sâmbătă, 1 februarie 2014

Luca povesteste

Povestile lui Luca sunt din ce in ce mai descriptive, rememorative si pline de haz, cu fiecare saptamana ce trece. Simt ca suntem la un hotar important, hotarul de 3 ani, si se vede din ce in ce, chiar si de cei dinafara familiei. Se transforma, e baietel care vorbeste, vorbeste, vorbeste, de ne mai si innebuneste, si mereu are cate o poveste moralizatoare. Ah, ne si zicem sa tacem, ce are el de zis e mereu mai important, desi noi nu prea apucam sa mai si vorbim:).
Are povesti cu prietenii mei cu superputeri, povesti despre cand era el mic si mama mea era solistul de la Metallica si tatal meu era solistul de la Subcarpati, povesti cu el cu cat eram de dulce si iepuras ca bebelus si in toate sunt rezolvate problemele lui existentiale, frici, frustrari, bucurii.

Povestea constanta incepe asa:
Cand eram eu mic, si stateam la Pietrosita...(locul de nastere si copilarie al lui Dedi, desigur). Mai toate se termina in nota tragica, cam tot timpul: am murit, tipam, plangeam, alergam, fugeam. Povesti cu final fericit are doar cand are zile zen, cand isi face plansul si scoate din el ce il macina. In ultimele saptamani, zile cu plans, crize, istericale sau neajunsuri sunt cam multe, ori se leaga de acest hotar al celor 3 ani, ori de faptul ca e din ce in ce mai independent- face pipi singur, isi ia scaunul si se muta prin casa sa isi ia apa, sa se descurce singur cu ce are de trebaluit, ori se leaga de cat e de sociabil si cat de mult cere si are chef de joaca cu alti copii (nu cu toti, desigur). Schimbari, schimbari, schimbari, si le simtit si noi, sunte cam cu creierii vraiste si noi adultii. Speram sa iesim din iarna triumfatori:).
Ah, si incercam sa il dam la gradinita din 10 februarie, alt hotar:).

Luca si Smaranda, credit foto: Constantin Opris, tatal Smarandei

Luca si Smaranda, partea 2, credit foto: Dedi, tatal lui Luca :)


Un comentariu:

AlinaD spunea...

Bafta cu gradinita. De fapt ar trebui sa va urez voua sa aveti nervii tari ;). Ce gradi ati ales? Daca nu e secret :)

Credeam ca numai la noi povestile se termina cu "a murit, a fost zdrobit" si altele asemenea. Ma simteam vinovata ca am vazut prea mult Dr. House si familia Adams cand eram gravida :))