Ingrata de mine

Ni se intampla lucruri ingrate in viata asta, unii sunt puternici si trec peste, cu zambetul pe buze, unii mai dezechilibrati care se lupta in fiecare zi cu ei, altii mai nepasatori. E ingrat sa mergi la serviciu doar ca sa platesti intretinerea, nuntile si mancarea de seara. E ingrat sa faci compromisuri sociale zilnic si ele sa ti se depuna pe ficat sau fiere. E ingrat sa-ti inghiti vorbele si sa te si ineci cu ele. E ingrat sa tragi de tine pentru ceva de la inceput pierdut. Sunt o ingrata, acum recunosc. In rest.....viata mea e frumoasaaaa si sunt fericitaaa!

Pentru Lady V

Asa cum ti-am zis si aseara, nu fac chestii de povestit aici si nici chef de povestit din vacanta nu prea am. Ca s-a cam dus si urmatoarea ar veni cam pe la iarna, ceea ce ma depreseaza. In imagini insa, ce-am mai facut:

participat la o nunta de familie

ajutat viitoare soacra

ajutat miresica cu machiajul

ajutat miresica cu rochia

dansat cu mirele meu

dansat cu viitorul socru

stat cu bunutza lui Dedi

calificat la rolul de sotie perfecta

Urmeaza o nunta mica emotionanta, un week-end linistit la tara si o alta nunta ca-n povesti, de 3 zile si 3 nopti. Dar pe astea le stiai deja.

Jurnalul care transforma

Nu obisnuiesc sa scriu despre carti sau despre lecturile mele. Cred ca sunt prea intime si mai mult, am complexul omului necitit si necizelat, asa ca-i las pe cei avizati sa isi dea cu parerea. Eu doar trag cu ochiul la prietenii Raul, Ionuca, Ramona si altii, si fur lecturi.

Insa acum nu ma pot abtine pentru ca sunt inca in transa lecturii de cu seara.

Ma emotionase Oana Pellea in "Profesionistii" asa de tare incat am plans cu sughituri toata emisiunea si mi-am promis ca daca va scoate o carte femeia asta, o cumpar si basta. Si-am cumparat-o ieri intre 2 intalniri de "afaceri"- si-am rumegat-o aseara de mi-a dat insomnii si ganduri si planuri si multe aripi. Aripi de care nu mai stiam ca exista, idei pe care mi le uitasem in provincie si planuri de evolutie. Si iar am plans ca o proasta in perne si am tras de ea sa nu o termin, ca sa-mi ajunga cateva zile pline. E o carte care nu se citeste in metrou, nu in aglomeratie ci singur, cu starea de rigoare. Eu, cel putin, asa am simtit-o. Si cel mai frumos, m-am simtit intr-o sala de teatru iar Oana isi ducea monologul cu gratie si modestie.

Oscar, my love

Sunt innebunita dupa el si dupa ele. E nebun dar romantic, e serios dar flu-fu, l-as aduce acasa la mine sa imi creeze rochia de mireasa. Deocamdata caut pe cineva care sa execute rochii dupa modele lui.
All my love for Oscar de la Renta!
cateva mostre:)

editors's choice:)

La vie toute simple

In ultimul timp mi-am intristat vizitatorii, mi se tot zice, publicand numai intamplari ciudate cu personaje deloc ortodoxe, ca tot suntem in post. De unde si concluzia ca sunt trista si innegrita de griji. Trista n-am mai fost de ani buni iar plina de griji, da, recunosc dar sunt de natura profesionala si tin de inceputurile inceputului. Gata cu huzureala la serviciu, acu muncesc pe bune, de asta si posturi pe blog ioc in ultima vreme.

Revin la postul din decembrie in care dezbateam viata cuplului in pacat si daca e bine, pana cand si de ce? Iaca ca s-a nimerit ca tot in post sa atac subiectul pudibond care face sa roseasca toata populatia feminina de aici. Insa de data asta suntem cu un pas inainte si cred ca vom obtine binecuvantarea de la preot daca mergem si ii spunem ca ne-am logodit intru casatorie. In curand, pe marile ecrane.

