2 ani luculieni

Azi e sarbatoare mare la noi in casa: Luca face 2 ani! Drept pentru care ne-am luat pauza amandoi de la trebile zilnice si stam cu copilul nostru, premiera e ca ta-su il duce pentru prima oara la gradinita si ca vom avea si prima sedinta cu parintii pe seara. Avem multa treaba azi asa ca va las cu un link de la Ta-su unde a postat filmuletul celui de-al doilea an de viata aici.

La multi ani, Luca, pestiucule, nu puteam sa ma gandesc la un copil mai misto care sa ne aleaga sa ii fim parinti, te iubim de murim dupa tine:).

Amintiri de bebelusie

Raluca mi-a trimis poza asta de pe vremea celor 4 luni luculiene, ce timpuri, nene, ce plete si ce falci, nene!
Peste 3 zile face 2 ani si uitandu-ma peste pozele bebelusesti ma bucur ca am crescut amandoi mult odata cu copilul asta si ca am intrat in era relaxarii parintesti, avem sanse sa ne mai relaxam odata cu cresterea copilului:).
In acest timp, ta-su munceste de zor la filmultetul celebru anual, copilul inca vrea sa mearga la gradi, eu muncesc la emisiune si mama e in vizita la noi, deci huzur.

Epopeea gradinita continua

De maine incepem oficial, cu lasat singur macar o jumate de ora, de joi face 2 ani, uff, e greu, mi-e mie mai greu.

Primele zile de gradinita

De ieri am inceput gradinita. Mergem la Mariposa Kids, o gradinita libera. Suntem foarte stresati.
De ce folosesc pluralul? In mod direct am inceput postarea cu "noi mergem, noi am inceput, noi suntem stresati" pentru ca mergem impreuna, eu il secondez pe Luca in clasa si el e lipit de mine.
Prima zi a fost ok, cu o clasa de pici noua, cu inca doi colegi si cu o educatoare blanda, dar deloc ferma, empatica si calda. Am avut niste feelinguri ciudate si nu stiam de ce. Toata noaptea trecuta m-am framantat, dar apoi aveam sa vad de ce. Ma gandeam ca pentru ca nu prea reusea sa il atraga in jocuri si uite asa eu interveneam in jocul lor. Luca era peste tot, numai in atentia ei nu. Ieri am rezistat aproape 3 ore.
Azi dimineata am primit o veste soc, mai mult pentru mine: Camelia, educatoarea, a plecat, asa ca ne repliem, si ne ducem la clasa de pici cu cei 14 copii. Ieii! Soc si groaza au urmat cam pentru o ora, nimeni nu intelegea nimic, copilul isteric, eu speriata, ca ce face baiatul ca se obisnuise cu doamna- si acu rad de ce fraiera am fost pentru vreo ora asa-, pana cand noua educatoare incepe lucrul. Copilul meu isteric si lipit se desprinde mine si se implica in cantat, modelat, alergat, facut gimnastica, joaca cu nisip, e drept, cu mine in zona, dar nu in clasa, ci pe hol. Asa ca notam o zi mai buna, cu stat la gradi mai mult de 3 ore, fara chef sa manance cu copiii, insa cu drag de gradinita.
Cum ma simt eu? Ca si cum as da din nou licenta, ca si cum l-as abandona la internat, ca si cum creste si mie mi-e teama. Brr!
Revin cu un up-date la final de saptamana.

