Alaptarea la aproape 2 ani, capitolul 2 si nu cel de pe urma

Scriu acest post, in minte, de zece ori pe zi. Ma rog, nu chiar de zece, cam de patru, cinci, adica de cate ori am ajuns sa alaptez. E rar, va zic voua care va incruntati si ziceti iar: aoleuu, la 2 ani asa de mult? Well, e rar, dupa cum ziceam, pentru ca am ajuns sa il refuz des si sa ii dau cu portia. Si uite asa de doua saptamani productia de lapte scade simtititor iar eu nu pot decat sa ma bucur! Asta astept, sa se termine de tot si sa scap de supt.
Intoarcere in timp: in decembrie am scris un post- nu pot da link ca scriu de pe telefon- in care ma plangeam ca nu mai pot. Au urmat zeci de mailuri si mesaje private cu incurajari si povesti proprii, sfaturi care mai de care mai extreme despre cum sa intarc copilul. Niciunul nu mi-a mers la suflet, pentru ca eu nu cred in intarcare brusca, ci in una ghidata si ajutata de copil.
Ce a urmat? In zilele urmatoare postarii copilul nostru a cerut sa doarma in camera lui- ta na na na! Stupoare, am zis bine copile, go for it! Problema e ca si acum vrea, numai ca se trezeste din doua in doua ore pe ceas. Vreo sapt am rezistat sa fac turul casei asa pana la 2, 3 noaptea, ba chiar am prins un 4 decent, dar a doua zi eram zombie. Si de fiecare data nu ii mai dadeam sa suga, ci il luam in brate si se culca rapid. Alta stupoare, deci nu ii era foame, ii era dor de mine si de sanii mei:). Problema era ca dc nu ii dadeam sa suga, se trezea la o ora, cum ii dadeam cativa stropi dormea 2 ore, wow, ce progres, nu? Asa ca il luam in patul nostru si dormea legat, langa noi, spre 3 ore, mai bine, fix ca un bebelus:). Eu ma scurgeam de somn si oboseala peste tot.
Tot in aceeasi perioada, fix in aceeasi saptamana am inceput sa merg la psihanaliza, sa ma caut la cap, zic. Nu voi detalia motivele, nu asta conteaza, ideea e ca a fost cumva karmica manifestarea lui de independenta legata de independenta mea si de mersul la terapie. In paranteza zic ca fiecare om ar trebui sa bage macar cateva sesiuni de autocunoastere, mai ales mamele, e ceva ce te zdruncina si te pune la loc, dar ma bine.
Au urmat sarbatorile, am plecat de acasa vreo 2 saptamani si am schimbat locul de somn, insa Luca parea ca nu mai suporta sa mai doarma intre noi. In cele 2 saptamani am dormit asa de prost amandoi incat am acceptat in sfarsit ca cel mic are nevoie de locul lui.
Insa, dupa alte sapaturi, copilul nu voia musai in patul lui, ci intr-un loc mai spatios, dar cu mama, deci fara tata. Ok, deci suntem in grafic cu complexul lui Oedip dinspre 2 ani.
Cu suptul am tot fost in regresie pana prin ianuarie cand am ajuns iar la capatul puterilor. Asa ca am decis sa fac ceva: gata il intarcam, mama lui de alaptat ca mi-a distrus somnul.
Am fost la Claudia Bider Heim, consultanta in alaptare si prietena noastra care m-a linistit din prima spunandu-mi: 1. Nu poti incheia brusc un lucru care a durat aproape 2 ani! ( fair)
2. Intarcarea face parte din procesul de alaptare, asa ca e fireasca iar tu ai alaptat deja prea mult, e cazul sa te opresti.
Continuarea in postul urmator

Selfish me

Vine primavara, am nevoie de un portocaliu in cap, pana atunci, ma distrez in lumina foto a sotului. Mi se pare mie sau cu cat am mai mult par alb in cap- caci am- devin mai copila?

Luca, un an si zece luni

Acus, acus face 2 ani. Hmm, suna ca si cum l-as da la scoala de catiheti si n-ar mai da pe acasa cu lunile.
Creste, e foarte incapatanat, iar cuvintele de ordine sunt: nu veau, ba veau!, a meaaaa, e a meaaaa!, lată-mă -n pațe!
E dificil sa stai cu el zi lumina pentru ca e scai dupa mine, nu pot scrie nimic la laptop fara sa se urce pe mine si sa intrebe: Țe pace mami aici?
Sau: Țe papă mami?

E lipicios, vorbeste de toate, numai in propozitii iar atunci cand il intreb de ce aia, de ce alta, raspunde ca un scoler: Pentu că....

Luculeana, Luculica, deja stie ca il alintam asa si ne cere: Veau ță zici Luculeana!

Inventeaza expresii, cuvinte si jocuri, printre preferate e jocul de-a mersul a gădiniță sau meg la seviciu la tata la Pipera!

Azi, un an si 10 luni!
Despre alaptat, intr-un post lungggg si viitor!

