Ce faceti sambata, 1 martie? Veniti la MiniArtShow?

Daca nu aveti ce face sambata, de 1 martie, mai pe seara asa, adica intre ora 5 si 8, poate va dau o idee de distractie pentru copii, in timp voi va plimbati prin Mall:). De aproape o luna o ajut pe Ioana Ginghina, cea care a creat MiniArtShow, ateliere si spectacole pentru copii, sa isi promoveze evenimentul aniversar. Mai bine ca evenimentul este dedicat campaniei Bun venit pe lume!, de la Salvati Copiii Romania. Va las doua vorbe despre, inainte sa va povestesc despre Ioana:). 

Despre campania „Bun venit pe lume!”, Salvați Copiii România

În România, o medie de 1900 de copii, mai mici de un an, mor anual.  Din păcate la noi în țară prea mulți bebeluși nu au șansa să trăiască. Campania ”Bun venit pe lume!” a dotat până în prezent 18 maternități și își propune în 2014 dotarea a 27 de maternități cu echipamente medicale.

O donație mică poate schimba lucrurile în bine. CUM? Cu 2 euro puteți contribui la dotarea cu echipamente a 25 de maternități cu echipamente medicale. Donați 2 euro prin SMS la 8833 și susțineți campania „Bun venit pe lume!”! 

Distractie o sa fie, ca o stiu pe Ioana si stiu ce echipa are, stiu ce a pregatit si stiu cat de perfectionista e. O sa fie fun, o sa tot treaca pe acolo prieteni de-ai ei, mai mult sau mai putin cunoscuti, era voba sa vina si Pavel Bartos dar e prins cu mai multe evenimente, poate trece Smiley, cine stie?:)). Trageti-ma de maneca dc ma vedeti pe acolo, probabil o sa fiu cu capul in multe si cu privirea goala, dar nu treceti pe langa mine fara sa ne salutam. Va astept cu drag!

Iaca si programul pentru copii:

Programul „Festivalului zâmbetului și al bucuriei”

Evenimentul începe la ora 17:00 cu ateliere creative, animație, facepainting și modelaj din baloane. Gazda evenimentului este Ioana Ginghină, fondatorul  acestui concept de educație timpurie MiniArtShow.

La ora 18:00 copiii vor avea parte de un spectacol interactiv "Scufița roșie”, un spectacol pentru copiii cu vârste cuprinse între 2 și 5 ani. Vă invităm să-i cunoașteți pe Lup, pe Bunică și pe Scufița Roșie într-o adaptare nouă a poveștii cu același nume.

Până la ora 20:00 vor fi jocuri distractive, dansuri, piniata, jumbo și tot felul de surprize.

Pe parcursul celor 3 ore cei mici vor putea participa la atelierul creativ: "Vine, vine Primăvara". La acest atelier cei mici vor  face mărțișoare, ghirlande colorate și felicitări vesele.

Evenimentul are loc la nivelul -1, în zona Fântâni, de la București Mall și este susținut de prieteni ai Ioanei Ginhină, persoane publice și actrițe precum: Nicoleta Luciu, Diana Dumitrescu, Majda Yolo, Ioana Maria Moldovan, Alexandru Papadopol.

Gradinita, saptamana 3

Dupa 4 zile de gradinita, dupa o zi si o saptamana de repaus, pe motiv de raceala in tandem, azi m-am incapatant sa il duc din nou.

A durat 5 minute, desi i-am promis ca stau pe hol si il astept tot timpul.

A intrat in clasa, unde erau doua ingrijitoare cu toti cei 10 copii prezenti (educatoarea lipsea, o fi luat si ea vreun crocobaur de la copii), si care le ziceau copiiior:

- Copii, desenati frumos, cine termina primul primeste premiu!

