Cum sa uit eu sa povestesc despre prietenii mei? Cum sa nu-i pomenesc, cand suntem zi si dupa amiaza impreuna, timp de 9 luni? Sunt nerecunoscatoare si merit sa fiu apostrofata. Ei imi fac diminetile si dupa-amiezile mai incitante si eu asa ma gandesc sa-i rasplatesc? Nepomenindu-i??
In drumul meu spre serviciu trec pe langa Ambasada Americii, de pe Batistei colt cu Tudor Arghezi. Aici incepe de fapt distractia. Nici nu intru bine pe straduta blocata de masinile diplomatilor ca sunt reperata cu zambete si niste "buna dimineata" vioi. Desi imi dau impresia ca nu fac nimic toata ziua, agentilor de securitate nu le scapa nimic. Niciun fir de par cazut din greseala pe camasa de birou, niciun picior golas, nicio privire gresita. Ei sunt cei care ma intreaba dc nu vreau sa ma marit mai repede, tot ei sunt cei care ma saluta politicos si poofticios in acelasi timp, ei sunt cei care sprojina gardurile, mereu cu munitia la ei. Ei isi spun glume dintr-o parte a strazii in alta, ei sunt cei care ne insotesc cu privirile discret si grijuliu, pana intram in siguranta in cladire. Ei sunt draguti si atenti cu noi femeile care avem treaba pe trotuarul Ambasadei.
Ei sunt prietenii mei care ma "apara" in fiecare zi de la metrou pana la birou si invers. Sunt o norocoasa, nu-i asa??
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu