Mistocul

Acu doi ani era atat si asa.

 Acu ma dirijeaza si imi face complimente pe banda rulanta: tu esti dragutica mea, da, si a lui tata!

Esi frumusica mea frumusica, vrei sa te miros? Sau sa te pup? Acum sunt catel, te miros ca cateii!

Imi spune sa nu mai vorbesc urat si sa nu mai tip la el cand il culc.
Ne face pe amandoi la somn si ne chinuie pana cedam nervos.
Vorbeste cu gerunzii, acuzative si, mai mereu, corect gramatical, stalcit inca, dar corect. Presupunem ca va fi un rarait, are cuvinte in care pronunta un R frantuzit si nazal, unele unde il sare sau pe altele unde il accentueaza, ca aici: MARRRRAAA!
E frumusel, dar mai mult decat atat, e cool, are asa un aer smecherit, deh, are si cu cine semana, si credem ca va ajunge ori un mare actor, dupa miile de mimici zilnice, sau dupa glumele pe care le face si dupa umorul fin, sau un circar. Vedem!
Ma chinuie cateodata, si ii place, altadata ma pune cu botul pe labe urgent, ceea ce inseamna ca invat de la el. Enorm! Sunt mai buna si mai empatica datorita lui, mai puternica, desi obosita rau.
Are 2 ani si 3 luni, insa e un mic adult cu mine in casa zilnic, imi dau seama numa dupa lista de cumparaturi pe care mi-o face zilnic si dupa cum a platit zilele astea, cu manuta lui, taxa lu Ta-su de examen de sofer.
Ne face, asta, va zic!