Luculica creste

Il vad zi de zi cum se zbate si incearca sa scape de hainele de bebelusie. Creste sub ochii mei si fiecare mic pas inainte e o etapa noua, un progres care lasa din ce in ce in urma faza de bebelus. Luculica al nostru creste si nu-mi vine sa cred ca acum se catara pe mine, se ridica in piciorusele lui grasune, rade cu pofta si imi urmareste fiecare respiratie. E lipit de mine si cum dispar din raza de actiune incepe distractia. Ma adora, ma mananca din priviri si e innebunit dupa jocurile noastre de-a rasul, asteapta sa il fac sa rada intr-un mod foarte constient. De multe ori ma intreb daca nu cumva gandeste fiecare miscare.
Acus face 7 luni, brr, ce repede cresc astia micii, parca deja imi e dor de el bebeluc mic. Zice chestii, acum e in faza de "tatatatata", "babaabaab", "dadadadda" iar mama zice doar cand e suparat. E curios, cauta non-stop locuri noi, se bucura cand revede dimineata colturi si locuri de prin casa pe care le recunoaste, e fericit cand il scot pe balcon si ii arat copacii si cum pica frunzele iar afara, in parc, se uita incontinuu la cer si sta minute bune ingandurat cu privirea tintuita catre vazduh. Copiii sunt o alta placere, ii urmareste la locul de joaca si rade la ei. E un istet, noi zicem ca e deja peste inteligenta noastra, deh, ce sa zicem si noi?:).
Si parca se face din ce in ce mai frumos:)
.