Vederi de la Paris

Suntem proaspeti intorsi de la Paris, dupa o saptamana nebuna, obositoare si deloc turistica. Sotul a fost in delegatie cu serviciul, noi pe langa el, am incercat sa ne umplem timpul prin orasul parisian cat el era ocupat sa aduca bani in casa. Numai ca... A fost asa de frig afara, in case, peste tot, incat nu am reusit sa vizitam mai nimic. Singurul punct turistic bifat tangential, pentru ca am trecut din greseala pe langa el, a fost Turnul Eiffel. In rest, am bifat numai locuri de joaca si spatii pentru copii, si alea foarte putin, pentru ca a fost ba frig, ba dormea copilul, ba era copilul obosit.
Asa ca singurele poze sunt cele de jos, cand copilul a adormit fix in timpul vizitei la Salonul de Agricultura unde ar fi vazut multe animale, de unde ne-am intors cu acea pisica balon care ne-a terorizat drumurile prin metrou sau cu un Luculica curios si pregatit zilnic de drum.
In fiecare dimineata ma intreba: Azi nu suntem acasa la noi. Unde mai mergem, mama?
Unde sa mergeti cu copilul? La Aquarium, la piscina pentru copii, la Cite de la Science, si sa ne ziceti si noua cum sunt programele pentru copii ca noi nu le-am apucat, era o ora aiurea pentru somnul copiilor, si in orice magazin cu instrumente muzicale.
Concluzia excursiei noastre parisiene de o sapt: nu mergeti cu copil de doi ani in city break-uri, si niciodata iarna! E mai obositor si dificil decat daca ati merge cu trei adolescenti ciufuti.
Primavara frumoasa!

Alaptarea la aproape 2 ani, capitolul 2 si nu cel de pe urma

Scriu acest post, in minte, de zece ori pe zi. Ma rog, nu chiar de zece, cam de patru, cinci, adica de cate ori am ajuns sa alaptez. E rar, va zic voua care va incruntati si ziceti iar: aoleuu, la 2 ani asa de mult? Well, e rar, dupa cum ziceam, pentru ca am ajuns sa il refuz des si sa ii dau cu portia. Si uite asa de doua saptamani productia de lapte scade simtititor iar eu nu pot decat sa ma bucur! Asta astept, sa se termine de tot si sa scap de supt.
Intoarcere in timp: in decembrie am scris un post- nu pot da link ca scriu de pe telefon- in care ma plangeam ca nu mai pot. Au urmat zeci de mailuri si mesaje private cu incurajari si povesti proprii, sfaturi care mai de care mai extreme despre cum sa intarc copilul. Niciunul nu mi-a mers la suflet, pentru ca eu nu cred in intarcare brusca, ci in una ghidata si ajutata de copil.
Ce a urmat? In zilele urmatoare postarii copilul nostru a cerut sa doarma in camera lui- ta na na na! Stupoare, am zis bine copile, go for it! Problema e ca si acum vrea, numai ca se trezeste din doua in doua ore pe ceas. Vreo sapt am rezistat sa fac turul casei asa pana la 2, 3 noaptea, ba chiar am prins un 4 decent, dar a doua zi eram zombie. Si de fiecare data nu ii mai dadeam sa suga, ci il luam in brate si se culca rapid. Alta stupoare, deci nu ii era foame, ii era dor de mine si de sanii mei:). Problema era ca dc nu ii dadeam sa suga, se trezea la o ora, cum ii dadeam cativa stropi dormea 2 ore, wow, ce progres, nu? Asa ca il luam in patul nostru si dormea legat, langa noi, spre 3 ore, mai bine, fix ca un bebelus:). Eu ma scurgeam de somn si oboseala peste tot.
Tot in aceeasi perioada, fix in aceeasi saptamana am inceput sa merg la psihanaliza, sa ma caut la cap, zic. Nu voi detalia motivele, nu asta conteaza, ideea e ca a fost cumva karmica manifestarea lui de independenta legata de independenta mea si de mersul la terapie. In paranteza zic ca fiecare om ar trebui sa bage macar cateva sesiuni de autocunoastere, mai ales mamele, e ceva ce te zdruncina si te pune la loc, dar ma bine.
Au urmat sarbatorile, am plecat de acasa vreo 2 saptamani si am schimbat locul de somn, insa Luca parea ca nu mai suporta sa mai doarma intre noi. In cele 2 saptamani am dormit asa de prost amandoi incat am acceptat in sfarsit ca cel mic are nevoie de locul lui.
Insa, dupa alte sapaturi, copilul nu voia musai in patul lui, ci intr-un loc mai spatios, dar cu mama, deci fara tata. Ok, deci suntem in grafic cu complexul lui Oedip dinspre 2 ani.
Cu suptul am tot fost in regresie pana prin ianuarie cand am ajuns iar la capatul puterilor. Asa ca am decis sa fac ceva: gata il intarcam, mama lui de alaptat ca mi-a distrus somnul.
Am fost la Claudia Bider Heim, consultanta in alaptare si prietena noastra care m-a linistit din prima spunandu-mi: 1. Nu poti incheia brusc un lucru care a durat aproape 2 ani! ( fair)
2. Intarcarea face parte din procesul de alaptare, asa ca e fireasca iar tu ai alaptat deja prea mult, e cazul sa te opresti.
Continuarea in postul urmator

