E clar ca sunt inconjurata de copii mici, sugari, parinti, viitori parinti, burtici. E normal intr-un fel, avem si noi o varsta destul de legala care sa ne permita discutii de genul asta. Pe de alta parte, te simti cumva obligat sa participi la discutii care nu prea te privesc si cu care nu empatizezi, riscand astfel sa fii pus la colt.
Oricum, e mereu interesant sa vezi cum un parinte isi lauda copilul, si-l vrea cat mai mare, destept, realizat, cu functii si notorietate.
Ma gandeam la mine, cam pe vremea cand imi manifestam dorintele profesionale. Eu am cam fost constanta: ma visam cantareata pe la 5 ani. Apoi pe la 10 ma visam actrita. Si m-a tinut visul pana la 17 ani cand am renuntat la actorie. De atunci, habar nu am "ce sa ma fac". E trist ca n-am niciun traseu, dar relaxant ca as putea face aproape orice. Si de fapt nimic.
Imi aduc aminte de un episod, cam in primul an de facultate, cand impreuna cu Nina, ne-am gandit sa ne facem "lipitoare de covrigi" sau "calcatorese", ca sa mai strangem un ban pentru carti si baieti:).
Sunt curioasa cam ce meserii v-ati imaginat ca veti practica, la varsta alegerilor? Si ce ati ajuns?
Pariez deja pe cateva profesii de genul: medic, invatatoare, dansatoare, aviator sau postas.
12 comentarii:
Buna Delia. Eu am vrut sa ma fac pompier cand era sa fiu mare. Acum nu cred am reusit sa-mi ating visul ca am aterizat intre ingineri. In suflet sunt poet iar in realitate calator.
buna cristi:) buna asta cu pompier, recunosc ca la poet nu m-as fi gandit. oricum, iti sta mai bine inginer.de care o fi:)
problema asta, a vocatiei, ma preocupa si pe mine uneori. asa cum probabil ai vazut, eu vroiam sa ma fac "bucatareasa, croitoreasa si mama de copii". desi profesia mea nu are nicio legatura aparenta cu acestea, intr-un fel ele au de-a face cu aceleasi calitati: rabdare, creativitate, forfecare, asamblare. cred ca vocatia se ascunde in noi si oarecum iese la suprafata.
Eu voiam sa devin "domnisoara". Pe bune ca asa raspundeam cand eram mica de tot. Apoi voiam sa devin avocat. Acum am ajuns sa pledez pentru candidati...
initial pictor - ai mei au complotat si niciodata nu m-au lasat sa merg la liceul de arta. apoi cantaret la "acordeon" pana cand am vazut acordeonul (il confundam cu un microfon). scriitor pana cand mi-am dat seama ca nu mai citeste nimeni carti, ci prefera sa se uite la film!
ma bucur sa observ ca n-am nimerit-o cu pariul. stiam eu:).
@dorin: subtil:))
@bogdana: si eu cred ca poti face orice si ca totul depinde de calitatile si abilitatile noastre.
mie mi s-a zis ca este bine sa imi doresc sa ma fac popa. n-am vrut. ma speriau cred hainele negre. apoi mi s-a cantat la ureche cum ca ar fi bine sa ma fac inginer...si asta raspundeam tuturor babelor care ma intrebau.
dar in secret imi placea cand il vedeam pe bunicul meu cum picteaza, pe bunica-mea cum canta si pe taica-miu cum inginereste. ei bine...m-am ales cu ingineria si putin din celelalte si am teama ca le fac pe toate prost.
politist, pe la 4-5 ani, ca sa-i arestez pe betivi
bucatar, dupa, ca sa mananc cate pulpe de pui doresc
cantaret, pe la vreo 9 ani - mi-au cumparat ai mei si microfon
politist, pe la 4-5 ani, ca sa-i arestez pe betivi
bucatar, dupa, ca sa mananc cate pulpe de pui doresc
cantaret, pe la vreo 9 ani - mi-au cumparat ai mei si microfon
hello! ca mine n-a fost nimeni... eu am vrut, si asta ani de zile sa devin biospeolog... asta era pe la cinci ani, si a durat pana la vreo 9... dupa care am zis ca mai bine cresc si ma decid dupa aia... inteleapta decizie!
Eu am vrut sa ma fac mare. Mi-a iesit :)
recunosc ca de biospeolog n-am auzit nici macar cand am crescut:).
si asta cu facutul mare..cred ca si eu am trecut prin faza asta.
Trimiteți un comentariu