marți, 17 decembrie 2013

Sexul dupa nasterea naturala

N-o sa va povestesc cum s-a intamplat sa imi reiau eu viata sexuala dupa cezariana, ca asta am facut,  nici daca mi s-a parut usor sau greu, ci doar ca s-a intamplat dupa vreo 2, 3 luni, nici nu mai stiu. Eram asa de obosita si fricoasa incat nu m-am ingramadit chiar prima sa incerc:). Stiu povesti de succes cu femei care si-au reluat viata sexuala usor, dupa fix 6 saptamani de la nasterea naturala, altele cu greu dupa luni bune, oricum ar fi, e greu si depinde de fiecare corp si de psihicul femeii, dar si de modul in care ai nascut. Si de un sot care sa te inteleaga si sa nu puna presiune prea mare, dar nici sa te lase un an in plata ta, ca asa nu te mai reapuci ever de sex. Mai jos va las un link din emisiunea la care am lucrat un an in care fix medicul cu care am nascut, Catalin Haiduc, a venit in emisiune si a vorbit asa frumos despe un subiect sensibil. Ii mai multumesc inca o data ca a fost dragut si a acceptat invtatia mea. Recunosc, a fost un pic ciudat, dar hei, nu stii niciodata cand mai ai nevoie de om:).

Materialul acest face parte din campania lansarii noului canal Youtube Totul despre mamehttp://www.youtube.com/watch?v=DWacJ0SWX1Y&feature=youtu.be.

luni, 16 decembrie 2013

Despre slabit si alti demoni (P)

Pare, din ce scriu, ca drama vietii mele acum e sa slabesc odata si sa redeveni frumosi si fericiti ca altadata. Zic, redevenim, ca amandoi suntem cu ceva kg in plus. Pare, insa nu-i chiar asa. Cum spuneam in postarea de mai jos, cred ca sunt pe drumul de echilibru mental, dar si ponderal, si incep sa ma impac cu mine. Insa, nu inseamna ca o sa ma duc la Mec ca apucata. Am inceput, odata cu diversificarea lui Luca sa fiu mai atenta la ce mananc, cum mananc si mai ales de unde. Nu-i niciun secret ca puii si lactatele pe care le avem in casa sunt din surse cat mai sigure, ca sa nu zic bio ca iar o iau razna unii numai la vazul acestui cuvant. Am cautat sa inteleg, in acelasi timp, de ce e mai bine sa mananci unt gras decat unul plin de apa, de ce carnea trebuie atent controlata sau de ce zaharul e dusmanul nostru pe Pamant. Dupa lupte lungi cu parintii nostri, care nici acum nu inteleg de ce dam bani pe mancare adusa la usa, sau de ce ii servesc cu zahar brun nerafinat in cafea, sau de ce am aruncat toate uleiurile proaste din casa, nici acum nu avem un diagnostic prea bun de la ei.
Maica-mea ma cearta ca is critica cu ea atunci cand prajeste in ulei de masline extravirgin sau ca nu o inteleg de ce bea lapte de vaca dimineata pe stomacul gol, desi are colita, iar soacra-mea crede ca il tampim pe copil daca nu ii dam kinderas in fiecare sapamana. Va dati seama ca e o intreaga coalitie generala si o discutie asa de lunga, asa cum si sotul a purtat-o pe blog la el, incat mi se ia, si aleg sa fac asta: sa fac ce cred ca e mai bine pentru noi si sa nu ma mai consum.
Insa, sa consum chestii facute in casa, gen biscuitei, saratele, ciocolata raw, tarte din fructe.
- Dar ce te faci cand copilul e la bunici? ma intreaba prietenii?
- Ii dau la el in pachetel desertul pe care il am in casa sau, daca nu am, le cumpar eu si le trimit bunicilor sa le aiba in dulap. 
Si merge strategia,  in ambele cazuri: aici, le cumpar on-line, de obicei de pe diferite site-uri, iar la mama, in Italia, caut un anumit brand de dulciuri bio,vegan, fara zahar fabricat fix la ei in tara, si care se cheama La Finestra sul Cielo.
Fain, nu? Si mai fain e ca aici il gasesc la BioMania, care are multe tipuri de deserturi indulcite natural, si pentru copii cu alergii la proteina animala sau caseina, fara lactoza, deci sunt si vegane. La noi in casa nu lipsesc acadelele, si mai nou, descoperirea mea recenta acest lapte vegetal bio din orez cu nuca de cocos  care mi se pare mai delicios si mai sanatos decat laptele de vaca. Si care pe mine nu ma mai baloneaza iar lui Luca nu ii mai creeaza mucus in gat.
Am mai decoperit, tot in brandul asta italian, si niste biscuiti buni de rontait peste tot: stai la scris la laptop, rontai un biscuite, in masina la drum lung, in loc de stiksuri, bagi un biscuitel in forma de animale din jungla, si tot asa:). 
Am mai incercat o ciocolata bio care nu m-a prea dat pe spate, insa imi propun sa mai comand acu de Sarbatori batoanele astea faine.
Bineinteles ca vom avea dulciuri si noi de Craciun, sau chestii traditionale, ca e pacat, insa acolo unde pot minimaliza cantitatea mare de zahar si cacao si unde accepta si copilul, dar si sotul, nu ma dau din laturi. Nu suntem deloc vegani, desi eu simt ca mi-ar fi mai bine macar o perioada, nici ahtiati dupa zona bio care e scumpa, asta e adevarul, insa intre a manca cremwursti saptamanal sau salamuri proaste, ori ciocolata la greu, aleg sa caut si variante un puc mai safe pentru noi toti. Si merge, de vreo 2 ani, e ok, nu am falimentat.
Craciun fericit si fara prea mult zahar!

marți, 3 decembrie 2013

Apropo de mine

Am gasit niste poze vechi cu mine, tot din vremuri in care ma plangeam ca-s plinuta. Cred ca aveam 52 kg si eram nebuna la cap, acu am 57 si as da orice pentru 55:). Iaca:

Sunt poze de acum 4, 5 ani, daca nu chiar 6 ani, dar cine mai numara anii? Ideea e ca vad ca mereu am fost nemultumita de cum arat, de greutate, dar si de chip. Deci, nu are legatura cu kg depuse. E drept, mi-a placea sa am brate lungi si slabe, abdomen plat si fara solduri, insa daca nici la 42 de kg, cand nu aveam nicio forma nu eram multumita de mine, baga sama ca niciodata nu o sa ma potolesc, si ca mai bine ma caut la cap.
Culmea e ca, acum, cu 8 kg in plus fata de media mea de confort incep sa ma simt bine cu mine, si sa fiu din ce in ce mi sigura de mine. De ce pun poze cu mine ca o apucata? Pentru ca de cateva luni, si as face bine sa ma tin, sunt sub obladuirea si consultanta unei femei care imi demonstreaza zilnic ca se poate sa-ti accepti destinul. Loredana Stefan este mana mea intinsa de prin septembrie, ea ma ajuta si ma ghideaza prin lumea nutritiei si a iubirii de sine, pentru ca sunt doua lumi strans legate, si care imi transmite un calm imens. Lore este Instructor pentru Sanatate - CHHC (Certified Holistic Health Coach) din partea Institute for Integrative Nutrition din New York si marea mea sansa sa ma trezesc la viata si sa ma accept odata, prima oara in 31 de ani. E greu, e o lupta cu spiritul mai mult decat cu apetitul de mancare, si e o invitatie minunata in a ma cunoaste. Invat multe de la ea si prin ea si sunt tare fericita ca am ajuns sa ne influentam cumva vietile.
Acu arat asa si sunt sigura ca voi ajunge sa arat si mai bine, in termeni de kg, insa cel mai important, simt ca incep sa cresc mental si spiritual, pentru ca imi dau ragaz, o iau mai usor:






miercuri, 27 noiembrie 2013

Mi-e dor de mine

Mi-e dor de blogul meu, insa nu mai pot scrie despre copii, cresterea lor, despre etape si dureri de cap. Pentru ca scriu oricum zilnic despre asta prin alte parti. Si uite asa ma apuca lehamitea cand vine vorba despre scris aici. Si, apoi, mai e si treaba cu expunerea, cu tot ce inseamna viata personala, desi aleg si selectez ce public, tot apar judecati de valoare, ridicaturi din spranceana sau comentarii tampite. M-am gandit sa imi curat blogul, sa il las simplu, alb, cu pereti simpli, cu postari micute si razlete, despre mine. Despre reconstructie. Adica, sa ne reconstruim amandoi, eu pe el, eu pe mine. Pentru ca asta e etapa prin care trec: e vremea mea, vremea cand tre sa adun bucatica cu bucatica din Delia si sa ma reasez pentru urmatorii ani. Suna egoist, dar asa si vreau sa fie, numai despre mine. Cred ca 2014 asta voi afla: cum si ce sunt. Cine sunt, stiu deja:).
Am avut un an greu, cel putin pana in septembrie, cu munca multa, cu energii dispersate, cu oameni noi sau de care m-am despartit, cu greutati psihice si cu un cordon ombilical taiat un pic mai tarziu. Insa imi place ca ma recompun si incep sa inteleg care imi e rolul pe lumea asta. Si-mi propun sa invat sa fiu o femeie mai buna. Intai pentru mine, apoi pentru cei din jurul meu.

duminică, 6 octombrie 2013

Sanatate pentru toate mamele: SAMAS (P)

Acum fix 3 ani eram insarcinata in 5 luni si eram o naiva. Eram o gravida naiva si visatoare care avea scenarii idealiste despre momenul nasterii. Nici nu ma gandeam la cum voi fi sau cum va fi viata noastra imediat dupa nastere, imi proiectam doar momentul nasterii si cam atat. Si visam la o nastere naturala perfecta, inconjurata de medici fix ca in Anatomia lui Grey, cu asistente ca in House si cu medici neonatologi din ambele seriale. Si ca alaptarea va fi asa de usoara si fara nicio problema, iar bebelusul va dormi trei ore legate, nu va plange deloc noaptea iar ca viata noastra ar fi ramas la fel. Si nici prin gand nu mi-a dat ca o familie tanara cu bebelus depinde de un intreg sistem sanitar care trebuie sa o sustina si sa o incurajeze ca poate sa faca fata schimbarilor, nu sa ii dea un sut in fund.

Nasterea lui Luca nu a fost deloc cea ideala, insa nici asistentele sau medicii nu m-au ajutat foarte tare, alaptarea a inceput tare greu si a trebuit sa caut mereu ajutor in afara sistemului, la diferite persoane pregatite in varii domenii, si nu in cabinetul unui medic pregatit. Acum stiu unde am gresit si eu, insa nevoia mea mai mare a fost sa gasesc, de exemplu, la neonatologie personal mai cald, mai empatic si mai pregatit, si medici pediatri un pic mai la curent cu noile recomandari de nutritie facute de OMS. 
Si m-am bucurat tare cand am auzit ca se pregateste un program de Sănătate pentru Mame și Sugari (SAMAS) organizat de Crucea Alba, Crucea Rosie si Nutricia. Cei trei corifei spun ca acest program pregateste 60 de cadre medicale sa poata sa ofere consiliere mamicilor in zona de alaptare, nutritie si ingrijire  celui mic. Si cum e mai bine sa sarbatoresti acest program decat printr-un flashmob dintr-un cor de gravide care a oferit spectacol unic de artă stradală in Centrul Vechi?
Ele s-au adunat în zona verde din Lipscani oferind o interpretare deosebită a melodiei Kayama scrisă de compozitorul Karl Jenkins, însoțită de mișcări coregrafice. Iata si filmul de sambata, 21 septembrie: 


Sunt foarte curioasa unde va ajuge acest program, si mai ales in ce orase se va dezvolta, si mi-ar placea sa vad ca peste 3 ani mamele sunt mai informate asupra alegerilor pe care le pot face pentru familiile lor.

Despre iniţiatorii SAMAS:

Cu peste 100 de ani experienţă în nutriţia specializată şi peste 3 decade de cercetare a laptelui matern, NUTRICIA este alături de mamele din toată lumea pentru a suţine creşterea sănătoasă a copiilor lor. Bazându-se pe experienţa şi moştenirea unice, NUTRICIA România se alătură profesioniştilor medicali, ONG-urilor şi asociaţiilor locale pentru a contribui împreună la îmbunătăţirea sănătăţii femeilor gravide, a mamelor şi a bebeluşilor din toată ţara.

Crucea Albă este o organizaţie fondată pentru a oferi îngrijire medicală perinatală, ocupându-se de managementul medical în beneficiul mamei şi al copilului. Crucea Albă a înfiinţat Centrul de Sănătate Maternă, o instituţie mică şi uşor de gestionat, accesibilă şi sustenabilă, care să ofere servicii complete de sănătate maternă. Militând pentru drepturile mamelor, scopul principal al organizaţiei este să îmbunătăţească serviciile de maternitate din România, conform modelelor validate în state cu nivel de sănătate superior.
Crucea Roşie este o organizaţie cu o tradiţie de 137 de ani în România şi cea mai extinsă reţea teritorială, care protejează sănătatea şi viaţa, promovează respectul faţă de demnitatea umană şi sprijină comunităţile să facă faţă situaţiilor de criză şi suferinţei umane.