Am crezut ca mor, insa, ca sa nu fiu iar fitoasa, scarba si alte cele, asa cum sunt acuzata de alti parinti, l-am lasat sa intre in clasa. Insa, dupa 5 minute a venit speriat ca vrea acasa, nu mai are chef sa stea acolo cu niste straini, si ca gata, nu mai venim aici NICIODATAAAA!

Oh, well e destept, s-a prins el ca nu e ok acolo, simte niste chestii pe care abia le vad si le simt eu, asa ca am plecat impreuna.

Nu stiu dc mai incercam saptamana asta, posibil, insa stiu sigur ca mediul de acolo ma streseaza pe mine, daramite pe copil.

va urma, din nou, nu stim cand si cum...

Gradinita, rana noastra cea de toate zilele

Se pare ca o dam din nou in bara cu gradinita, Luca este din nou pornit sa nu mai mearga. Dupa 4 zile de mers, saptamana trecuta, cand a stat cam 2 ore juma, dupa care plangea de mama focului, ma sunau si ma duceam sa il iau, luni am incercat din nou. Era inca racit, dar parea ca isi revenise dupa 3 zile de febra si tuse, si am zis sa reincercam luni dimineata. Semnalele nu erau deloc bune: nu vreaaauuuu deloccc la gradiiii! Pe toate tonurile, pe toate vocile. Eu, insist, hai pana acolo, facem o plimbare. El, de gura mea, hai, numai ca nu raman.
Ce-a urmat: nu a vrut deloc sa intre in clasa fara mine, am stat lipita de el 30 minute aiurea, nu a fost deloc interesat de ce se intampla acolo, de niciun joc, de niciun copil, de nicio educatoare. Nimic. Eu ma incapatanam, las ca poate vrea. Dupa accese de plans ca nu mai vrea niciodata sa intre in cladire, decid sa mergem acasa. Si de luni avem parte de crize, crizute, crizoaieee, cele pe care nu le-am avut deloc saptamana trecuta, si care ne seaca pe toti de energie. Plus, raceala care s-a accentuat, de la gradinita, din nou ( jumate din copii erau virusati in clasa, jumate virusati acasa).
Suntem din nou epuizati, insa saptamana asta facem pauza de gradinita. Mai vedem de luni incolo, dc ne tine:(.
Cu siguranta, va continua...

Din nou telegrafic

Pauza de gradinita. Motivul: rosu in gat dupa numai 4 zile. Nu numai Luca, ci si noi, parintii lui. Suntem muci si tuse. Stam acasa cu totii in concediu medical. Copilul nu mai vrea deloc la gradi. Revenim cand ne revenim. Stop.

Ziua 3

De dimineata a zis clar si rasunator;
- Nuuu maiii vreaaauuu la gradi!
Fix cand sa ne incaltam. Zic, hmm, ce facem?
-Stai cu mine azi? ma intreaba.
- Stau un pic pe hol, da.
- Bine, vreau cu bicla sa mergem.
Si am mers, si am stat pana a mancat cu copiii, apoi a venit bucuros pe hol, mi-a spus ca e gata, si ca pot pleca, numai daca i-l cumpar pe Echo ( un personaj din Planes). I-am promis, si am plecat.
Am stat 2 ore cu ochii pe camerele video, m-am panicat ca nu l-am vazut deloc juma de ora- era pe un scaun, intr-o parte a clasei, nu voia sa danseze, insa a stat linistit.
Mi-e clar ca nu e asumata sederea lui la gradi, ma astept sa izbucneasca fix cand am nevoie sa plec la vreo intalnire, si il si cred. Il vedeam cum sta plictisit, ori fara stare, ori alergand ca bezmeticul, ori lovind fetite.
L-am luat la 12, fix cand zice in gura mare: vreauuu sa vinaaaa mamaaaa!
Inca zic: copiii sunt facuti sa stea 7 ani acasa cu parintii lor, dar ce vina avem si noi ca tre sa mai si muncim? Maine il lasa ta-su, eu am o intalnire in alta parte a Bucurestiului, sunt curioasa daca rezista mai bine daca despartirea dimineata o face cu Dedi.

