Cum ne-am petrecut ora pamantului

Am inchis totul, am fugit inspre Verde Cafe si ne-am petrecut seara la lumina lumanarii impreuna cu Badicii. Acum stim ca pamantul poate fi salvat si cu chitara, mim, bere, lumanari si prieteni dragi. Alte poze sunt la Dedi.

Lumea de biznis

Voiam sa ma apuc sa scriu despre pregatirile de nunta care va fi peste un an, dar nu conteaza, cutumele zic sa ne pregatim cu locatia.
Dar pentru ca sunt prinsa cu serviciul si cu telefoane pentru altii, nu prea apucam sa ne gandim la nunta. Apropo de serviciu si de lumea de afaceri in care femeile tre sa dea din coate ca sa se poata vedea si ele. Mihaela a dat tonul si m-a atins asa de tare ca nu ma pot abtine. Ea spune ca femeile nu au ce cauta in lumea asta a banilor. Si sa stea acasa sa croseteze.
Eu as zice ca n-au ce cauta si gata. Treaba lor daca dau cu sapa sau cresc copii sau se fac vanzatoare. Numa ca lumea afacerilor nu-i inca pregatita pentru orgoliile si fitzele unor femei.
Dupa 4 ani oficiali in campul muncii pot sa spun ca urasc sa lucrez cu femeile, mai ales cu cele carora li se urca la cap sefia si hormonii. Mereu le-am gasit o scuza, daca nu sunt sefe acasa, tre sa fie si ele undeva generali. Am cateva exemple care mi-au confirmat teoria, dar pana scot o carte pe tema asta, mai dureaza. Nu-s facuta pentru biznis si gata.

La vie toute simple

In ultimul timp mi-am intristat vizitatorii, mi se tot zice, publicand numai intamplari ciudate cu personaje deloc ortodoxe, ca tot suntem in post. De unde si concluzia ca sunt trista si innegrita de griji. Trista n-am mai fost de ani buni iar plina de griji, da, recunosc dar sunt de natura profesionala si tin de inceputurile inceputului. Gata cu huzureala la serviciu, acu muncesc pe bune, de asta si posturi pe blog ioc in ultima vreme.

Revin la postul din decembrie in care dezbateam viata cuplului in pacat si daca e bine, pana cand si de ce? Iaca ca s-a nimerit ca tot in post sa atac subiectul pudibond care face sa roseasca toata populatia feminina de aici. Insa de data asta suntem cu un pas inainte si cred ca vom obtine binecuvantarea de la preot daca mergem si ii spunem ca ne-am logodit intru casatorie. In curand, pe marile ecrane.

Parca nici subiecte interesante n-am mai gasit de atacat. Daca nici Ionuca nu are ce sa scrie, atunci io ce sa zic? De cautat furnizori pt nunta? De gasit locatie? De stabilit data si lista de invitati? Tot Ionuca zice ca da, ca ar fi interesant sa fac un jurnal al poticnelilor pregatirilor de nunta.
Ma pun pe analizat problema in week-end.

Lui Casper

Imi cer scuze prietenilor mei si celor care isi pierd vremea citind despre mizeriile vietii mele pentru ca acest post transmite dezgustare si tristete.
Acest post este dedicat unui personaj anonim care se semneaza totusi cu numele casper, un domn/doamna care si-a permis sa-si verse dejectiile proprii in spatiul meu virtual, recte acest blog.
Cei care habar nu au despre ce vorbesc, sa citeasca comentariile postului de mai jos si nu numai.
Casper, un invizibil cred si in viata reala, m-a facut proasta, m-a scuipat, m-a facut aroganta, m-a umilit. In casa mea. Si ce faci cand cineva te terfeleste fara sa te cunoasca, tocmai in casa ta?
Nu stiu. Pentru ca ma depaseste si ma dezgusta. Si recunosc ca mi-a trecut prin cap sa renunt la expunerea privata in vazul lumii, in blogosfera. Dar asta inseamna ca ar castiga si nu vreau ca un maniac impostor care intra in viata cuiva cu bocancii plini de rahat sa castige si sa se bucure. Sa jubileze si sa juiseze.
Casper, nu esti invizibil, esti un infect. Asa sa-ti ramana de acum numele.

