Alaptarea la aproape 2 ani, capitolul 2 si nu cel de pe urma

Scriu acest post, in minte, de zece ori pe zi. Ma rog, nu chiar de zece, cam de patru, cinci, adica de cate ori am ajuns sa alaptez. E rar, va zic voua care va incruntati si ziceti iar: aoleuu, la 2 ani asa de mult? Well, e rar, dupa cum ziceam, pentru ca am ajuns sa il refuz des si sa ii dau cu portia. Si uite asa de doua saptamani productia de lapte scade simtititor iar eu nu pot decat sa ma bucur! Asta astept, sa se termine de tot si sa scap de supt.
Intoarcere in timp: in decembrie am scris un post- nu pot da link ca scriu de pe telefon- in care ma plangeam ca nu mai pot. Au urmat zeci de mailuri si mesaje private cu incurajari si povesti proprii, sfaturi care mai de care mai extreme despre cum sa intarc copilul. Niciunul nu mi-a mers la suflet, pentru ca eu nu cred in intarcare brusca, ci in una ghidata si ajutata de copil.
Ce a urmat? In zilele urmatoare postarii copilul nostru a cerut sa doarma in camera lui- ta na na na! Stupoare, am zis bine copile, go for it! Problema e ca si acum vrea, numai ca se trezeste din doua in doua ore pe ceas. Vreo sapt am rezistat sa fac turul casei asa pana la 2, 3 noaptea, ba chiar am prins un 4 decent, dar a doua zi eram zombie. Si de fiecare data nu ii mai dadeam sa suga, ci il luam in brate si se culca rapid. Alta stupoare, deci nu ii era foame, ii era dor de mine si de sanii mei:). Problema era ca dc nu ii dadeam sa suga, se trezea la o ora, cum ii dadeam cativa stropi dormea 2 ore, wow, ce progres, nu? Asa ca il luam in patul nostru si dormea legat, langa noi, spre 3 ore, mai bine, fix ca un bebelus:). Eu ma scurgeam de somn si oboseala peste tot.
Tot in aceeasi perioada, fix in aceeasi saptamana am inceput sa merg la psihanaliza, sa ma caut la cap, zic. Nu voi detalia motivele, nu asta conteaza, ideea e ca a fost cumva karmica manifestarea lui de independenta legata de independenta mea si de mersul la terapie. In paranteza zic ca fiecare om ar trebui sa bage macar cateva sesiuni de autocunoastere, mai ales mamele, e ceva ce te zdruncina si te pune la loc, dar ma bine.
Au urmat sarbatorile, am plecat de acasa vreo 2 saptamani si am schimbat locul de somn, insa Luca parea ca nu mai suporta sa mai doarma intre noi. In cele 2 saptamani am dormit asa de prost amandoi incat am acceptat in sfarsit ca cel mic are nevoie de locul lui.
Insa, dupa alte sapaturi, copilul nu voia musai in patul lui, ci intr-un loc mai spatios, dar cu mama, deci fara tata. Ok, deci suntem in grafic cu complexul lui Oedip dinspre 2 ani.
Cu suptul am tot fost in regresie pana prin ianuarie cand am ajuns iar la capatul puterilor. Asa ca am decis sa fac ceva: gata il intarcam, mama lui de alaptat ca mi-a distrus somnul.
Am fost la Claudia Bider Heim, consultanta in alaptare si prietena noastra care m-a linistit din prima spunandu-mi: 1. Nu poti incheia brusc un lucru care a durat aproape 2 ani! ( fair)
2. Intarcarea face parte din procesul de alaptare, asa ca e fireasca iar tu ai alaptat deja prea mult, e cazul sa te opresti.
Continuarea in postul urmator