La conferinta cu mine! (P)

Am mai povestit aici ca pe 22 februarie merg la conferinta organizata de Urania Cremene, Parenting prin ochii copilului, si acu, in conditii noi de gradinita, ma duc si mai dihai.  Ma duc sa vad cum sa il responsabiliez pe copilul asta al nostru, de nici 3 ani, care, zic eu, e destul de responsabil. Si atunci, ce sa-i mai fac? Sa ii bag pe gat responsabilitatea asta cu gradinita, care oricum mi se pare greu de dus si cu multe frustrari, asa ca tre sa fiu atenta ce si cum ii spun.
De exemplu, ma cert cu sotul ca eu ii induc lui Luca ideea ca pot sa il mai tin si acasa daca vrea, si ca vinerea e zi de vacanta, ceea ce, zice el, nu e ok, ca tocmai, ii transmitem ideea ca nu e fain acolo, ca e greu, ca e o corvoada. Pe de alta parte, eu zic ca tocmai, spunandu-i ca e ok sa stea acasa cand i se pare greu sa mearga il inteleg si ii respect dorintele. Eu sustin, deci, ca daca mai sta si pe acasa, il responsabilizez mai sanatos si mai pe termen lung. O sa intreb asta la conferinta, is curioasa de ce zice doamna Pawel.

Ce e nou in legatura cu conferinta? Preturile s-au schimbat, is mai mici, au si masa inclusa, pentru cei care aleg sa stea si in conferinta 2, cea dedicata mamelor de fete (inca nu m-am decis dc sa stau sau nu, e un mae debate in capul meu, o sa vad ce inspiratie am la fata locului). Si, cea mai misto chestie de care am auzit la vreo conferinta de parenting e ca au:

- o zona concept, una de alaptare, ce va fi chiar in sala de conferinte si va fi dotata cu perne astfel incat sa fie cat mai comoda (Breastfeeding Corner)

si

- o sala special pregatita pentru copilasii trecuti de vremea bebelusiei, Crafts and Play Corner, unde copiii se vor putea juca liberi. Aceasta zona va fi dotata cu jucarii de la Marvelous Store si de asemenea vor fi gandite ateliere de creativitate de catre echipa de la Lumea lui Momo. Detalii gasiti tot pe site.

Tare, nu?

Abia astept, mai sunt 10 zile, acus e acus, revin cu up-date sau cu un live blogging.

ps. o sa urmeze pe net, pe facebook si mai stiu eu unde o poza cu mine si sotul, mirati asa, si cu un text despre motivatia mea in legatura cu conferinta din 22 februarie, sa nu va speriati:).

Gradinita, ziua 2, partea 2

A doua zi de gradinita, la a doua incercare (prima a fost acum un an, cand Luca nu implinise inca 2 ani, ce-o fi fost in capul nostru, nu stiu?) a decurs foarteee binee. Desi, de cu seara, ne tot ameninta ca da foc la gradinita, ii taie si ii impusca pe toti de acolo si ii arunca pe geam, de radeam pe infundate care pe unde putea, sa nu ne vada copilul, dimineata s-a trezit tare binedispus. Mi-am zis:

- Ia sa nu-l duc io chiar la 8 juma, sa ii dau de mancare, o luam usor, si daca ajungem la 9 jumate e ok. Pe relax!

Si, dupa o criza micutaaa de cateva minute ca nu vrea decat un iaurt cu fructe, pe care nu il aveam in casa, desigur, s-a linistit si a fost foarte dornic sa plecam de acasa. Ce l-a convins, de fapt? Pai mi-a venit ideea aseara: sa ii dau un lucru de-al meu, sa il parfumez si sa ii spun ca atunci cand ii se va face dor de mine sa il miroase si o sa se simta mult mai bine.