Cum era sa raman fara dinti pe scara rulanta

Cred ca asa-mi trebuie daca sunt clontoasa si fitoasa cu lumea care incurca circulatia pe scarile rulante de la metrou. Am avut tupeul sa atrag atentia unui cuplu manelist care stationa neregulamentar, pe partea stanga, incurcandu-mi drumul grabit spre casa. Si mare mi-a fost norocul sa am picioare rapide si sa urc cate 2 trepe odata, ca de nu, m-ar fi "atins" pumnul domnului ofensat si azi nu mai eram cu toti dintii si toti zulufii.
In urma mea s-au auzit urmatoare:

baga-mi-as p.....in capul tau de c......; cine te crezi iodioatooo?? unde p.....mea fugi? stai ca te prind in p.....mea de vaca ordinara; cum ai tupeul sa imi zici mie unde p....mea sa stau????? vacooooo!

Despre ce e blogul asta?

De vreo luna ma intreb si nu reusesc sa imi raspund. Despre vremurile mele. Bun. Un an de zile am scris despre vremurile mele in recrutare, am dat din casa, am fost certata si amentitata ca sunt spusa la sefi, am barfit despre candidati si-am facut ceea ce am crezut de cuviinta la interviuri. De ce m-am lasat de HR? Pentru ca ma plictisisem sa vad aceeasi candidati blazati, fara chef de munca si de viata, fara vreun tel in afara de banii muultii si beneficiiii, fara maniere si fara sa stie sa se prezinte scurt si concis. Le-am lasat libertatea la care eu tin, si cu unii am fost mai mult decat draguta. Mi-e dor de candidatii care asteptau ca eu sa ma ridic prima, care imi deschideau usa sau care ziceau sarumana la plecare si nu : buna, te sun, pa sau mai vorbim.
Mi-e dor si de cei care sunau sa se scuze daca se intampla sa intarzie, de cei care sunau sa amane interviul, de cei care intelegeau ca nu am reusit sa ii ajut, de cei care nu flirtau cu mine, de cei care nu vorbeau cu "tu", de cei care nu se aplecau peste birou cand vorbeau, de cei care nu mestecau guma sau de cei care ma sunau sa ma intrebe cum imi merge si daca ii pot ajuta si de acum incolo.
Drumul in HR s-a incheiat dupa 2 ani de munca in 2 agentii de consultanta, pimul an fiind de pioneriat in care am invatat doar ca linguselile, falsitatea si batjocura nu vor mai fi scrise niciodata in fisa postului meu. Ultimul an a fost cel de rezistenta psihica si de perfectionare dar si cel mai frumos, la nivel de relatii intre colegi.
Acum am de ales sa scriu aici despre CSR sau despre nimicuri seinfeldiene.
Ma gandesc daca sa branduiesc blogul sau nu. Pana la urma, inconstanta ma caracterizeaza.

Redare infidela a lui Audrey

Sa nu credeti ca ne plictisim si ca nu avem ce face acasa. Dar cand prindem cateva momente de stat in casa, dupa ce dormim ca porcii, mancam si facem curat, facem si poze. Asta e o mostra de cum se poate petrece o duminica dupa-amiaza imbracata in rochie si cu sosete cu broaste in picioare. A iesit un fel de Audrey Hepburn cu 5 kg in plus, cu ac de par pe post de tigareta si o privire inspre un viitor casnic si matrimonial.

Budapesta mea

Gata cu huzuritul, sunt in campul muncii si e mai sanatos decat sa cumperi ceapa de la piata sau sa citesti in parc, in miezul zilei. Revenind cu picioarele pe pamant acum imi dau seama cat de disperata am fost saptamana trecuta in Budapesta. Am dat iama in magazine, pret de 3 ore, in restaurante si cafenele, dupa care am fost trainuita 2 zile incontinuu de picam lata de somn la 9 seara.
De atunci a venit primvara la noi in casa cu martisoare si planuri marete. Daca trecem anul asta, oameni la casa noastra ne facem!

p.s Am vrut sa pun si poze numa ca sunt in rezolutie imensa si nu reusesc.