Un pic despre popoare, mai mult despre romani

Nu stiu cat patriotism zace in sangele-mi moldovinesc, stiu ca sunt destul de toleranta cu semenii locali, un pic pretentioasa cu cei din afara hotarelor dar in vacanta asta (si nu concediu, asta e pentru Maria de la Iasi) mi-a fost dat sa observ si sa toc impreuna cu Dedi, apucaturi, obiceiuri, gestica, grimase si vociferari ale semenilor de pe Terra.
Intr-un spatiu restrans vezi multe si nu neaparat chestii vesele si imbucuratoare. Daca te afli intr-un aeroport, mai ales la Otopeni, nici n-ai cum sa nu observi apucaturi omenesti, oricat de obtuz ai fi. De la asteptarea avionului, la cozile aberante de la check-in, la navala in free shop-uri, chiar si la toalete. Oamenii au o frica viscerala sa nu piarda ceva si astfel se ingramadesc, dau navala: vor un loc mai bun la buda, locul caldut la coada inexplicabila la verificarea pasaportului, un loc in fata pentru imbarcare, un loc avantajos in avion. Tot stresul este provocat de frica transmisa din Costel in Vasile, din Lenuta in Marcica, de la romani la daci. Interesante sunt si grimasele si batutul din picior, a nerv cultivat in timp. Concluzia rapida: suntem speciali si fricosi de-a dreptul.

A fost un pic "reconfortant" sa vad ca nu numai noi, romanii, suntem cu nerabdarea si frecusul in valiza. Intr-un autocar in spatele meu a stat, mai bine zis, s-a frecat pe scaun, un indian deloc simpatic, care a vrut sa ne demonstrese ca civilizatia si bunul simt nu fac parte din calitatile alese ale poporului sau. Timp de 30 de muinute s-a frecat pe scaun, s-a batait, a vorbit la telefon in gura de sarpe, ne-a atins intr-un mod foarte asexual, a trantit tot ce putea sa tranteasca in spatele nostru. Si cum nici eu nu stau foarte bine la capitolul nervi, mai aveam putin si faceam scenarii politiste si jurnaliste. Am vazut titlurile socante in presa italiana: o romancuta de 1.50 zdrobeste in picioare un indian nevinovat, la Milano, in drum spre aeroport. M-a calmat doar ideea mentinerii unor relatii de pace intre Romania-Italia.