Talciocarim urban la Elefantelul curis

De cateva zile stau numa cu ochii pe prognoza meteo si ma rog. Pe bune, ma rog ca vremea sa fie blanda pe 12 octombrie, cand ne reapucam sa talciocarim. Si fac bine sa sper ca vom apuca sa stam si in curte cu marfurile noastre pentru ca ultimele previziuni arata 23 de grade frumoase, cu soare si nor, dar ce mai conteaza, cand nu ploua, asa-i? Asa ca ne adunam sa talciocarim dupa 6 luni de pauza si dupa 6 editii de Talcioc Urban cu scop umanitar in urma carora am strans ceva banuti care au ajutat putin niste copilasi bolnavioari.
Editia asta de Talcioc Urban e speciala, am numit-o dupa 4 ani pentru ca in 2009, fix in aceeasi luna puneam de primul talcioc in curte la Verde. Nici nu stiu daca eram mai mult de 30, 40 de oameni, iar timp de 6 ore ne-am simtit asa de bine facand schimb intre noi de lucrusoare mistoace, incat mi s-a facut dor de starea aia.
De data asta vom fi mai multi, sper, impreuna cu copiii nostri care vor acces liber la locul de joaca, Elefantelul curios, al prietenei mele vechi, Izabela. Inchidem locul de joaca la ora 16.30, din cauza de petrecere privata, deh, si alti vor sa se distreze, insa talciocareala poate continua pana seara.
Incepem la ora 10 si terminam cand terminam de vanzare. Sau cand terminam distractia. Sau cand vrea fiecare sa plece, pentru ca la talcioc nu sunt reguli, dar deloc.
Va astept, avem nevoie de cumparatori, nu de alta, dar va trebui sa cumparam intre noi toate bijuteriile misto, haine nepurtate si cu eticheta aduse la pret bun, haine de copii mici-pe cine mai incape, miere naturala, sucuri, prajituri si nu numai.
Mai bine intrati pe pagina de evenimente de pe facebook si veti vedea ca nu va mint:).
Ah, si multumesc din suflet Badicilor, temerari talciocari, care nu ai lipsit mai deloc de la distractia talciocara.

luni, 23 septembrie 2013

Colorata nu-i prea gata!

Luca nu vrea si nici nu stie sa coloreze, sau sa picteze sau sa deseneze. Pur si simplu, cred ca nu e bun la asta. Ceea ce inseamna ca nu-l mosteneste pe ta-su in artele vizuale deloc, si mor de ciuda. E drept, are ritm si bate la tobe la 2,5 ani, dar ca orice mama dusa cu capul, imi imaginam ca va fi copilul perfect care va mosteni toate talentele lu ta-su: desenat, foto, sculptat, indemanare, muzica. Well, a luat fix modul meu de gandire, deloc analogic, vorbaraia mea, povestile pe care i le inventez si pe care si le inventeaza, umorul nostru si dintii mei stricati:).
E devreme, stiu, sa caut in el, dar observ cam cum e de pe acu, si cred ca e important sa ne dam seama despre tiparul creierului sau si despre ce credem ca il va atrage: deocamdata sunt muzica si vorbaraia:).

luni, 9 septembrie 2013

Bai, schimba-ti starea!

Esti ingrijorat de situatia cu Rosia Montana? Iesi in strada! Esti ofticat, dezamagit si scarbit de cei care ne conduc, care vor sa omoare cainii si care mediatizeaza intr-un mod vulgar cazul unui biet copil ucis cine stie cum si in ce imprejurare? Iesi, naibi in strada, invata-ti copilul ce e spiritul civic, activist, invata-l sa-si ceara drepturile si sa gandeasca. Noi nu am reusit sa iesim pana acum din varii motive, dar nu mai stam pe cur. Iesim, si daca tot iesim, haideti si voi, caci de joi, 12 septembrie, pana duminca, 15 septembrie, te astept si eu si prietenii de la Delivering Life sa-ti schimbi starea! Hai in Poiana Urbana, de la Universitate, dupa ora 18.00 si intra in Cutia Albastra, vei vedea atunci de ce, dar e de bine, parol!
Iata si un teaser fain, si haideti, tre sa iesim in strada!

https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=HBHf-yCh85s

luni, 26 august 2013

Atelierele Nuca Mica la Elefantelul curios

Mereu am lucrat bine cu oameni apropiati care, cu idei misto, si-au transformat pasiunile in afaceri mici, dar care merg si-s cautate.
Asa se face ca din iulie o ajut pe prietena mea, Izabela, cu comunicarea si evenimentele la locul ei de joaca si aftrschool din sectorul 4, numit copilareste Elefantelul curios.
Ei, si pentru ca stiu lume faina cu maini dibace, am pornit sa creem o programa de ateliere pentru copii, chiar la Elefantelul curios.
Iaca asa s-au nascut cele doua ateliere de sambata, 31 august, gandite si predate de o alta prietena de-ale mele, Petruta Banita, care face parte din miscarea creativa Nuca Mica.
Urmeaza mai jos o invitatie, sper ca v-ati prins:), iar locuri mai sunt putine, la fiecare dintre atelierele de mai jos, astfel, de aici:

Asadar, sambata, 31 august, intre 10.30 si 13.00 ne gasiti la Elefantelul curios cu mainile in lut sau imprimandu-ne tricourile preferate.
Atelierele sunt create special pentru copii, au deja istoria lor, fiind organizate deja si in alte spatii si sunt desfasurate astfel:
de la ora 10.30: atelier de modelaj in lut/ construit oale de lut in tehnica neolitica, adica, fara roata olarului.
de la ora 11.45: atelier de personalizat tricouri in tehnica Blockprint, tehnica de imprimat textile prin intermediul unor piese de lemn xilogravate cu motive indiene.
Cost ateliere: 2 ateliere/copil/50 lei
1 atelier/copil/30 lei
Parintii nu platesc, dar sunt bineveniti sa ne asiste.
Inscrierile se fac aici sau la adresa elefantelulcurios01@gmail.com pana pe 29 august.
Noi o sa fim sigur acolo, am in plan sa imi transform niste tricouri personale cat timp Luca se manjeste cu lut:).


sâmbătă, 24 august 2013

Hainutele Tomky

Nu stiu altii cum sunt, dar eu sunt o lenesa cand vine vorba de cumparaturi. Mai mereu ma plictisesc drumurile in magazine, poate pentru ca doar asta faceam in adolescenta-mi plictisitoare, cand o iesire in centrul Bacau bifa musai niste invarteli si ocheade in standurile de marfa, ca haine nu prea le pot zice, din cele doua magazine centrale. Stiu, sunt o snoaba, acu is la capitala si mi-e usor sa vorbesc asa de orasul natal, desi Bacaul se dezvolta chiar fain in ultimii ani si am o parere din ce in ce mai buna. Dar, despre asta, in episodul urmator:).
Totusi, nici anii de la capitala nu m-au schimbat, iar un drum la mall, pentru mine, e ca dusul la cules de cartofi, mai bine platesc pe cineva decat sa ma duc eu sa ii scot::). Noroc cu platile on-line ca lenevia mea s-a marit si mi-e super simplu sa stau sa aleg, sa culeg, sa plasez comenzi, sa calculez si sa ma imprietenesc cu curierii.
Cumpar on-line cam 70% din necesarul nostru ca familie+oameni+gadged freaks. Iar cei 30% ii las pentru piata si ceva maruntisuri din marketurile de cartier. Cam toate cadourile din ultimii ani au fost luate de pe net, asa ca mi-e simplu sa merg la aniversari sau sa ma pregatesc de Sarbatori.
Iar copilul e cel mai castigat, caci el e norocosul care mereu are parte de hainute cumparate din on-line, in genere de la producatori home-made.
Asa se face ca am acceptat cu bucurie sa scriu despre hainutele Tomky, despre care nu stiam, sa-mi fie si rusine, pana de curand. Am navigat bucuroasa, mi-am ales doua produse pentru Luca si in 2 zile au si venit la usa. Iaca ce am ales:


Si m-am gandit asa: un pulover nu strica, domle, ca vine frigul si rosu nu aveam in garderoba, iar un tricou vesel, cu o marime mai mare, ii e bun si iarna, peste unul cu maneca lunga, ca sa fie in ton cu garderoba lu Ta-su, si o sa ii ai vina si la vara. Deci, m-am cam scos.
O sa urmaresc la toamna si hainele din lana, suntem fani deja, mi se par cele mai misto haine pentu copii, nu ca design sau culori, ci ca utiltitate si ca se pot combina cam cu orice.

Mi-a placut mult: ca au reduceri, adica preturi bune, ca au haine faine pentru fetite:).
Preturile sunt bunicele, n-as zice ca-s chiar ieftine, dar daca combini o comanda si cu produse reduse cumperi 2, 3 articole cam cu 100 lei.
Atentie: sunt reduceri la articolele de vara, nu strica sa va aruncati un ochi pentru la anul, din seria, car vara....

Ce mi-ar fi placut sa mai gasesc pe site: chilotei pentru baietei de 2, 3 ani, pijamale (mereu stam prost la capitolul asta, toti 3), caciuli nu numai pentru bebelusi, incaltaminte.
Dar poate le dau idei si cine stie, data viitoare le organizez chiar eu campania:)
Se navigheaza usor pe site si se cumpara la fel de simplu. Deci, un magazin on-line cu hainute pentru copii cam la indemana oricui.

marți, 20 august 2013

Calatorul

"Intai mergem in Italia, apoi in Grecia, la mare. Apoi la Pietrosita, acasa la mine".
Cam astea sunt reperele lui geografice la 2,5 luni, iar pentru mine, sa-l vad cu globul meu pamantesc de la 10 ani, in camera mea de fetita, e foarte emotionant. Mai ales ca-l vad cum creste de mult si fain cand stam impreuna toti 3, asa cum fu vacanta asta de 2 saptamani. Am plecat cu el baietel si ne-am intors cu un baietan care vorbeste si ne ameteste din fraze lungi si intortocheate, si care face glume lingvistice si rade de se prapadeste.
Se observa si parcarea de masina, da?
" Mama, vezi genunchiul asta lovit? Sa stii ca nu ma doare si cand apas eu am reflexe"!

vineri, 9 august 2013

Adunarea!

Blogul meu e cam trist in ultima vreme, tre sa-i dau o tencuiala. Ma gandeam sa postez despre proiectele in care ma tot implic dar e stare de vacanta si nu-mi prea vine. Pana una alta, ma gandesc sa incep un jurnal de nutritie si de redefinire a formelor, cu ale cuvinte: slabeste fato odata ca te faci cat casa!
Sunt dupa 2 ani jumate de fluctuatii de greutate si am ajuns sa par mai mult lata decat mica, ceea ce ma exaspereaza. Nu mananc mult, ci haotic.
Primul pas e deja facut: alerg seara, de doua ori pe sapt deocamdata 3 km in 20 min. Targetul e sa ajung la 5 in 40 minute dar sa vedem;). Deocamdata am o intindere de ligamente de toata frumusetea. Planul e sa alerg de 3 ori pe sapt si sa slabesc 5 kg in 2 luni. Plus 40 de abdomene zilnic pentru tonifiere. Din toamna iarna as baga si ceva sala, iar marele target e sa ajung din nou la masura 36-38, la minim 48 kg si fara burta. Well, asta pana in iarna. Eu zic ca pot, tre sa si renunt la dulciurele, gen tarte, painici dulci sau biscuitei cu unt.
Incep cu prima relatare: saptamana asta am alergat doar o singura data, 20 min, 2,5 km. Recuperez marti cu 30 min si 3, 5 km plus 50 abdomene, ca acu is in deplasare si nu am echipament la mine.
Asa sa ma ajute Dumnezeu;)!

joi, 8 august 2013

Wtf?

Niciodata in viata mea nu am fost mai judecata decat acum, in vreme parintie. Daca am alaptat peste 2 ani, nu a fost bine, eram nebuna si egoista, comoda si faceam parte din grupuri suspecte, mi se zicea. Eram si sectanta, uneori;). Dupa ce am intarcat, e si mai rau. Primesc mesaje subliminale de peste tot ca sunt o vaca ca am intarcat copilul in mod violent, nu mai sunt cea de odionioara, am prietene care s-au dat la fund in mod suspect si ma evita, ca deh, ele inca alapteaza si io sunt vehementa in ultimul timp, sau poate au ele alte motive.
Cel mai trist e ca nimeni nu m-a sunat vreodata sa ma intrebe daca mai pot, daca si cum o duc si cum sa ma ajute. Singura care m-a ajutat in mod real e Maria, de la Bruxelles, care nu m-a judecat o clipa, desi isi alapteaza fetita de 4 ani.
Iar comentarii precum cel de mai jos precum as fi inselat asteptarile unor oameni necunoscuti chiar ma infurie si ma intreb cu ce drept intri, manjesti cu cacat, si fugi, ca deh, e simplu sa judeci de la distanta si sa te dai mai bun.
Celor care ma judeca le urez viata frumoasa departe de noi, ne e bine asa cum suntem, intarcati si fericiti!

sâmbătă, 3 august 2013

Viata in vacanta

Suntem la inceput de 2 saptamani de vacanta in 3, umblam ba pe la tara, ba pe la Bacau, ba pe la mare, mai si muncesc printre picaturi, dar e tihna. Ce mi se pare fain e ca copilul are toata atentia noastra si se vede, evolueaza si creste mult cu amandoi pe langa el. Macar in vacanta!

vineri, 2 august 2013

Dupa intarcare

Asa cum se intelege din titlu, gata, ne-am intarcat. De fapt, mai mult eu sunt intarcata, Luca inca cere sa suga, dar e mult mai intelegator decat m-as fi gandit acu o luna cand eram cu capul vraiste.
Dar sa revin de unde am plecat: saga alaptarii noastre (caci cred ca a fost un proces intre noi doi, nu numa pentru el) a durat 2 ani si 4 luni, insa din luna decembrie 2012 n-a mai fost asa lin si frumos cat durase aproape 1 an si 9 luni.
Am inceput in luna decembrie, odata cu mersul meu la psihnaliza (pe care nu am mai continuat-o din lipsa de timp si bani din martie, dar care mi-a facut asaaaa de bineee) cu scosul suptului noaptea. Si imi si reusise vreo cateva saptamani, pana am plecat in vacanta si unde am reluat sa ii dau noaptea, caci se trezea foarte des. In aceeasi perioada a cerut sa doarma la el in pat, l-am lasat cateva saptamani, dar trezitul din 2 in 2 ore si plimbatul prin casa m-a omorat, asa ca l-am adus noi cu forta in patul nostru, si de atunci tot aici doarme (si deocamdata nu avem alte idei, ne place sa dormim cu el, ba chiar doarme mai bine daca ne simte).
Prin ianuarie, februarie am mai scos un supt de zi, si am ramas sa ii dau de maximum 2, 3 ori pe zi. Mult, nu? Asa am zis si io, pana cand, prin primavara am zis halt!, gata, o data pe zi copile, si niciodata in public (cam dupa ce a facut 2 ani am incetat sa ii mai dau afara sau in public). Nu a fost deloc usor, pentru ca plangea cand il refuzam si se tanguia de mama focului. Drept pentru care eu nu eram deloc decisa cand si cat sa ii dau, il amageam ba ca iti dau acu, ba ca mai incolo, l-am cam frecat asa un timp si recunosc ca am gresit, ceea ce a si dus la un proces de intarcare asa de lent. Insa, asta imi si doream: sa o facem usor, cumva asumat de amandoi, sa ne obisnuim si sa ne fie ok. Cumva a functionat, si mi-am pus un nou deadline, tot prin primvara: gata cu adormitul la san, si gata cu suptul dimineata, lasam doar unul inainte de somn, seara, dar fara sa adoarma. Inca vreo 2, 3 luni, cu multe chinuri de ambele parti- eu nu eram nici atunci convinsa ca vreau sa termin, dar nici nu mai aveam chef sa suga, ma simteam atinsa in md sexual si asta nu-mi dadea pace.
Targetul urmator a fost asta: il intarcam pana plecam la mare, in Thassos, adica la sfarsit de iunie, ca nu aveam chef sa stea numa calare pe mine si sa ma mangaie pe plaja, pur si simplu nu mai voiam. Si, evident, nu am reusit, insa in Grecia, pe drum si acolo, a fost foarte intelegator, ii dadeam sa suga doar seara, inainte de somn, apoi il culcam cu masaj, citit, cantat, iar ziua nu cerea deloc, probabil era mai ocupat cu marea si nisipul. Se facuse iulie si ma panicam: frateee, asta aproape cat mine si suge inca des (de fapt, cerea des, eu ii dadeam maximum o data pe zi).
Asa ca, fix acum 2 saptamani am zis stop, dupa o cearta cu sotul care m-a acuzat ca eu sunt de vina ca nu se opreste din supt, ca il ametesc si ca il tin intr-o relatie obsedanta pentru amandoi si ca tre sa ma decid odata ca el nu mai suporta jocul asta de-a suputul, de-a nesuptul. Si gata! Din seara aia am oprit orice intentie de-a mea de a-i mai da sa suga. El inca cere, dar e calm, a plans doua zile maximu, a facut tantrumurile normale, dar mereu ii promit ca relatia noastra fara apiti va fi mai frumoasa si mai aventuroasa si ca ne vom iubi si mai mult de acum incolo. Nu l-am aburit deloc, nu l-am trimis de acasa, nu l-am amenintat, am luat calea cea mai grea, caci in ziua 4 dupa nesupt si alte 3, 4 zile am crezut ca ma urc pe pereti de dureri in sani si stari psihice nevrotice, am avut si ceva insomnii si intentii sa fug de acasa. Am fost uracioasa si am tipat, am fost stresata vreo saptamana, dar acum sunt bine.
Luca? Inca mai cere sa suga si o face fix in metro: Vreauuuu tzatzaa:)! sau Da-mi sa sug acum!
Dar ii trece!
Si cam asa sarbatorim noi Saptamana Internationala a Alaptarii, si am impresia ca si Ta-su pregateste un text despre cum s-a intarcat si el odata cu noi:).

miercuri, 26 iunie 2013

Thassos reloaded

Suntem de 4 zile in Thassos, insula care pe noi ne-a cucerit acum 4 ani, cand eram fara copil. Am revenit cu imaginea feerica de plaje misto, ape turcoises si taverne ieftine. Am gasit o insula cu wire-less slab, dar cam peste tot, cu plaje dragute, dar foarte pline de romani si bulgari, mai multi romani decat la 2 Mai, cu apa faina dar nu asa albastra si cu plictiseala, in mare. Om avea noi ochii paienjeniti de la oboseala cu copilul, insa Thassosul nu mai e asa mistoc. E de venit, mai ales in partea de nord a insulei, dar nu de zece ori in viata. Insula imbatraneste, observ, de la an la an, si nu chiar frumos. Din pacate hoardele de romani au cotropit si cele mai ascunse cotloane de nisip fin si nu te mai poti bucura in liniste de o mare calda si de pinii umbrosi de pe plaja. Noi am facut turul insulei si tot in zona noastra de cazare am ramas, pe langa Pachis Beach.
Tavernele sunt, fie bataie de joc si jecmaneala, fie foarte faine. Si deloc ieftine asa cum ne tot asteptam. Noi lasam in medie 30 euro la fiecare masa, noroc ca portiile sunt mari si am invatat pe final, acu, ce sa comandam si cum sa le combinam.
Cu Luca e frumos, dar solicitant, uimitor e ca, desi acasa urla la baie, aici numai in apa ar sta. Si totusi, concediul cu copil e greu, pentru ca nu ai ragazul omului venit in vacanta. Tot muncesti, tot esti pe drumuri. Daca ii respectam programul de somn si de masa e copilul perfect. De unde imi dau seama ca greul vine de la noi, ca noua nu ne place asa de mult la soare si ca dupa 4 zile ne plictisim si vrem altceva. Noroc ca insula are si munte.

vineri, 14 iunie 2013

Mistocul

Acu doi ani era atat si asa.

 Acu ma dirijeaza si imi face complimente pe banda rulanta: tu esti dragutica mea, da, si a lui tata!

Esi frumusica mea frumusica, vrei sa te miros? Sau sa te pup? Acum sunt catel, te miros ca cateii!

Imi spune sa nu mai vorbesc urat si sa nu mai tip la el cand il culc.
Ne face pe amandoi la somn si ne chinuie pana cedam nervos.
Vorbeste cu gerunzii, acuzative si, mai mereu, corect gramatical, stalcit inca, dar corect. Presupunem ca va fi un rarait, are cuvinte in care pronunta un R frantuzit si nazal, unele unde il sare sau pe altele unde il accentueaza, ca aici: MARRRRAAA!
E frumusel, dar mai mult decat atat, e cool, are asa un aer smecherit, deh, are si cu cine semana, si credem ca va ajunge ori un mare actor, dupa miile de mimici zilnice, sau dupa glumele pe care le face si dupa umorul fin, sau un circar. Vedem!
Ma chinuie cateodata, si ii place, altadata ma pune cu botul pe labe urgent, ceea ce inseamna ca invat de la el. Enorm! Sunt mai buna si mai empatica datorita lui, mai puternica, desi obosita rau.
Are 2 ani si 3 luni, insa e un mic adult cu mine in casa zilnic, imi dau seama numa dupa lista de cumparaturi pe care mi-o face zilnic si dupa cum a platit zilele astea, cu manuta lui, taxa lu Ta-su de examen de sofer.
Ne face, asta, va zic!

joi, 13 iunie 2013

Trouble sleeping?