Talcioc Urban pentru Tudor Jalba-Soimaru

Copilul nostru e bine, e sanatos, cel putin pana acum e ok. Nu stiu ce am facut sau cum am tras la loterie sa capatam un copil sanatos. Sau poate ca el ne-a ales si a venit asa cum e: incapatanat, lipit de mine si foarte sensibil, dar sanatos. Si pentru asta multumesc oricui. Insa nu toti parintii primesc un copil sanatos. Avem prieteni dragi, oameni buni, misto, inteligenti, cu care as merge oriunde si care au copii speciali. Eu insami am crescut cu o verisoara, Oana, care are Down, si cu care am trait o copilarie normala pentru ca Oana asa ne-a fost prezentata, normala doar ca nu facea tot ce faceam noi. Asa sunt si parintii lui Tudor, Ema si Victor, niste oameni faini si care sigur ne vor fi pe aproape de acum incolo- cumva drumurile noastre s-au intersectat de mult, doar ca nu stiam- iar Tudor, copilul lor frumos de 3 ani ne-a facut sa ne reintalnim. El sufera de o forma de autism, nu se stie de care, daca va fi recuperat total sau nu, insa e clar ca are nevoie de terapie zilnica. Aici e povestea lui care poate va convinge sa veniti la Talciocul Urban pe 27 ianuarie la locul de joaca Rita Veverita.
El e Tudor, e simpatic rau, nu-i asa?

Back to 2013

Am revenit, asa cum revin bietii corporatisti, in frunte cu Ta-su, la munca, asa si eu, la spartul zilei de munca, ca deh, cand culc copilul incepe ziua mea de munca. Asadar, gata cu hurvuzul, vacanta in 3 fuse si se duse, iar dimineata ne-am trezit amandoi, eu si Luca, cautandu-l pe Dedi prin casa. Greu e sa o luam de la capat cu rutina noastra mama&copilul. Ne-am si distrat in vacanta, am si lenevit, ne-am plictist, ne-am si certat, am impodobit brazii, multi, de ne-au iesit pe ochi si am concluzionat ca tot mai bine e acasa. Cam asa fu:

\

Natale

Anul asta suntem in Toscana de Craciun unde e chiar cald si bine, unde mancarea e delicioasa si usoara, unde dulciurile se numesc panna cota, unde ne plimbam si dormim mult, unde e mama si sormea si unde nu mai e tata, fizic, desi il simtim prezent, unde cred ca e cel mai fain Craciun ever, unde Luca e foarte chill si se plimba cu noi, sta in scaun de masina cum nu sta in Bucuresti si unde avem multe bone.
Craciun fericit, Auguri, Buone Feste!

Nu-i asa ca seamana si cu mine?

O Deliuta la 2, 3 ani

Prima poza a lui Luca

Avem multe premiere in ultimele zile, asta e una din ele, face singur poze cu telefonul.
Revin cu continuarea postului despre alaptat, soon.

Discutia inainte de Craciun

Luca, ce vrei sa-ti aduca Mos Craciun?
Cadouri, multe!
Ce cadouri?
Jucarii, nu pentu bebeluti, pentu Luca.
Dar tu nu esti bebelus?
Nu bebelut, Luca e baiat male.

Un an si noua luni fix azi'

Curs de Comunicare NonViolenta cu Monica Reu pentru Tudor

Postez si aici anuntul de pe Talcioc Urban ca poate gasim si alti doritori, cursul este minunat, pe noi ne-a ajutat foarte mult in relatia cu Luca si sigur cu ajutorul lui am sarit peste anumite crize de tantrumuri ale copilului pe care le-am gestionat usor. Iar Monica este o zana! Voila mai jos textul Monicai: O seară de Comunicare Nonviolentă pentru Tudor Asociaţia pentru Comunicare Nonviolentă (www.nonviolenta.org) te invită marţi, 18 decembrie, între orele 18:30 - 21:30, la o seară de comunicare empatică. Tema atelierului: Cuvinte care conectează - apreciere, recunoştinţă, celebrare Dincolo de frământările şi problemele cu care ne confruntăm în fiecare zi, tânjim după o viaţă încărcată de sens şi comuniune cu tot ce ne înconjoară. Cum ne poate ajuta practicarea Comunicării Nonviolente - modelul de comunicare dezvoltat de Marshall Rosenberg - să avem parte de mai multa armonie, să acţionăm cu mai multă compasiune faţă de cei dragi nouă şi mai aproape de valorile noastre? Vino să afli cum poţi avea o viaţă mai frumoasă şi relaţii mai pline de satisfacţii, învăţând un mod simplu şi eficient de a te conecta la ce este pozitiv în viaţa ta. Trainer: Monica Reu este fondatorul si preşedintele Asociaţiei pentru Comunicare Non-violentă, şi singurul trainer român certificat de Center for Nonviolent Communication din Statele Unite. Facilitează workshop-uri de Comunicare Nonviolentă din anul 2005, împărtăşind metoda în cursuri deschise, grupuri de practică, tabere de familie, şcoli şi instituţii. Pe lângă Marshall Rosenberg, cel mai important mentor al său într-ale Comunicării Empatice este Emma, fiica ei de doi ani şi nouă luni. Taxa de participare: 60 lei/persoană Înscriindu-te la acest atelier, contribui la salvarea vieţii lui Tudor, un băieţel de un an care are nevoie urgentă de un transplant de inimă (mai multe detalii despre el, aici http://viataluitudor.blogspot.ro/). Toţi banii strânşi din taxele de participare vor fi donaţi acestei cauze. Locaţia: Sediul Waldorf Christophori, strada Puţul cu Plopi nr. 8 (lângă parcul Cişmigiu, intrarea Ştirbei Vodă). Dacă doreşti să ni te alături, te rugăm să îţi confirmi participarea la adresa de e-mail: monica@nonviolenta.org