Numai ca dimineata nu aveam nicio idee de ce sa ii atarn de gat. Cercei? Nuuu! Bratara? Nuu. Si i-am prins in piept o brosa mare si colorata, pe care am parfumat-o si de care a fost tare incantat. 

Aveam emotii: daca nu sta? Daca vrea sa stau pe hol? Ei, asta e, am net, pot lucra un pic de acolo, numai ca a fost asa de incantat ca el ramane si ca are brosa purtatoare de noroc incat am profitat, ne-am pupat, i-am promis ca ma duc sa ii cumpar iaurtul ala dorit de dimineata si ca vin repede sa il iau. 

Si m-am tinut de promisiune: in 2 ore cat l-am lasat am facut ceva cumparaturi, am si ajuns acasa sa lucrez ceva iar la 12 nu mai aveam stare. M-am dus sa il iau fara sa ma sune nimeni de la gradinita, eram emotionata, ma si gandeam cat e el de fain sa stea atata timp fara sa ma sune? 

Ma astepta pe scaunel, cu lucrarea zilei in fata, un exercitiu despre asemanari si deosebiri, mandru si fericit ca am venit repede.

Nici n-am apucat sa il schimb ca imi si povesteste:

- Am batut o fetita! Si am si tipat la ea

- De ce? Erai suparat pe mine?

- Nuu, nu voiam sa vorbesc cu ea si eram trist ca m-ai lasat aici.

- Ok, te inteleg, dar ai vazut ca am venit sa te iau. (Zic, halt, urmeaza sigur o crizaaaaa, sa ma pregatesc)

Si chiar asa, dupa ce a iesit din gradinita, incepe sa loveasca cu piciorul, sa vorbeasca tare si nervos, sa tipe la trecatori si sa izbucneasca ca vrea sa se arunce in balti. Eu, in timpul asta, il ascult si il las sa se descarce, presimteam ca va urma ceva de genul asa. Il las in cateva balti mici, dar in cele mari il opresc, incepe sa plangaaaa de mama focului, il intreb daca e inca suparat ca l-am lasat la gradinita, el nu si nu, ca vrea in balti, pana cand, fix in usa apartamentului imi zice, stergandu-si lacrimile ca nu mai vrea maine la gradinita, eu sa nu il mai las acolo si sa stam acasa. 

Dupa care ii trece. Dupa care imi zic cat de bine merge comunicarea nonviolenta cand ai nervi tari si esti pregatit pentru asta, si cat de nepregatiti sunt copiii pentru social. 

Habar nu am cat si cum va rezista la gradinita, incerc sa il las cat vrea sa stea si pana nu mai are deloc chef, am cele mai mici asteptari de data asta si sunt mult mai pregatita sa am rabdare si sa il ascult. Si zic in continuare ca baietii vor in social mult mai tarziu decat fetele si in niste conditii mult mai sensibile si cu mai multa rabdare.

Va continua...

A doua prima zi de gradinita (telegrafic)

L-am dus la gradinita din nou. Stop. A stat jumate de ora fara mine. Stop. M-a vazut si a zis ca i se face dor brusc de casa. Stop. Eu am zis ca plec. Stop. El nu si nu. Stop. Eu am plecat pe furis cand a trecut pe langa mine si nu m-a vazut. Stop. Sunt o vaca. Stop. Dar sta deja de o ora fara mine. Stop. Cred ca e ok. Stop. Nu m-a sunat inca nimeni de la gradi. Stop. Sa ma duc sa il vad sau nu? Stop. Bine ca stam aprope de gradinita. Stop. Altfel, moream de inima si vintre. Stop. Gata. Stop. Copilul e la gradi. Stop. Revenim maine cu impresii. Stop

