Nu obisnuiesc sa scriu despre carti sau despre lecturile mele. Cred ca sunt prea intime si mai mult, am complexul omului necitit si necizelat, asa ca-i las pe cei avizati sa isi dea cu parerea. Eu doar trag cu ochiul la prietenii Raul, Ionuca, Ramona si altii, si fur lecturi.
Insa acum nu ma pot abtine pentru ca sunt inca in transa lecturii de cu seara.
Ma emotionase Oana Pellea in "Profesionistii" asa de tare incat am plans cu sughituri toata emisiunea si mi-am promis ca daca va scoate o carte femeia asta, o cumpar si basta. Si-am cumparat-o ieri intre 2 intalniri de "afaceri"- si-am rumegat-o aseara de mi-a dat insomnii si ganduri si planuri si multe aripi. Aripi de care nu mai stiam ca exista, idei pe care mi le uitasem in provincie si planuri de evolutie. Si iar am plans ca o proasta in perne si am tras de ea sa nu o termin, ca sa-mi ajunga cateva zile pline. E o carte care nu se citeste in metrou, nu in aglomeratie ci singur, cu starea de rigoare. Eu, cel putin, asa am simtit-o. Si cel mai frumos, m-am simtit intr-o sala de teatru iar Oana isi ducea monologul cu gratie si modestie.
Un comentariu:
Da, Jurnalul mi se pare exceptional! si omul ...pe masura!
Trimiteți un comentariu