Iasul inlemnit

Decizii de toamna. Toate profesionale. Am plecat spre Iasi cu gandul ca ma voi regasi, asa cum faceam in fiecare toamna, in anii studentiei. Am refacut drumul Copoului, de la Fundatie pana in Parcul Mihai Eminescu (poze la Dedi si poate maine la mine pe blog). Din pacate sau nu, Iasul meu e la fel. Asa cum l-am gasit acum 7 ani, asa cum l-am lasat acum 3 ani. Aceleasi internet cafe-uri, aceleasi patiserii si cofetarii, aceleasi anticariate prafuite si daramate, aceleasi zile de cazare in caminul P5, aceleasi frunze galbene, aceeasi Balena. Poate doar doua, trei gherete mai spalate insa acelasi Copoul impietrit. Si trist. Parcul cu Teiul lui Eminescu nu m-a dezamagit, ba mai mult, l-am gasit asemanator unei paduri tropicale in inima unei coline batatorite numai si numai de artisti. Centrul Iasului nu misca si nici nu se coloreaza mai frumos.
Totusi, ramane orasul meu de suflet de studenta cu povestile de dragoste, cu sperantele si dezamagirile, cu plimbarile si terasele, cu parcurile si aleile umbrite. Acum, dupa 3 ani, Iasul este orasul prieteniei. Orasul in care prietenia a contat mai mult decat orice blid de mancare, orice pachet primit de la parinti, decat orice curs tras la xerox pentru ca nu ai avut chef sa te trezesti pentru cursul de la ora 8.

Marea bucurie a Iasului din acest an este verisoara Xenia, de 3 saptamani, care ne-a facut week-end-ul mai calin.