Suntem de 4 zile in Thassos, insula care pe noi ne-a cucerit acum 4 ani, cand eram fara copil. Am revenit cu imaginea feerica de plaje misto, ape turcoises si taverne ieftine. Am gasit o insula cu wire-less slab, dar cam peste tot, cu plaje dragute, dar foarte pline de romani si bulgari, mai multi romani decat la 2 Mai, cu apa faina dar nu asa albastra si cu plictiseala, in mare. Om avea noi ochii paienjeniti de la oboseala cu copilul, insa Thassosul nu mai e asa mistoc. E de venit, mai ales in partea de nord a insulei, dar nu de zece ori in viata. Insula imbatraneste, observ, de la an la an, si nu chiar frumos. Din pacate hoardele de romani au cotropit si cele mai ascunse cotloane de nisip fin si nu te mai poti bucura in liniste de o mare calda si de pinii umbrosi de pe plaja. Noi am facut turul insulei si tot in zona noastra de cazare am ramas, pe langa Pachis Beach.
Tavernele sunt, fie bataie de joc si jecmaneala, fie foarte faine. Si deloc ieftine asa cum ne tot asteptam. Noi lasam in medie 30 euro la fiecare masa, noroc ca portiile sunt mari si am invatat pe final, acu, ce sa comandam si cum sa le combinam.
Cu Luca e frumos, dar solicitant, uimitor e ca, desi acasa urla la baie, aici numai in apa ar sta. Si totusi, concediul cu copil e greu, pentru ca nu ai ragazul omului venit in vacanta. Tot muncesti, tot esti pe drumuri. Daca ii respectam programul de somn si de masa e copilul perfect. De unde imi dau seama ca greul vine de la noi, ca noua nu ne place asa de mult la soare si ca dupa 4 zile ne plictisim si vrem altceva. Noroc ca insula are si munte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu