Dupa intarcare

Asa cum se intelege din titlu, gata, ne-am intarcat. De fapt, mai mult eu sunt intarcata, Luca inca cere sa suga, dar e mult mai intelegator decat m-as fi gandit acu o luna cand eram cu capul vraiste.
Dar sa revin de unde am plecat: saga alaptarii noastre (caci cred ca a fost un proces intre noi doi, nu numa pentru el) a durat 2 ani si 4 luni, insa din luna decembrie 2012 n-a mai fost asa lin si frumos cat durase aproape 1 an si 9 luni.
Am inceput in luna decembrie, odata cu mersul meu la psihnaliza (pe care nu am mai continuat-o din lipsa de timp si bani din martie, dar care mi-a facut asaaaa de bineee) cu scosul suptului noaptea. Si imi si reusise vreo cateva saptamani, pana am plecat in vacanta si unde am reluat sa ii dau noaptea, caci se trezea foarte des. In aceeasi perioada a cerut sa doarma la el in pat, l-am lasat cateva saptamani, dar trezitul din 2 in 2 ore si plimbatul prin casa m-a omorat, asa ca l-am adus noi cu forta in patul nostru, si de atunci tot aici doarme (si deocamdata nu avem alte idei, ne place sa dormim cu el, ba chiar doarme mai bine daca ne simte).
Prin ianuarie, februarie am mai scos un supt de zi, si am ramas sa ii dau de maximum 2, 3 ori pe zi. Mult, nu? Asa am zis si io, pana cand, prin primavara am zis halt!, gata, o data pe zi copile, si niciodata in public (cam dupa ce a facut 2 ani am incetat sa ii mai dau afara sau in public). Nu a fost deloc usor, pentru ca plangea cand il refuzam si se tanguia de mama focului. Drept pentru care eu nu eram deloc decisa cand si cat sa ii dau, il amageam ba ca iti dau acu, ba ca mai incolo, l-am cam frecat asa un timp si recunosc ca am gresit, ceea ce a si dus la un proces de intarcare asa de lent. Insa, asta imi si doream: sa o facem usor, cumva asumat de amandoi, sa ne obisnuim si sa ne fie ok. Cumva a functionat, si mi-am pus un nou deadline, tot prin primvara: gata cu adormitul la san, si gata cu suptul dimineata, lasam doar unul inainte de somn, seara, dar fara sa adoarma. Inca vreo 2, 3 luni, cu multe chinuri de ambele parti- eu nu eram nici atunci convinsa ca vreau sa termin, dar nici nu mai aveam chef sa suga, ma simteam atinsa in md sexual si asta nu-mi dadea pace.
Targetul urmator a fost asta: il intarcam pana plecam la mare, in Thassos, adica la sfarsit de iunie, ca nu aveam chef sa stea numa calare pe mine si sa ma mangaie pe plaja, pur si simplu nu mai voiam. Si, evident, nu am reusit, insa in Grecia, pe drum si acolo, a fost foarte intelegator, ii dadeam sa suga doar seara, inainte de somn, apoi il culcam cu masaj, citit, cantat, iar ziua nu cerea deloc, probabil era mai ocupat cu marea si nisipul. Se facuse iulie si ma panicam: frateee, asta aproape cat mine si suge inca des (de fapt, cerea des, eu ii dadeam maximum o data pe zi).
Asa ca, fix acum 2 saptamani am zis stop, dupa o cearta cu sotul care m-a acuzat ca eu sunt de vina ca nu se opreste din supt, ca il ametesc si ca il tin intr-o relatie obsedanta pentru amandoi si ca tre sa ma decid odata ca el nu mai suporta jocul asta de-a suputul, de-a nesuptul. Si gata! Din seara aia am oprit orice intentie de-a mea de a-i mai da sa suga. El inca cere, dar e calm, a plans doua zile maximu, a facut tantrumurile normale, dar mereu ii promit ca relatia noastra fara apiti va fi mai frumoasa si mai aventuroasa si ca ne vom iubi si mai mult de acum incolo. Nu l-am aburit deloc, nu l-am trimis de acasa, nu l-am amenintat, am luat calea cea mai grea, caci in ziua 4 dupa nesupt si alte 3, 4 zile am crezut ca ma urc pe pereti de dureri in sani si stari psihice nevrotice, am avut si ceva insomnii si intentii sa fug de acasa. Am fost uracioasa si am tipat, am fost stresata vreo saptamana, dar acum sunt bine.
Luca? Inca mai cere sa suga si o face fix in metro: Vreauuuu tzatzaa:)! sau Da-mi sa sug acum!
Dar ii trece!
Si cam asa sarbatorim noi Saptamana Internationala a Alaptarii, si am impresia ca si Ta-su pregateste un text despre cum s-a intarcat si el odata cu noi:).

Thassos reloaded

Suntem de 4 zile in Thassos, insula care pe noi ne-a cucerit acum 4 ani, cand eram fara copil. Am revenit cu imaginea feerica de plaje misto, ape turcoises si taverne ieftine. Am gasit o insula cu wire-less slab, dar cam peste tot, cu plaje dragute, dar foarte pline de romani si bulgari, mai multi romani decat la 2 Mai, cu apa faina dar nu asa albastra si cu plictiseala, in mare. Om avea noi ochii paienjeniti de la oboseala cu copilul, insa Thassosul nu mai e asa mistoc. E de venit, mai ales in partea de nord a insulei, dar nu de zece ori in viata. Insula imbatraneste, observ, de la an la an, si nu chiar frumos. Din pacate hoardele de romani au cotropit si cele mai ascunse cotloane de nisip fin si nu te mai poti bucura in liniste de o mare calda si de pinii umbrosi de pe plaja. Noi am facut turul insulei si tot in zona noastra de cazare am ramas, pe langa Pachis Beach.
Tavernele sunt, fie bataie de joc si jecmaneala, fie foarte faine. Si deloc ieftine asa cum ne tot asteptam. Noi lasam in medie 30 euro la fiecare masa, noroc ca portiile sunt mari si am invatat pe final, acu, ce sa comandam si cum sa le combinam.
Cu Luca e frumos, dar solicitant, uimitor e ca, desi acasa urla la baie, aici numai in apa ar sta. Si totusi, concediul cu copil e greu, pentru ca nu ai ragazul omului venit in vacanta. Tot muncesti, tot esti pe drumuri. Daca ii respectam programul de somn si de masa e copilul perfect. De unde imi dau seama ca greul vine de la noi, ca noua nu ne place asa de mult la soare si ca dupa 4 zile ne plictisim si vrem altceva. Noroc ca insula are si munte.

Mistocul

Acu doi ani era atat si asa.

 Acu ma dirijeaza si imi face complimente pe banda rulanta: tu esti dragutica mea, da, si a lui tata!

Esi frumusica mea frumusica, vrei sa te miros? Sau sa te pup? Acum sunt catel, te miros ca cateii!

Imi spune sa nu mai vorbesc urat si sa nu mai tip la el cand il culc.
Ne face pe amandoi la somn si ne chinuie pana cedam nervos.
Vorbeste cu gerunzii, acuzative si, mai mereu, corect gramatical, stalcit inca, dar corect. Presupunem ca va fi un rarait, are cuvinte in care pronunta un R frantuzit si nazal, unele unde il sare sau pe altele unde il accentueaza, ca aici: MARRRRAAA!
E frumusel, dar mai mult decat atat, e cool, are asa un aer smecherit, deh, are si cu cine semana, si credem ca va ajunge ori un mare actor, dupa miile de mimici zilnice, sau dupa glumele pe care le face si dupa umorul fin, sau un circar. Vedem!
Ma chinuie cateodata, si ii place, altadata ma pune cu botul pe labe urgent, ceea ce inseamna ca invat de la el. Enorm! Sunt mai buna si mai empatica datorita lui, mai puternica, desi obosita rau.
Are 2 ani si 3 luni, insa e un mic adult cu mine in casa zilnic, imi dau seama numa dupa lista de cumparaturi pe care mi-o face zilnic si dupa cum a platit zilele astea, cu manuta lui, taxa lu Ta-su de examen de sofer.
Ne face, asta, va zic!

Trouble sleeping?