Parca nici subiecte interesante n-am mai gasit de atacat. Daca nici Ionuca nu are ce sa scrie, atunci io ce sa zic? De cautat furnizori pt nunta? De gasit locatie? De stabilit data si lista de invitati? Tot Ionuca zice ca da, ca ar fi interesant sa fac un jurnal al poticnelilor pregatirilor de nunta.
Ma pun pe analizat problema in week-end.

Redare infidela a lui Audrey

Sa nu credeti ca ne plictisim si ca nu avem ce face acasa. Dar cand prindem cateva momente de stat in casa, dupa ce dormim ca porcii, mancam si facem curat, facem si poze. Asta e o mostra de cum se poate petrece o duminica dupa-amiaza imbracata in rochie si cu sosete cu broaste in picioare. A iesit un fel de Audrey Hepburn cu 5 kg in plus, cu ac de par pe post de tigareta si o privire inspre un viitor casnic si matrimonial.

Budapesta mea

Gata cu huzuritul, sunt in campul muncii si e mai sanatos decat sa cumperi ceapa de la piata sau sa citesti in parc, in miezul zilei. Revenind cu picioarele pe pamant acum imi dau seama cat de disperata am fost saptamana trecuta in Budapesta. Am dat iama in magazine, pret de 3 ore, in restaurante si cafenele, dupa care am fost trainuita 2 zile incontinuu de picam lata de somn la 9 seara.
De atunci a venit primvara la noi in casa cu martisoare si planuri marete. Daca trecem anul asta, oameni la casa noastra ne facem!

p.s Am vrut sa pun si poze numa ca sunt in rezolutie imensa si nu reusesc.

Cum ne-am petrecut ziua de sambata

Adica ceea ce se cheama ziua indragostitilor. Separat. Dar nu-i nimic tragic in asta. Nici nu ne facusem planuri marete sa stam si sa ne pupam cocotati in varful patului. A fost asa de relaxant ca eu sa ma plimb toata dupa-amiaza la brat cu prietena mea prin mall-ul in care Dedi facea poze celor care se casatoreau sub o cupola de baloane. In timp ce eu ii faceam declaratii prietenei mele, jurandu-ne ca ne vom boteaza reciproc copii nenascuti, ca nu ne vom desparti indiferent ce barbat va pune mana pe noi si ne complimentam noile achizitii vestimentare (ea o pijama, eu o fusta), Dedi zambea amar si fotografic intregii populatii din cartierul Rahova. Dragul de el, imi ziceam cand il pandeam de pe la diferite etaje ale mall-ului, cat e de plin de dragoste si rabdare. Eram mandra ca-i sunt femeie. Nu aveam sa stiu decat spre seara ca zambetul era fals, ca ne injura pe toti cei care intram in acel magazin, ca nu mai putea sa auda cuvinte de amor si sunete de pupici iesite de dupa niste cartoane cu gauri.
Am reusit sa il calmez abia dupa ce l-am scos la "cofetaria" din cartier, i-am dat niste beri si i-am soptit lista de facut pentru saptamana care urma. Important e ca dragostea noastra a rezistat si dupa ziua de valentin. Sunt curioasa cum va sarbatori Dragobetele cand va fi singur acasa. Eu zic ca tot la "cofetarie".

Inceputuri

Am avut cateva incercari de a posta ceva pe blogul asta, dar mereu am sters inceputurile. Subiecte ar fi, trairi la fel, intamplari noi in viata mea sunt multe insa pot sa pun nimic pe "hartie". Chiar si acum, vorbesc la telefon in timp ce scriu aici, insa nu ma pot concentra niciunde. As spune ca din martie incep un alt drum si pentru asta, am de multumit unor oameni. Cred ca imi va lua ceva timp asta, plus ca ma voi dedica mai mut si proiectului cu metroulgreu, cu care am avut succes saptamana asta, mai mult decat oricand.
Revin cand imi revine energia blogosferica. Ma duc sa traiesc.

later edit: aici articolul despre noi in EVZ si aici inregistrarea de miercuri de la Gold Fm in care Dedi a vb frumos despre proiectul nostru la metrou. Multumim Oana Botezatu, EVZ!

Expozitia lui Dedi

Dedi va asteapta la "Sala de lectura" a Teatrului Act sa ii vedeti fotografiile atarnate frumos pe pereti. E prima lui expozitie personala si s-ar bucura foarte tare daca ati trece sa aruncati un ochi.