Am tot zis io ca reinoiesc blogul, dar parca imi iese? Sunt, de la inceputul anului, pe pilot automat. Lucrez mereu si am impresia ca nu fac nimic, de fapt, pentru ca stau cu Luca acasa. Lucratul asta de acasa fara niciun ajutor este criminal. Pentru ca nu fac nimic pan la capat, nici cu Luca nu stau 100%, nici cu jobul nu-s mereu prezenta. Intre un invartit intr-o supa si un spalat la fund, nu neaparat cu aceeasi mana, dau mailuri, telefoane, am mii de idei care imi dispar in momentul in care copilul ma vrea drept conductor de tren sau scriu texte de doi lei, pentru ca nu am timp sa le dezvolt frumos. Evident ca ideile de texte misto imi vin cand pun capul pe perna, dar cine mai are energie sa le scrie pentru a doua zi?
Sunt, cum s-ar zice, varza cu carnati, menu-ul preferat al baietilor mei.
Asta vor, asta au!
Peste toate, vine si Luca, cu un nou hatar de vreo saptamana care ma termina psihic: nu mai vrea sa doarma! Niciodata, ca sa il parafrazez! Orice somn a devenit un razboi etern. Dureaza tot procesul de adormit cam o ora si mereu cu urlete de ambele parti: unul, ca nu vrea, alta ca sa se culce odata!
Si tot asa, in diferite game. Iar seara ne rapune pe amandoi la ore tarzii.
Si cand aud, de la diversi, ca:
- ce-ti pasa, stai cu copilul acasa: NU, nu o frec, ba chiar frec si casa, mailurile si telefoanele in acelasi timp
- ai timp de cafele la 12 ziua: AM, ca sa pot rezista!
- te invidiez, esti asa activa social si faci asa de multe, lucrezi, stai cu copilul, te plimbi: NU ma invidia, chiar nu huzuresc si nici nu zburd de fericire ca frec copilul cu mine prin toate mijloacele de transport la intalniri diverse.
Sunt o mama trista si obosita, dar ma tratez!

joi, 6 iunie 2013

Swimathon Bucuresti la Bazinul Lia Manoliu

Pentru cei care nu stiu, de ceva timp sunt in echipa de comunicare a Fundatiei Comunitare Bucuresti  care organizeaza, in parteneriat cu ARC Romania pentru prima data in Bucuresti, un eveniment misto de strangere de fonduri prin inot. Se numeste Swimathon, va avea loc pe 6 iulie la Bazinul Olimpic Lia Manoliu, de la ora 9, si aduna 20 de proiecte comunitare cu impact local si care se vor mai vizibile in peisajul bucurestean.
Cum functioneaza? Usor de tot, trebe numa sa inoti, ceea ce eu nu stiu, ca alfel m-as fi bagat sa inot pentru FCB, care si ea concureaza in aceasta competitie.
Fiecare proiect are o echipa de maximum 5 inotatori, un timp de 50 minute si un culoar propriu unde cei din echipa pot inota ce stil vor ei, numa sa nu se inece:).
De saptamana viitoare incepem campania de comunicare si de strangere de fonduri si nu se cadea sa nu anunt eu prima, aici, in casuta mea prafuita.
Va zic doar atat: sunt proiecte asa misto si echipe de inotatori de vedete, bloggeri, copii de bloggeri, oameni din companii, oameni misto ca e pacat sa nu intrati pe platforma si sa sustineti macar unul dintre cele 20 de cauze.
Va las aici primele 7 cauze inscrise din cele 20  si sper sa ne auzim si sa ne si vedem la Lia Manoliu.
Ps: cine, dintre bloggeri parinti e interesat sa inoate sau sa ne ajute cu aceasta comunicare?

vineri, 26 aprilie 2013

Recomandari de week-end

Noi o vom uschi la tara in week-end-ul asta, dar daca stateam in Bucuresti sigur mergeam pe rand sau ne imparteam cumva la toate cele de mai jos, uff.
La Lumea lui Momo ratam un atelier foarte misto maine dimineata un atelier hand made de decoratiuni de Paste, ca e timpul, nu-i asa? Daca nu ati ajuns pana acu in minunata lume a Mirei Loghin, poate e timpul sau daca nu va place atelierul de sambata, mai e un eveniment duminica, unul pentru copii intre 3-99 ani:): Teatru pentru copii: Lumea lui Alice. Pe asta chiar nu o sa-l ratez data viitoare fie de-o fi.

Apoi, Pepi de la Nuca Mica organizeaza un egg hunt in Parcul Herastrau pentru copii cu urechi de iepurasi:).
Iar pentru doamnele chic care au chef de shopping delucruri unicat recomand evenimentul din curtea din Intrarea Temisana 5, unde toata ziua de maine va fi o nebunie de vanzare gen talcioc, numa ca mai fancy.
Iata si afisul:
 week-end fain!

marți, 23 aprilie 2013

Aniversara

Azi sotul isi serbeaza ziua de nastere, si ziua de nume dar si ziua de casatorie, cu mine;). 32, cu 3 de casatorie cu 2 de Luca, se cam potriveste, nu?;)
Sa traim si sa ne veselim!

joi, 18 aprilie 2013

Astenice

Azi sunt foarte deprimata, nu ma prea apuca, dar ultima saptamana cu somn reductional fara voie-de la supturile nenumarate, m-au pus jos.
De unde si copilul cu urlete, scanceli, dureri de masele ultime care nu mai ies naibii odata, chefuri aiurea, nemancat, nedormit. Cand eu sunt ok, copilul e happy, cum eu dau semne de slabiciune, incepe circul, saracul, il inteleg, trist e ca nu mereu pot face fata situatiilor incordate si mai urlu. Rezultat: mama, esti suparata? te-ai linistit? ia un pupic!

Saptamana asta termin si cu filmarile la minuntata emisiune care m-au terminat din februarie incoace, apoi reiau scrisul la acelasi site, numai chef si sa creieri sa am, ca am impresia ca de cand fac numa research, nu ma mai tine capul sa creez nimic.
Asadar, am copil urlator de 2 ani, ceea ce e mai nasol decat unul bebelus, pentru ca intelege tot si nu vrea nimic, treaba cacalau, chef zero, stare de viata sub nivelul marii.
Insa, vestea buna e ca m-am implicat intr-un proiect nou si foarte misto al Fundatiei Comunitare Bucuresti unde o sa ma joc de comunicatorul si organizatorul si cam de-a tot ce ma pricep eu:).
Inca alaptez? Da, dar nu mai scriu nimic despre asta pentru ca nu mai am chef de mutre si judecati. Daca mai pot? Nope! Cum fac? Dracu stie!
hai cu zen-ul!

sâmbătă, 13 aprilie 2013

Gradinita sus in cui, versiunea ma-sii

Sotul a scris azi un post despre cum am renuntat la a-l duce pe Luca la gradinita dupa un foarte scurt timp, adica vreo 2 saptamani si cateva zile. Mai timid si plin de patos, si scuzandu-se pentru cat de cacati pe noi suntem in fapt, l-a postat si mare i-a fost mirarea sa primeasca comentarii dintre cele care ne sustin in alegerea facuta. De ce? Pentru ca 90% din feedback-urile primite de la oameni cunoscuti-amici, prieteni, rude sau altii- au fost de judecata: cedati in fata copilului, mtzz, nu e bine, sa vedeti mai incolo. Sa vedem!
Si uite asa vine si postul asta pe care il aman de vreo 2 saptamani despre episodul gradinita pentru ca de fapt, stresul mare a fost la mine, nu la copil. Eu nu am fost deloc pregatita sa il las acolo. Poate daca mai insistam vreo saptamana ar fi ramas si s-ar fi resemnat, dar fix asta nu as fi vrut, sa stea din resemnare, nu din placere. Nici acum, dupa ore de terapie si introspectie, nu-mi dau seama care a fost punctul sensibil care m-a amarat asa de tare de am cedat imediat dorintei lui Luca de a-l lasa acasa. Cert e, si simt ca sunt mai linistita, ca e prea mic sa il duc la program, sa il incadrez sau sa il fac sa se resemneze.
Am stat doua saptamani in clasa cu el, timp in care m-a durut stomacul zilnic, de stres, de frica, de nesiguranta, nu stiu. Dar nu imi era bine fizic, si atunci m-am gandit: cum sa ii cer copilului sa ii placa acolo cand mie mi-e rau? De ce sa il mint cand era evident ca ii placea cu forta.
Am avut nopti albe, m-am rasucit, am vorbit cu psihologi si psihoterapeuti, analizam fiecare replica a copilului legata de gradinita, cautam indicii de pro sau contra, eram sleita de puteri dupa numai cateva zile de socializare impusa. Toti specialistii, dupa relatari precise despre ce si cum facea copilul, imi spuneau ca el pare pregatit, ca in mine e problema, ca mi-e greu sa ma desprind de el, dar niciunul nu-mi spunea ca il incurc in procesul lui de maturizare. Si ca cel mai bun indicator este cum se simte mama copilului atunci cand se decid sa mearga amandoi la gradinita. Si atunci ne-am oprit si am reinceput sa dorm.
Sunt prea lipicioasa? Sau posesiva, asa cum sunt des etichetata? Oi fi, dar cum as putea fi altfel la varsta asta a lui Luca? Cumva, din experienta asta, incep sa inteleg ca un copil tinut acasa cu unul din parinti se simte mai securizat si mai pregatit sa socializeze mai tarziu.

luni, 8 aprilie 2013

Reinventam blogul?

Ma tot gandesc sa revin pe blog, dar sa nu mai scriu atat despre caca si part, ar cam trebui sa mai scriu si eu despre proiectele mele profesionale si despre moda. Glumesc, la moda nu ma pricep, insa ma pricep la critica:). Asadar, reinventarea blogului incepe cu un print screen din revista Ioana, unde am fost invitata de doamna Mara Wagner sa scriu despre dezastrul din viata mea: lucratul de acasa. Gasiti revista la chioscuri, eu sunt foarte emotionata ca am apucat sa scriu in revista adolescentei mele, aveam chiar colectie de Ioana, me verry proud;).

joi, 14 martie 2013

2 ani luculieni

Azi e sarbatoare mare la noi in casa: Luca face 2 ani! Drept pentru care ne-am luat pauza amandoi de la trebile zilnice si stam cu copilul nostru, premiera e ca ta-su il duce pentru prima oara la gradinita si ca vom avea si prima sedinta cu parintii pe seara. Avem multa treaba azi asa ca va las cu un link de la Ta-su unde a postat filmuletul celui de-al doilea an de viata aici.

La multi ani, Luca, pestiucule, nu puteam sa ma gandesc la un copil mai misto care sa ne aleaga sa ii fim parinti, te iubim de murim dupa tine:).

luni, 11 martie 2013

Amintiri de bebelusie

Raluca mi-a trimis poza asta de pe vremea celor 4 luni luculiene, ce timpuri, nene, ce plete si ce falci, nene!
Peste 3 zile face 2 ani si uitandu-ma peste pozele bebelusesti ma bucur ca am crescut amandoi mult odata cu copilul asta si ca am intrat in era relaxarii parintesti, avem sanse sa ne mai relaxam odata cu cresterea copilului:).
In acest timp, ta-su munceste de zor la filmultetul celebru anual, copilul inca vrea sa mearga la gradi, eu muncesc la emisiune si mama e in vizita la noi, deci huzur.

duminică, 10 martie 2013

Epopeea gradinita continua

De maine incepem oficial, cu lasat singur macar o jumate de ora, de joi face 2 ani, uff, e greu, mi-e mie mai greu.

marți, 5 martie 2013

Primele zile de gradinita

De ieri am inceput gradinita. Mergem la Mariposa Kids, o gradinita libera. Suntem foarte stresati.
De ce folosesc pluralul? In mod direct am inceput postarea cu "noi mergem, noi am inceput, noi suntem stresati" pentru ca mergem impreuna, eu il secondez pe Luca in clasa si el e lipit de mine.
Prima zi a fost ok, cu o clasa de pici noua, cu inca doi colegi si cu o educatoare blanda, dar deloc ferma, empatica si calda. Am avut niste feelinguri ciudate si nu stiam de ce. Toata noaptea trecuta m-am framantat, dar apoi aveam sa vad de ce. Ma gandeam ca pentru ca nu prea reusea sa il atraga in jocuri si uite asa eu interveneam in jocul lor. Luca era peste tot, numai in atentia ei nu. Ieri am rezistat aproape 3 ore.
Azi dimineata am primit o veste soc, mai mult pentru mine: Camelia, educatoarea, a plecat, asa ca ne repliem, si ne ducem la clasa de pici cu cei 14 copii. Ieii! Soc si groaza au urmat cam pentru o ora, nimeni nu intelegea nimic, copilul isteric, eu speriata, ca ce face baiatul ca se obisnuise cu doamna- si acu rad de ce fraiera am fost pentru vreo ora asa-, pana cand noua educatoare incepe lucrul. Copilul meu isteric si lipit se desprinde mine si se implica in cantat, modelat, alergat, facut gimnastica, joaca cu nisip, e drept, cu mine in zona, dar nu in clasa, ci pe hol. Asa ca notam o zi mai buna, cu stat la gradi mai mult de 3 ore, fara chef sa manance cu copiii, insa cu drag de gradinita.
Cum ma simt eu? Ca si cum as da din nou licenta, ca si cum l-as abandona la internat, ca si cum creste si mie mi-e teama. Brr!
Revin cu un up-date la final de saptamana.

duminică, 3 martie 2013

Vederi de la Paris

Suntem proaspeti intorsi de la Paris, dupa o saptamana nebuna, obositoare si deloc turistica. Sotul a fost in delegatie cu serviciul, noi pe langa el, am incercat sa ne umplem timpul prin orasul parisian cat el era ocupat sa aduca bani in casa. Numai ca... A fost asa de frig afara, in case, peste tot, incat nu am reusit sa vizitam mai nimic. Singurul punct turistic bifat tangential, pentru ca am trecut din greseala pe langa el, a fost Turnul Eiffel. In rest, am bifat numai locuri de joaca si spatii pentru copii, si alea foarte putin, pentru ca a fost ba frig, ba dormea copilul, ba era copilul obosit.
Asa ca singurele poze sunt cele de jos, cand copilul a adormit fix in timpul vizitei la Salonul de Agricultura unde ar fi vazut multe animale, de unde ne-am intors cu acea pisica balon care ne-a terorizat drumurile prin metrou sau cu un Luculica curios si pregatit zilnic de drum.
In fiecare dimineata ma intreba: Azi nu suntem acasa la noi. Unde mai mergem, mama?
Unde sa mergeti cu copilul? La Aquarium, la piscina pentru copii, la Cite de la Science, si sa ne ziceti si noua cum sunt programele pentru copii ca noi nu le-am apucat, era o ora aiurea pentru somnul copiilor, si in orice magazin cu instrumente muzicale.
Concluzia excursiei noastre parisiene de o sapt: nu mergeti cu copil de doi ani in city break-uri, si niciodata iarna! E mai obositor si dificil decat daca ati merge cu trei adolescenti ciufuti.
Primavara frumoasa!