Selfish me

Vine primavara, am nevoie de un portocaliu in cap, pana atunci, ma distrez in lumina foto a sotului. Mi se pare mie sau cu cat am mai mult par alb in cap- caci am- devin mai copila?

Luca, un an si zece luni

Acus, acus face 2 ani. Hmm, suna ca si cum l-as da la scoala de catiheti si n-ar mai da pe acasa cu lunile.
Creste, e foarte incapatanat, iar cuvintele de ordine sunt: nu veau, ba veau!, a meaaaa, e a meaaaa!, lată-mă -n pațe!
E dificil sa stai cu el zi lumina pentru ca e scai dupa mine, nu pot scrie nimic la laptop fara sa se urce pe mine si sa intrebe: Țe pace mami aici?
Sau: Țe papă mami?

E lipicios, vorbeste de toate, numai in propozitii iar atunci cand il intreb de ce aia, de ce alta, raspunde ca un scoler: Pentu că....

Luculeana, Luculica, deja stie ca il alintam asa si ne cere: Veau ță zici Luculeana!

Inventeaza expresii, cuvinte si jocuri, printre preferate e jocul de-a mersul a gădiniță sau meg la seviciu la tata la Pipera!

Azi, un an si 10 luni!
Despre alaptat, intr-un post lungggg si viitor!

Talcioc Urban pentru Tudor Jalba-Soimaru

Copilul nostru e bine, e sanatos, cel putin pana acum e ok. Nu stiu ce am facut sau cum am tras la loterie sa capatam un copil sanatos. Sau poate ca el ne-a ales si a venit asa cum e: incapatanat, lipit de mine si foarte sensibil, dar sanatos. Si pentru asta multumesc oricui. Insa nu toti parintii primesc un copil sanatos. Avem prieteni dragi, oameni buni, misto, inteligenti, cu care as merge oriunde si care au copii speciali. Eu insami am crescut cu o verisoara, Oana, care are Down, si cu care am trait o copilarie normala pentru ca Oana asa ne-a fost prezentata, normala doar ca nu facea tot ce faceam noi. Asa sunt si parintii lui Tudor, Ema si Victor, niste oameni faini si care sigur ne vor fi pe aproape de acum incolo- cumva drumurile noastre s-au intersectat de mult, doar ca nu stiam- iar Tudor, copilul lor frumos de 3 ani ne-a facut sa ne reintalnim. El sufera de o forma de autism, nu se stie de care, daca va fi recuperat total sau nu, insa e clar ca are nevoie de terapie zilnica. Aici e povestea lui care poate va convinge sa veniti la Talciocul Urban pe 27 ianuarie la locul de joaca Rita Veverita.
El e Tudor, e simpatic rau, nu-i asa?

Back to 2013

Am revenit, asa cum revin bietii corporatisti, in frunte cu Ta-su, la munca, asa si eu, la spartul zilei de munca, ca deh, cand culc copilul incepe ziua mea de munca. Asadar, gata cu hurvuzul, vacanta in 3 fuse si se duse, iar dimineata ne-am trezit amandoi, eu si Luca, cautandu-l pe Dedi prin casa. Greu e sa o luam de la capat cu rutina noastra mama&copilul. Ne-am si distrat in vacanta, am si lenevit, ne-am plictist, ne-am si certat, am impodobit brazii, multi, de ne-au iesit pe ochi si am concluzionat ca tot mai bine e acasa. Cam asa fu:

\