Luca povesteste

Povestile lui Luca sunt din ce in ce mai descriptive, rememorative si pline de haz, cu fiecare saptamana ce trece. Simt ca suntem la un hotar important, hotarul de 3 ani, si se vede din ce in ce, chiar si de cei dinafara familiei. Se transforma, e baietel care vorbeste, vorbeste, vorbeste, de ne mai si innebuneste, si mereu are cate o poveste moralizatoare. Ah, ne si zicem sa tacem, ce are el de zis e mereu mai important, desi noi nu prea apucam sa mai si vorbim:).
Are povesti cu prietenii mei cu superputeri, povesti despre cand era el mic si mama mea era solistul de la Metallica si tatal meu era solistul de la Subcarpati, povesti cu el cu cat eram de dulce si iepuras ca bebelus si in toate sunt rezolvate problemele lui existentiale, frici, frustrari, bucurii.

Povestea constanta incepe asa:
Cand eram eu mic, si stateam la Pietrosita...(locul de nastere si copilarie al lui Dedi, desigur). Mai toate se termina in nota tragica, cam tot timpul: am murit, tipam, plangeam, alergam, fugeam. Povesti cu final fericit are doar cand are zile zen, cand isi face plansul si scoate din el ce il macina. In ultimele saptamani, zile cu plans, crize, istericale sau neajunsuri sunt cam multe, ori se leaga de acest hotar al celor 3 ani, ori de faptul ca e din ce in ce mai independent- face pipi singur, isi ia scaunul si se muta prin casa sa isi ia apa, sa se descurce singur cu ce are de trebaluit, ori se leaga de cat e de sociabil si cat de mult cere si are chef de joaca cu alti copii (nu cu toti, desigur). Schimbari, schimbari, schimbari, si le simtit si noi, sunte cam cu creierii vraiste si noi adultii. Speram sa iesim din iarna triumfatori:).
Ah, si incercam sa il dam la gradinita din 10 februarie, alt hotar:).

Luca si Smaranda, credit foto: Constantin Opris, tatal Smarandei

Luca si Smaranda, partea 2, credit foto: Dedi, tatal lui Luca :)

Parenting prin ochii copilului (P)

Urmeaza o postare care promoveaza conferinta din 22 februarie despre care s-a tot scris zilele acestea in blogosfera parinteasca, numita fix ca in titlu, Parenting prin ochii copilului, va las hyperlink in caz ca vreti sa studiati site-ul si mai ales sa vedeti cine sunt organizatorii: Urania Cremene si Jody Johnson Pawel. Daca nu aveti chef sa cititi, va rog nu cititi, dar jur ca nu o sa fiu plictisitoare, mai ales ca in ultimul timp mi-am cam facut mana pe niste advertoriale care au mers bine. Nu o sa povestesc foarte multe despre ce va fi la conferinta, nici nu am cum, e de la sine inteles, ci o sa zic cateva cuvinte despre cum nu sunt foarte convinsa ca tre sa ma duc si partea a doua, dedicata mai mult mamelor de fete, si denumita: Cum ma cresc parintii mei astfel incat sa devin o femeie puternica si increzatoare in mine?.
Nu m-as duce pentru ca presimt ca dupa iar o sa ma iau la tranta cu maica-mea, biata, care nu intelege nici acum ce am cu ea de o iau in ture cam de doua ori pe an. Ultima cearta monstru a fost in august, inainte de venirea lui Michael Thompson in Romania, apoi l-a apucat pe sot sa se ia la tranta cu ai lui fix in perioada in care a fost Alfie Kohn in Romania si abia s-au linistit apele. Pentru ca asa suntem noi 2: niste tampiti care isi cearta parintii dupa ce mai citesc o leaca de parenting si le scot pe nas tot felul de TRAUME, DRAME, FRUSTRARI si LIPSA DE EMPATIE. Exagerez un pic acu, si sper sa citeste printre randuri cinismul care ne salveaza din situatii din astea de multe ori, si adevarul e ca ne exorcizam dupa carti si conferinte si ne ajuta sa ne intelegem mai bine copilaria. Conferinta adresata fetelor ar fi buna si pentru mine, ca s-ar putea sa ajung soacra si nu strica sa stiu cum cresc si fetitele, in caz ca eu nu apuc sa am experienta asta. Si cred ca si lui Luca i-ar prinde bine sa aiba din timp informatii proaspete despre fetele care ii vor deveni peste ani partenere.

Insa la prima conferinta, Eu vreau libertate, ai mei ma vor responsabil, sigur ma duc. Pentru eu insami am cerut de la ai mei asta: sa fiu libera si sa nu ma mai frece la cap atata cu tre sa fac, tre sa bifez tre sa, tre sa! Si mereu am fost tratata drept o neinteleasa sau drept o aroganta. Insa nu ma duc ca inecata, ci cu maree atentie. De ce? Pentru ca pe mine metoda asta Parents Toolshop nu ma da pe spate, mi se pare ca se autopromoveaza drept THE RETETA in zona de parintie, ceea ce nu prea inghit. Ma duc sa vad daca intr-adevar asa e, sunt curioasa sa o vad si pe doamna Pawel si despre cum isi argumenteaza dumneaei teoria cum ca cei mici tre sa isi asume consecintele faptelor lor, chiar de la varste mici. Ce imi place la metoda e ca merge tot pe linia iubirii neconditionate, teorie pe care si Kohn si Monica Reu, si Otilia Mantelers, si M. Thompson o dezvolta in lucrarile si conferintele lor.

Despre Urania am scris si eu aici un interviu, imi place de ea, e o femeie foarte frumoasa si impunatoare, cu peste 15 ani de experienta de training in corporatii mari din Romania, sigur va fi un speaker excelent la conferinta. O puteti urmari si intr-un interviu din emisiunea Totul despre mame, pe care il puteti vizualiza pe noul canal Youtube, unde a vorbit foarte misto despre cum trebuie sa avem grija de cum ne comportam cu copiii nostri si despre abuzul emotional.
Pana pe 31 ianuarie mai puteti beneficia de un pret redus la conferinta si va puteti inscrie aici. 

Cine mai vrea sa fie femeie? (P)

In afara de cele care au ridicat timid manuta, presupunand ca vorbesc cu niste adolescente intens rimelate si cu sange clocotiond, mai vrea cineva? Pana sa ajung la mare secret, ca cica e un secret, postez cateva poze cu Luca, pentru ca aseara, s-a intamplat ceva mai important decat subiectul postarii de mai jos.