joi, 21 februarie 2013

Alaptarea la aproape 2 ani, capitolul 2 si nu cel de pe urma

Scriu acest post, in minte, de zece ori pe zi. Ma rog, nu chiar de zece, cam de patru, cinci, adica de cate ori am ajuns sa alaptez. E rar, va zic voua care va incruntati si ziceti iar: aoleuu, la 2 ani asa de mult? Well, e rar, dupa cum ziceam, pentru ca am ajuns sa il refuz des si sa ii dau cu portia. Si uite asa de doua saptamani productia de lapte scade simtititor iar eu nu pot decat sa ma bucur! Asta astept, sa se termine de tot si sa scap de supt.
Intoarcere in timp: in decembrie am scris un post- nu pot da link ca scriu de pe telefon- in care ma plangeam ca nu mai pot. Au urmat zeci de mailuri si mesaje private cu incurajari si povesti proprii, sfaturi care mai de care mai extreme despre cum sa intarc copilul. Niciunul nu mi-a mers la suflet, pentru ca eu nu cred in intarcare brusca, ci in una ghidata si ajutata de copil.
Ce a urmat? In zilele urmatoare postarii copilul nostru a cerut sa doarma in camera lui- ta na na na! Stupoare, am zis bine copile, go for it! Problema e ca si acum vrea, numai ca se trezeste din doua in doua ore pe ceas. Vreo sapt am rezistat sa fac turul casei asa pana la 2, 3 noaptea, ba chiar am prins un 4 decent, dar a doua zi eram zombie. Si de fiecare data nu ii mai dadeam sa suga, ci il luam in brate si se culca rapid. Alta stupoare, deci nu ii era foame, ii era dor de mine si de sanii mei:). Problema era ca dc nu ii dadeam sa suga, se trezea la o ora, cum ii dadeam cativa stropi dormea 2 ore, wow, ce progres, nu? Asa ca il luam in patul nostru si dormea legat, langa noi, spre 3 ore, mai bine, fix ca un bebelus:). Eu ma scurgeam de somn si oboseala peste tot.
Tot in aceeasi perioada, fix in aceeasi saptamana am inceput sa merg la psihanaliza, sa ma caut la cap, zic. Nu voi detalia motivele, nu asta conteaza, ideea e ca a fost cumva karmica manifestarea lui de independenta legata de independenta mea si de mersul la terapie. In paranteza zic ca fiecare om ar trebui sa bage macar cateva sesiuni de autocunoastere, mai ales mamele, e ceva ce te zdruncina si te pune la loc, dar ma bine.
Au urmat sarbatorile, am plecat de acasa vreo 2 saptamani si am schimbat locul de somn, insa Luca parea ca nu mai suporta sa mai doarma intre noi. In cele 2 saptamani am dormit asa de prost amandoi incat am acceptat in sfarsit ca cel mic are nevoie de locul lui.
Insa, dupa alte sapaturi, copilul nu voia musai in patul lui, ci intr-un loc mai spatios, dar cu mama, deci fara tata. Ok, deci suntem in grafic cu complexul lui Oedip dinspre 2 ani.
Cu suptul am tot fost in regresie pana prin ianuarie cand am ajuns iar la capatul puterilor. Asa ca am decis sa fac ceva: gata il intarcam, mama lui de alaptat ca mi-a distrus somnul.
Am fost la Claudia Bider Heim, consultanta in alaptare si prietena noastra care m-a linistit din prima spunandu-mi: 1. Nu poti incheia brusc un lucru care a durat aproape 2 ani! ( fair)
2. Intarcarea face parte din procesul de alaptare, asa ca e fireasca iar tu ai alaptat deja prea mult, e cazul sa te opresti.
Continuarea in postul urmator

joi, 7 februarie 2013

Selfish me

Vine primavara, am nevoie de un portocaliu in cap, pana atunci, ma distrez in lumina foto a sotului. Mi se pare mie sau cu cat am mai mult par alb in cap- caci am- devin mai copila?

luni, 14 ianuarie 2013

Luca, un an si zece luni

Acus, acus face 2 ani. Hmm, suna ca si cum l-as da la scoala de catiheti si n-ar mai da pe acasa cu lunile.
Creste, e foarte incapatanat, iar cuvintele de ordine sunt: nu veau, ba veau!, a meaaaa, e a meaaaa!, lată-mă -n pațe!
E dificil sa stai cu el zi lumina pentru ca e scai dupa mine, nu pot scrie nimic la laptop fara sa se urce pe mine si sa intrebe: Țe pace mami aici?
Sau: Țe papă mami?

E lipicios, vorbeste de toate, numai in propozitii iar atunci cand il intreb de ce aia, de ce alta, raspunde ca un scoler: Pentu că....

Luculeana, Luculica, deja stie ca il alintam asa si ne cere: Veau ță zici Luculeana!

Inventeaza expresii, cuvinte si jocuri, printre preferate e jocul de-a mersul a gădiniță sau meg la seviciu la tata la Pipera!

Azi, un an si 10 luni!
Despre alaptat, intr-un post lungggg si viitor!

vineri, 11 ianuarie 2013

Talcioc Urban pentru Tudor Jalba-Soimaru

Copilul nostru e bine, e sanatos, cel putin pana acum e ok. Nu stiu ce am facut sau cum am tras la loterie sa capatam un copil sanatos. Sau poate ca el ne-a ales si a venit asa cum e: incapatanat, lipit de mine si foarte sensibil, dar sanatos. Si pentru asta multumesc oricui. Insa nu toti parintii primesc un copil sanatos. Avem prieteni dragi, oameni buni, misto, inteligenti, cu care as merge oriunde si care au copii speciali. Eu insami am crescut cu o verisoara, Oana, care are Down, si cu care am trait o copilarie normala pentru ca Oana asa ne-a fost prezentata, normala doar ca nu facea tot ce faceam noi. Asa sunt si parintii lui Tudor, Ema si Victor, niste oameni faini si care sigur ne vor fi pe aproape de acum incolo- cumva drumurile noastre s-au intersectat de mult, doar ca nu stiam- iar Tudor, copilul lor frumos de 3 ani ne-a facut sa ne reintalnim. El sufera de o forma de autism, nu se stie de care, daca va fi recuperat total sau nu, insa e clar ca are nevoie de terapie zilnica. Aici e povestea lui care poate va convinge sa veniti la Talciocul Urban pe 27 ianuarie la locul de joaca Rita Veverita.
El e Tudor, e simpatic rau, nu-i asa?

marți, 8 ianuarie 2013

Back to 2013

Am revenit, asa cum revin bietii corporatisti, in frunte cu Ta-su, la munca, asa si eu, la spartul zilei de munca, ca deh, cand culc copilul incepe ziua mea de munca. Asadar, gata cu hurvuzul, vacanta in 3 fuse si se duse, iar dimineata ne-am trezit amandoi, eu si Luca, cautandu-l pe Dedi prin casa. Greu e sa o luam de la capat cu rutina noastra mama&copilul. Ne-am si distrat in vacanta, am si lenevit, ne-am plictist, ne-am si certat, am impodobit brazii, multi, de ne-au iesit pe ochi si am concluzionat ca tot mai bine e acasa. Cam asa fu:




\