Se naste, nu se naste?

Ma gandeam la blogul asta si la marile probleme ale vietii expuse aici. Pana acum n-am prea trait chestii mari si de importanta majora pentru omenire. Mi-am umplut spatiul cu nimicuri pentru care am fost blamata, de cele mai multe ori. Oricum ar fi, azi am realizat ca-s numa banalitati in comparatie cu ce traiesc unii.
In aceste minute/ore, undeva langa casa noasta, se va naste un nou pui de fosta Obreja, devenita Gheorghe. Vara-mea, cea despre care toata lumea spune ca suntem gemene, va deveni mamica iar eu stau si bat praful de pe toba cu nimicurile mele. Numai cand ma gandesc la ea ma doare sufletul si ma trec toate durerile facerii. Ma simt de parca as fi barbac-su si mai ca m-as duce sa stau si eu pe langa usi. Sau s-o tin de mana. Sau sa ii scot eu mai repede copilutul care ne-a tot dat emotii de vreo saptamana incoace. Dar cica mai bine stam la treaba noastra ca mai tare enervam taticul. Asa ca o asteptam pe Crina Maria cu sufletul la gura si pungile de cadouri langa usa. Nu pot lucra azi nimic, sunt pe stand-by.
Pozele de jos sunt pentru Mariuca.

Update: s-a nascut o Crinuta albicioasa, blondina si cu ochii lipiti, citez dintr-un tatic emotionat si foarte fericit. sa ne traiasca! Iat-o la doar 7 ore de viata:

Instincte materne: rusine sau mandrie?

Cu postul asta risc multe: sa pierd audienta, sa fiu batuta acasa, sa fiu luata peste picior de prieteni sau sa fiu si mai iubita de parinti.

In cercul nostru de prieteni (si ai mei si ai lui Dedi) se vorbeste tot mai mult despre familie, punandu-se accentul pe copii. Cum s-ar spune niste copii vorbesc despre copii. Desi media de varsta e de 27 de ani. Interesant este ca si baietii aduc vorba despre plozi, si mai ales cuplurile fragede de 1, 2 ani maxim vechime. Cei deja casatoriti sau cu peste 3 ani impreuna au cam intrat in blajaz. Ei si-au indeplinit o datorie, sa mai urmeze si altii. Fetele (zic fete ca multe se vor simti ofensate daca le fac femei) sunt primele la apel, cu mine in frunte. Si asta de vreun an incoace. Majoritatea avem peste 25 de ani, de unde am concluzionat ca o fi vreo criza. Vreun tic-tac programat sa faca boom dupa ce faci 25 de ani. Eu ca eu, ca-mi plac copii de cand ma stiu, si ma leg de totii copii de pe strada, insa sa aud in jurul meu incontinuu ca se programeaza copii, se viseaza la ei, se numara degetele nici macar concepute, ca se fac tabele cu nume si numar ideal de picioruse prin casa? Mai mare dragul e sa-ti auzi prietenii ca se gandesc sa devina tati. E reconfortant ....

Insa cati se gandesc ce se intampla dupa? Cand e bine sa faci un copil? Conteaza varsta? Conteaza daca ai o casa a ta, o masina cu care sa il aduci de la spital? Cat de importante sunt aspectele sociale? Il poti face dupa ce ai gasit raspunsurile la intrebarile de mai sus? Cand esti pregatit?

Nu dati banii pe prostii, incaltati-va bine: Coca si Smiling Shoes

Mereu am zis: daca picioarele mele sunt fericite, si eu voi fi fericita. Cand ma dor picioarele sunt vraiste si nu am chef de nimic. Desi mama este de profesie incaltatoreasa (desena modele, facea pantofi, cizme) mereu am avut incaltaminte cu dureri. Mereu ma batea ceva, cizmele erau scalciate, pantofii ma strangeau sau sandalele imi faceau rani. Am crescut si am inceput sa-mi cumpar singura, numai prostii imi luam, ieftine si aiurea. Anul asta am avut revelatia vietii mele pentru ca am descoperit pantofii frumosi si comozi. Nu-s scumpi dar nici ieftini, sunt pentru un buzunar pregatit sa investeasca in ceva de viitor, nu intr-un sezon. Asa ca am intalnit-o pe Coca Zaboloteanu care a fost draguta si mi-a facut prima pereche de pantofi traznita, m-a incurajat si a descoperit calapodul perfect pentru picioarele mele. Perechea asta este facuta special pentru o rochie de nunta cu care nu m-am mai imbracat pana la urma. Insa s-au potrivit de minune la rochia de back-up.