Am tot zis io ca reinoiesc blogul, dar parca imi iese? Sunt, de la inceputul anului, pe pilot automat. Lucrez mereu si am impresia ca nu fac nimic, de fapt, pentru ca stau cu Luca acasa. Lucratul asta de acasa fara niciun ajutor este criminal. Pentru ca nu fac nimic pan la capat, nici cu Luca nu stau 100%, nici cu jobul nu-s mereu prezenta. Intre un invartit intr-o supa si un spalat la fund, nu neaparat cu aceeasi mana, dau mailuri, telefoane, am mii de idei care imi dispar in momentul in care copilul ma vrea drept conductor de tren sau scriu texte de doi lei, pentru ca nu am timp sa le dezvolt frumos. Evident ca ideile de texte misto imi vin cand pun capul pe perna, dar cine mai are energie sa le scrie pentru a doua zi?
Sunt, cum s-ar zice, varza cu carnati, menu-ul preferat al baietilor mei.
Asta vor, asta au!
Peste toate, vine si Luca, cu un nou hatar de vreo saptamana care ma termina psihic: nu mai vrea sa doarma! Niciodata, ca sa il parafrazez! Orice somn a devenit un razboi etern. Dureaza tot procesul de adormit cam o ora si mereu cu urlete de ambele parti: unul, ca nu vrea, alta ca sa se culce odata!
Si tot asa, in diferite game. Iar seara ne rapune pe amandoi la ore tarzii.
Si cand aud, de la diversi, ca:
- ce-ti pasa, stai cu copilul acasa: NU, nu o frec, ba chiar frec si casa, mailurile si telefoanele in acelasi timp
- ai timp de cafele la 12 ziua: AM, ca sa pot rezista!
- te invidiez, esti asa activa social si faci asa de multe, lucrezi, stai cu copilul, te plimbi: NU ma invidia, chiar nu huzuresc si nici nu zburd de fericire ca frec copilul cu mine prin toate mijloacele de transport la intalniri diverse.
Sunt o mama trista si obosita, dar ma tratez!

Swimathon Bucuresti la Bazinul Lia Manoliu

Pentru cei care nu stiu, de ceva timp sunt in echipa de comunicare a Fundatiei Comunitare Bucuresti  care organizeaza, in parteneriat cu ARC Romania pentru prima data in Bucuresti, un eveniment misto de strangere de fonduri prin inot. Se numeste Swimathon, va avea loc pe 6 iulie la Bazinul Olimpic Lia Manoliu, de la ora 9, si aduna 20 de proiecte comunitare cu impact local si care se vor mai vizibile in peisajul bucurestean.
Cum functioneaza? Usor de tot, trebe numa sa inoti, ceea ce eu nu stiu, ca alfel m-as fi bagat sa inot pentru FCB, care si ea concureaza in aceasta competitie.
Fiecare proiect are o echipa de maximum 5 inotatori, un timp de 50 minute si un culoar propriu unde cei din echipa pot inota ce stil vor ei, numa sa nu se inece:).
De saptamana viitoare incepem campania de comunicare si de strangere de fonduri si nu se cadea sa nu anunt eu prima, aici, in casuta mea prafuita.
Va zic doar atat: sunt proiecte asa misto si echipe de inotatori de vedete, bloggeri, copii de bloggeri, oameni din companii, oameni misto ca e pacat sa nu intrati pe platforma si sa sustineti macar unul dintre cele 20 de cauze.
Va las aici primele 7 cauze inscrise din cele 20  si sper sa ne auzim si sa ne si vedem la Lia Manoliu.

Ps: cine, dintre bloggeri parinti e interesat sa inoate sau sa ne ajute cu aceasta comunicare?

Recomandari de week-end

Noi o vom uschi la tara in week-end-ul asta, dar daca stateam in Bucuresti sigur mergeam pe rand sau ne imparteam cumva la toate cele de mai jos, uff.
La Lumea lui Momo ratam un atelier foarte misto maine dimineata un atelier hand made de decoratiuni de Paste, ca e timpul, nu-i asa? Daca nu ati ajuns pana acu in minunata lume a Mirei Loghin, poate e timpul sau daca nu va place atelierul de sambata, mai e un eveniment duminica, unul pentru copii intre 3-99 ani:): Teatru pentru copii: Lumea lui Alice. Pe asta chiar nu o sa-l ratez data viitoare fie de-o fi.

Apoi, Pepi de la Nuca Mica organizeaza un egg hunt in Parcul Herastrau pentru copii cu urechi de iepurasi:).
Iar pentru doamnele chic care au chef de shopping delucruri unicat recomand evenimentul din curtea din Intrarea Temisana 5, unde toata ziua de maine va fi o nebunie de vanzare gen talcioc, numa ca mai fancy.
Iata si afisul:

 week-end fain!

Aniversara

Azi sotul isi serbeaza ziua de nastere, si ziua de nume dar si ziua de casatorie, cu mine;). 32, cu 3 de casatorie cu 2 de Luca, se cam potriveste, nu?;)
Sa traim si sa ne veselim!

Astenice

Azi sunt foarte deprimata, nu ma prea apuca, dar ultima saptamana cu somn reductional fara voie-de la supturile nenumarate, m-au pus jos.
De unde si copilul cu urlete, scanceli, dureri de masele ultime care nu mai ies naibii odata, chefuri aiurea, nemancat, nedormit. Cand eu sunt ok, copilul e happy, cum eu dau semne de slabiciune, incepe circul, saracul, il inteleg, trist e ca nu mereu pot face fata situatiilor incordate si mai urlu. Rezultat: mama, esti suparata? te-ai linistit? ia un pupic!

