas, de obrazi, de buze foarte atent si vesel. Sta bine in fundulet si cand mai cade striga mama asa frumos! Sta de o luna in scaunul de bucatarie si e foarte fericit cand ii dau in manutele lui bucatele de fructe sau legume. E in extaz si cand il las sa isi faca de cap cu piure-ul de fructe pe care si-l indeasa in urechi, in nas si in ochi si chiuie de fericire la sfarsit.
Ii place apa, sa o simta dar sa o si priveasca, e delicios cand se bucura atunci cand il spala taica-su iar cand eu ii fac jocuri cu apa e fascinat si nu se plictiseste usor.
Sta in patru labe si isi face vant sa o porneasca prin casa, deocamdata isi ridica picioarele si exerseaza miscarile dar inca nu se deplaseaza de-a busilea. In schimb, pe burta si prin miscari circulare poate sa ajunga acolo unde vrea, adica: sub canapea, sub fotoliu, sa linga rotile de la canapea, sa rupa plantele, sa rontaie telecomenzile si sa linga Ipad-ul.
E adorabil copilul asta al nostru, dar e si incapatanat cand vrea. Seamana cu tac-su aici si prevad vremuri grele pe la un 2, 3 ani! Mi-e si usor si greu sa stau cu el toata ziua, e incitant si e de fapt cea mai provocatoare misiune din viata mea care uneori ma copleseste de emotii si de oboseala, dar ma intregeste si ma intareste intr-un mod in care nu ma asteptam.
Cu cat trece vremea cu el in viata noastra cu cat intelegem ca e copilul care ne trebuie noua, doua bucati de parinti cam lepre si comode. Cred ca Luca a venit cu marea misiune de a ne responsabiliza pe noi mai intai si apoi sa ii facem si lui un rost in viata. Nu stiu, mai vad cand o face el un an ce mesaj mai interpretez de la el.