Pentru toamna mi-am luat cei mai comozi pantofi din viata mea. Eu zic ca sunt si frumosi de vreme ce toata lumea ma intreaba de unde mi i-am luat.

Coca are atelier unde va puteti duce sa va alegeti modelul, culoare, materialul. De precizat e ca nu prea vinde in magazine ci doar in afara si prin comanda speciala. O recomand cu caldura, e ff faina, amabila si deschisa.

Intre timp am mai pus ochii pe alti pantofi, mai de birou, de la Smiling Shoes. Pe astia mi i-am luat de pe net, fara sa ii probez in prealabil. Comandasem marimea 37 si m-am trezit acasa cu cutia de pantofi marimea 36. Dar mi-au venit de minune. Sunt comozi si astia, desi au 8 cm de toc, nu m-au batut nicio clipa si ma reprezinta:). Le multumesc fetelor de la Smiling Shoes pentru ajutor, bunavointa si rabdarea cu care mi-au suportat toate e-mailurile de confirmare:)

Sfatul meu e sa strangeti un ban si sa va indreptati spre designeri de pantofi care va pot recomanda modelul potrivit fiecarui piciorus. Preturile sunt intre 200-300 Ron dar chiar merita sa va rasfatati.

La multi ani lu sorumea

Asa cum o stiu, jucausa, vesela, zglobie si f galagioasa. Dar e a noastra mititica toscaneza iar azi implineste 20 de ani:). Sa ne traiasca!

De ce nu ma mai duc la scoala

Stiu despre mine ca ma plictisesc repede, ca imi trebuie noutatea si nebunia langa mine, ca am nevoie de oameni mai destepti decat mine ca prieteni, ca nu am stare si caut mereu. Nu stiu ce dar caut. Fasoanele astea le-am aplicat si in timpul scolilor iar dupa ce am absolvit un liceu am decis ca pot sa imi fac de cap fara sa dau socoteala parintilor. Am intrat in Bacau la Litere, sectia franceza, numarul 2 pe lista bursierilor (cu examen greu) si la Iasi, la Jurnalism, numarul 50 pe lista locurilor cu taxa (cu examen de dosare). Era simplu sa fac facultatea acasa la mama, gratis, ba chiar cu bani de bursa in fiecare luna. Ai mei chiar m-au rugat sa raman in batatura. Evident ca m-am dat cu fundul de pamant sa ma lase sa ma duc la Iasi, le-am promis ca o sa muncesc din greu sa trec la fara taxa, ca o sa ma angajez sa platesc eu taxa, ca o sa dreg cate si mai cate. Si-am ajuns la Iasi, in anul 2 an trecut la fara taxa si totul a fost ok, fara restante dar nici cu note f mari. Dupa 4 ani iar am avut de ales: Iasi, Bacau sau Bucuresti. Castigatoare a fost varianta capitalei desi era cea mai costisitoare si riscanta: fara chirie, fara job, fara prea multe sperante dar cu un master de dus in spate. Dupa o luna de scoala la SNSPA am renuntat pentru ca nu faceam fata timpului. Fara regrete (atunci) am renuntat la PR. Dupa un an am reluat incercarile de a face un master. La fel, am intrat la buget la Sociologie, Comunicare si Media, in franceza. La care am renuntat dupa 2 semestre pentru ca dezamagirea a fost crasa. In afara de cursul lui Dancu, de comunicare politica, nimic nu era atragator. Si deci m-am plictisit din nou. Acum am ramas de caruta, fara master incheiat si fara nicio alta perspectiva de scoala post universitara care sa ma atraga. Nu-i bai, mai caut.

Intre timp am descoperit Fundatia Calea Victoriei cu niste cursuri extraordinare pentru cine vrea sa-si dreaga cultura generala.

