In noua ipostaza

Pana se decide sotul si tatal donator sa ne faca poze cum stie el, pun poze recente facute de Eliza.Ca sa imi aduca minte de mine atunci cand voi avea 100 de kg si nu voi mai semana cu cea de aseara. Delia la 7 sapt. Offf!

Trei intr-un balon

Cam multa liniste pe blogul asta de ceva vreme si cred ca e momentul sa spargem aceasta acalmie. In ultima luna s-au intamplat intamplari noi pentru garsoniera noastra care se va transforma intr-un viitor apropiat intr-o camera cu doua camere. Si totul din cauza noului nostru co-locatar de 7 saptamani, care deocamdata salasluieste in burtica mamei purtatoare. Stim ca in curand vom deveni 3 si asta ne ocupa mintile, timpul, spatiul mic de prin casa, planurile de vacanta si viata ce va sa vie.
Stim despre micul chirias ca are 6,5mm, bine pozitionat si cu mare dorinta sa creasca repede si sanatos si sa isi cunoasca parintii un pic speriati de noul rol.
Mama purtatoare este bine, nu prezinta simptome severe de sarcina si se lauda cu o energie falsa pe timpul zilei care se sparge odata cu lasarea serii. Nu are pofte dar se mira ca mananca sanatos si destul de des.
Tatal donator este si el insarcinat prin simpatie si acuza precvente dureri de burta, arsuri pe stomac si nas infundat, plus stari de oboseala.

Ceea ce ne face sa ne intrebam cine cu cine e insarcinat?
Iata si o poza cu burtica care pe seara devine vizibil insarcinata iar dimineata ii da mamei impresia ca e in pragul adolscentei.

Viata mea acasa

Pentru cei care nu stiu ultimele vesti, eu sunt semi-casnica de vreo 3 saptamani, poate si mai mult, am pierdut de mult sirul zilelor.
De cand lucrez pe contracte de colaborare, niciunul inca semnat, garsoniera noastra s-a transformat in biroul Deliei; cafeaua noastra e cafeaua de la birou, papucii de casa sunt pantofii cu care "ma incalt sa ma duc la birou", hainele de casa sunt hainele mele office, coltul de joaca al sotului, singurul ramas nealterat de vreo mana de femei a fost trasnformat in biroul Deliei.
De ce ma numesc, totusi, semi-casnica? Pentru ca desi am 2 joburi, de ieri transformate intr-un job fulltime si jumatate, ma ocup si de gospodarirea casei. Sigur, aceasta e partea dedicata mamei si soacrei, si in care eu povestesc cum tin casa luna, cum gatesc de zor, cum cu un picior invart in ciorba si cu altul scriu texte si rapoarte de CSR, cum cu mana dreapta pun rufele la spalat si cu alta fac bugete.
Suna mirific, aproape perfect, nu?
Well, ar fi daca nu as mai uita, de exemplu, sa fixez furtunul de evacuare al apei murdare din masina de spalat, si daca nu m-as trezi periodic intr-o casa in care baltesc lucrurile la propriu. Deja mi-am format niste automatisme si iau partea buna a lucrurilor, in sensul in care e mereu curat in casa, podelele lucesc iar gresia straluce, si nu de la Mr Proper!
O alta parte benefica a statului acasa este ca facem economie de bani dati pe mancarea de pranz, dar am mereu grija sa compensez prin iesiri periodice la supermarket ori prin oras de unde ma intorc cu cate o rochita noua.
Sunt dezavantaje si avantaje, dar am de gand sa le aloc capitole speciale, ca sa nu ma plictisesc de tot. Legat de asta, sunt constant intrebata daca nu ma urc pe
pereti de singuratate sau daca nu simt nevoia unui coleg ciu care sa mai schimb o vorba, doua. Instinctul a fost sa raspund ca da, simt nevoia sa mai ies din casa si sa vb singura pe strada, dupa care am tras linie si a iesit tot cu plus: nu sunt nevoieta sa port conversatii de complezenta, imi fac singura cafeaua mea, vorbesc foarte mult la telefon si ies din casa numai dupa bunul plac.
Acum va vad ce am scris, imi vine sa imi prelungesc contractul de inchiriere al biroului meu!

3 ani ai nostri

Azi, pe seara, dupa ora 8, o sa implinim 3 ani de cand ni s-au incrucisat picioarele, privirile, vietile (eh, dc am fi stiut noi atunci ce ni se pregateste), de cand am iesit la o prima intalnire pe care nu am dat doi bani, niciunul dintre noi. Desi pozele de mai jos sunt proaspete, nu ma pot abtine sa nu le folosesc drept material didactic:

Dedi, asa cum l-am cunoscut:


Eu, cand m-a cunoscut:



Dedi, transformat intr-un sot model:


Noi doi, dupa 3 ani tabaciti:)


Sa traim si sa ne veselim diseara!

Fetitee

Noua mea pasiune in viata sunt fetitele! Am trecut de faza de baietei, imi plac si ei, dar acum sunt in etapa in care vad la tot pasul numai fetite mici, frumoase, numai bune de rontait.
Pentru cei rautaciosi care or sa sara cu diverse comentarii, le atasez o poza cu o anume fetica la care ma uit de trei zile incoase si va mai pun si un filmulet care mi se pare adorabil.
E clar, dupa faza de mireasa nebuna ma transform intr-o semi casnica care viseaza copiii altora! Well it's kind of nice:)!

De aici si filmuletul!
Si pentru Dedi, uita-te pana la sf ca ai sa vezi cum se poate juca un copil cu un iphone fara sa il strice:))!