Alti demoni: negocierea

Cand cuplurile decid sa se mute impreuna are loc o negociere tacita a prioritatlor, chiar si a compromisurilor. Cateodata negocierea e pe fata: eu calc iar tu dai cu mopul; eu spal rufele iar tu le intinzi, etc. Cand cuplurile decid sa se ia cu patalama, dupa ce trece perioada romantica a lucrurilor, vine si perioada rationala, provocata, logic, de femeie, in care se simte nevoia unei negocieri mai serioase. Ok, eu pana acum am calcat si am spalat rufele si tu mi-ai aratat cat de misto esti ca dai cu aspitarorul si speli vasele fara sa ti-o cer de 5 ori. Acum, insa, trebuie sa negociem termenii iesirilor in oras, ale serilor petrecute in casa facand nimic in 2, ale vacantelor, chiar si termenii numarului de copii (se mai intampla si din astea). Ca viitoare nevasta ma pregatesc sa intru in etapa negocierii. E normal sa fim rationali si sa ne numaram iesirile in oras, banii chdeltuiti si copiii nenascuti? E cuvantul "compromis" un termen inexistent in vocabularul barbatilor? Voi, oameni casatoriti cu copii la cap, ce parere aveti? Voi, oameni traiti in cuplu, ce ziceti? Stiu ca subiectul nu e asa de light precum cel al tubului de pasta de dinti, provocat de Bogdana, insa in joc sunt valorile si echilibrul unei garsoniere.
Astept niste pareri sincere din sanul familiei 3badica, familiei voiculescu-pascal, al pescarusilor si al familiilor mai mult sau ami putin legale, dar bine legate.
LE: mi-a fost atrasa atentia ca ar fi mai corect sa astept pareri sincere din partea tuturor, nu sa am preferinte; sper ca nu s-a inteles asta; oricum, discutia este liberaaaaaa:)