Astfel ca in primavara am absolvit cursul lui Petre Guran, de Bucuresti, istorie, locatii muzee, strazi iar din aceasta toamna m-am inscris la 2 cursuri- unul de antropologie, tinut de Alec Balasescu si celalalt tinut de Mirel Banica, De ce iubim anii 30? Pot sa zic ca sunt din nou studenta? N-am renuntat la ideea de a face studii post universitare insa nu gasesc ceva de care sa ma leg si sa duc la capat. Oi fi io nestatornica dar incerc sa ma tratez. Deci, daca aveti idei de mastere interesante, captivante si folositoare, pls da-ti un comment:).

p.s si care sa nu aiba legatura cu inginerie, ASE, medicina, arhitectura sau ceva care presupune matematica, fizica si chimie:))).

Stare de stat in casa

Iar fur poze de pe pc-ul lui Dedi

Comune

Fiindca iar stau in casa din cauza guturaiului, nasului si gatului, adica sunt ORL-ista de serviciu de cateva saptamani, imi fac de lucru. Cu mintea mea. Imi imaginez chestii, imi aduc aminte de macelari, ma visez in rochie de mireasa albastra cu un sot transexual imbracat in rochie rosie cu crapau pe spate, visez ca sunt criminala si sunt inchisa intr-o casa mizerabila de la marginea Constantei (???), evadez, urlu, imi suflu nasul, imi dreg glasul, iar transpir, adorm, mai citesc din McEwan si tot asa. 

Ah, si inca ceva f important, am apucat sa-l vad pe Victor Newman la inchisoare. Da! In sfarsit, visul meu de la varsta de 13 ani s-a indeplinit. Cat l-am urat si invidiat in acelasi timp. Mereu punea mana pe cele mai misto gagici din serial, fetitele cele mi frumoase erau ale lui iar baietii cei mai sexosi iar fii lui. Cum sa nu-i doresti raul? L-au prins dand mita cuiva ca sa rastoarne Jabot, adica afacerea familiei Abbot. Christine si Danny s-ar putea sa se impace, dupa ce au fost despartiti vreo 10 ani iar Jill si-a gasit mama, e vorba de cotoroanta de Catherine. Ca sa nu mai zic de Ashley care e si acum indragostita de nemernicul de Victor. M-am mai linistit pentru inca vreo 2 ani cu serialul "Young and the brestless", pot sa ma intorc la Hercule Poirot sau chiar Lipstik Jungle.

Si fara nicio legatura cu macelarii, am descoperit ca exista mai multe meserii in bransa asta: ajutor de macelar, mezelar, transator vita, macelar sef, macelar de noapte, transator-mezelar, macelar-mezelar:))?

Cum ar spune Maria de aseara, nu ma bagati in seama, sunt doar hormonala:).

De ziua mea

A fost frumos la ziua mea, am primit cadouri multe si marunte, prieteni multi si marunti in numar de 26, fix noua mea etate. N-am dansat dar am cantat, n-am mancat foarte mult dar am baut, am ras si-am si plans. C-asa-i sta bine unei tinere domnite care se indreapta acum spre 30. Abia ii astept:).

later edit: pentru ca prietenii care nu au putut fi prezenti vineri si sambata seara m-au tras de urechi ca nu i-am adunat la numarul total, vin si rectific: au fost PREZENTI 26 de prieteni, dar in total sunt cu mult mai multi:). E bine, Jeni?

..si niste poze mai festive asa...

Lista de dorinte

Maine este ziua mea si sunt foarte bucuroasa ca anul acesta ma prinde intr-o zi de sambata, acasa, in sanul garsonierei, cu familia mea, Dedi. Probabil ca va fi cea mai frumoasa zi de nastere de pana acum si indiferent cati prieteni voi avea langa mine, am deja un sentiment de multumire. Sunt multumita ca am avut un an bun, din toate punctele de vedere, ca noi 2 am realizat enorm de multe lucruri impreuna, ca nu am simtit nicio zi din aceasta relatie si ca cei din jurul nostru ne prevad un viitor frumos impreuna. Mi-am schimbat serviciul, am reluat cu scrisul, am lansat un blog civic, am cunoscut oameni frumosi si generosi si, cel mai important, parintii mei sunt in sfarsit linistiti stiindu-ma departe de ei, dar pe maini buni. Asta e marea mea multumire din acest an iar pana la aniversarea de 27 de ani imi doresc sa fiu macar la fel de implinita si fericita ca in acest an.