Saptamana asta termin si cu filmarile la minuntata emisiune care m-au terminat din februarie incoace, apoi reiau scrisul la acelasi site, numai chef si sa creieri sa am, ca am impresia ca de cand fac numa research, nu ma mai tine capul sa creez nimic.
Asadar, am copil urlator de 2 ani, ceea ce e mai nasol decat unul bebelus, pentru ca intelege tot si nu vrea nimic, treaba cacalau, chef zero, stare de viata sub nivelul marii.
Insa, vestea buna e ca m-am implicat intr-un proiect nou si foarte misto al Fundatiei Comunitare Bucuresti unde o sa ma joc de comunicatorul si organizatorul si cam de-a tot ce ma pricep eu:).
Inca alaptez? Da, dar nu mai scriu nimic despre asta pentru ca nu mai am chef de mutre si judecati. Daca mai pot? Nope! Cum fac? Dracu stie!
hai cu zen-ul!

Gradinita sus in cui, versiunea ma-sii

Sotul a scris azi un post despre cum am renuntat la a-l duce pe Luca la gradinita dupa un foarte scurt timp, adica vreo 2 saptamani si cateva zile. Mai timid si plin de patos, si scuzandu-se pentru cat de cacati pe noi suntem in fapt, l-a postat si mare i-a fost mirarea sa primeasca comentarii dintre cele care ne sustin in alegerea facuta. De ce? Pentru ca 90% din feedback-urile primite de la oameni cunoscuti-amici, prieteni, rude sau altii- au fost de judecata: cedati in fata copilului, mtzz, nu e bine, sa vedeti mai incolo. Sa vedem!
Si uite asa vine si postul asta pe care il aman de vreo 2 saptamani despre episodul gradinita pentru ca de fapt, stresul mare a fost la mine, nu la copil. Eu nu am fost deloc pregatita sa il las acolo. Poate daca mai insistam vreo saptamana ar fi ramas si s-ar fi resemnat, dar fix asta nu as fi vrut, sa stea din resemnare, nu din placere. Nici acum, dupa ore de terapie si introspectie, nu-mi dau seama care a fost punctul sensibil care m-a amarat asa de tare de am cedat imediat dorintei lui Luca de a-l lasa acasa. Cert e, si simt ca sunt mai linistita, ca e prea mic sa il duc la program, sa il incadrez sau sa il fac sa se resemneze.
Am stat doua saptamani in clasa cu el, timp in care m-a durut stomacul zilnic, de stres, de frica, de nesiguranta, nu stiu. Dar nu imi era bine fizic, si atunci m-am gandit: cum sa ii cer copilului sa ii placa acolo cand mie mi-e rau? De ce sa il mint cand era evident ca ii placea cu forta.
Am avut nopti albe, m-am rasucit, am vorbit cu psihologi si psihoterapeuti, analizam fiecare replica a copilului legata de gradinita, cautam indicii de pro sau contra, eram sleita de puteri dupa numai cateva zile de socializare impusa. Toti specialistii, dupa relatari precise despre ce si cum facea copilul, imi spuneau ca el pare pregatit, ca in mine e problema, ca mi-e greu sa ma desprind de el, dar niciunul nu-mi spunea ca il incurc in procesul lui de maturizare. Si ca cel mai bun indicator este cum se simte mama copilului atunci cand se decid sa mearga amandoi la gradinita. Si atunci ne-am oprit si am reinceput sa dorm.
Sunt prea lipicioasa? Sau posesiva, asa cum sunt des etichetata? Oi fi, dar cum as putea fi altfel la varsta asta a lui Luca? Cumva, din experienta asta, incep sa inteleg ca un copil tinut acasa cu unul din parinti se simte mai securizat si mai pregatit sa socializeze mai tarziu.

Reinventam blogul?

Ma tot gandesc sa revin pe blog, dar sa nu mai scriu atat despre caca si part, ar cam trebui sa mai scriu si eu despre proiectele mele profesionale si despre moda. Glumesc, la moda nu ma pricep, insa ma pricep la critica:). Asadar, reinventarea blogului incepe cu un print screen din revista Ioana, unde am fost invitata de doamna Mara Wagner sa scriu despre dezastrul din viata mea: lucratul de acasa. Gasiti revista la chioscuri, eu sunt foarte emotionata ca am apucat sa scriu in revista adolescentei mele, aveam chiar colectie de Ioana, me verry proud;).