Copilul nu a intrat inca la gradinita, nu e la vreo zi de nastere, ba chiar nu cunoastea bine niciun copil din poze, si totusi, ceva s-a intamplat: a stat singur la un atelier de modelaj cu coca colorata tinut de Lumea lui Momo, la Libraria Bastilia. Si i-a si placut, si noi am ramas interzisi, si fericiti ca asta micu se desprinde inceeettt de noi. E drept, era si Ta-su in culise, in alta camera, dar in zona, iar eu sus, la mansarda la lansarea produselor Ferlidona organizat de neobosita Mamica Urbana si White PR. Chiar, fato, cand si cum de ai timp si energie sa mai faci si evenimente cu doi copii mici acasa? Asadar, mai bifam o etapa, copilul cere la copii, se joaca nestingherit cu ei si socializeaza din ce in ce mai usor, cu o singura conditie: copiii sa fie mai mari decat el, daca sunt si fetite, si au peste 4 ani, e si mai bine:).
Ce faceam eu sus, ca o doamna? Ma rog, ca o femeie? Pai, imi cautam feminitatea, imi palpam pantecul (ce cuvant ciudat, nu stiu dc imi place sau nu, si cica si barbatii au pantec???) si faceam respiratii sa ma pot conecta cu mine. Suna ciudat, nu? Mie mi s-a parut doar pe jumate ciudat pentru ca am incercat deja respiratia meditativa la Yoga si la exercitiile pe care le-am facut dupa nastere, pentru perineu, apoi am luat recent contact cu Theta Healing (daca nu stiti ce e, nu-i bai, luati aci un link, o sa revin si cu experienta mea), insa nu mi-a placut asa de tare abordarea legata de feminitate. Deci, aseara am fost la un eveniment marca Ferlidona- un nume oribil de brand pentru femei, au teste de ovulatie, de ph vaginal, teste care pot masura daca ai sau nu infectie urinara si tot felul, numa pentru fumei- si, ca sa nu fie un eveniment boring, fetele de mai sus organizatoare au adus-o pe Oana Stoianovici, coach in dezvoltare personala, care sa ne vorbeasca despre feminitate, pantec, orgasme multiple. Well, aici am fost toate interesate sa aflam cum ajungi sa ai orgasme multiple, si cica nu tine de barbat sa le ai, ci de un vagin misto, umed, sanatos, intunecos si rece (sper ca la nivel metaforic, ca nu prea vad barbati dornici sa se avante acolo in cazul asta). Anyways, asa cum zice si doamna asta simpatica, cu gura mare, numa in blogosfera, ca in viata reala e chiar cuminte, Olandezul Zburator, nici io nu cred ca pantecul nostru e intunecos si rece, ba chiar exista studii care spun ca e cald rau acolo si difuz.
Ce am retinut io de aseara? Ca Luca e pregatit de gradinita, ca numele produselor, de altfel mega utile si de avut musai in casa, Ferlidona, e un nume oribil, ca Oana e faina si are niste ochi mai frumosi decat ai mei, damn it, dar inca nu ma da pe spate, tre s-o mai vad in alte evenimente si ca intalnirea cu mame bloggarite, miercurea seara e chiar misto. Va pup, fetelor!

Secretul femininitatii? Sa te conectezi cu tine de cate ori ai ocazia, oricum, mai ales la Mama Natura. Cica merge!

Evenimentul a fost posibil cu ajutorul: Solaris, Orly, Lumea lui Momo, DeLights Beauty Club, Kara Baby, Actavis-Ferlidona si Libraria Bastilia!
ps nu pun poze cu mine ca am iesit oribil, mai grasa decat sunt in mod normal, si nu vreau sa-mi fac rau peste ani!

Inceput de an in stil cultural

Dupa un Revelion dansant impreuna cu Luca, ne-am continuat vacanta in 3 cu inca cateva zile de vacanta, apoi cu niste week-end-uri pe chill, asa cum ne place. Si pentru ca am avut timp destul, si pentru ca Luca a mai crescut si se mai joaca si singur sau mai sta si la bunici cateva ore, ne-am destrabalat si noi cu preocupari culturale. Ma rog, mai mult eu, sotul a pozat si a editat poze incotinuu pentru photostock aici si aici. Insa eu m-am bucurat de o carte minunata, de o piesa de teatru si mai misto, in acelasi registru si de niste filme bune.
Cartea care m-a fascinat este scrisa de scenaristul roman, Razvan Radulescu, Viata si faptele lui Ilie Cazane, o carte foartee binee scrisa, asa cum scrie si pentru film, asa cum a scris atat de bine, co-scenarist filmele: Felicia, inainte de toate sau 4,3,2,1  sau Marti, dupa Craciun.
Cartea este o radiografie geniala a anilor 60 de persecutie Securista prin personajul Ilie Cazane Senior care duce o viata modesta, in provincie, in judetul Iasi, pana cand se afla tocmai pana la capitala despre rosiile lui uriase si cum ca ar avea un secret care ar compromite siguranta nationala. Bietul Cazane e inchis si anchetat pana cand Chirita, anchetatorul lui prost ca noaptea, il elibereaza fara sa aiba dovezi impotriva lui. Povestea nu se termina deloc aici, ba chiar continua peste ani si ani cand, printr-o intorsatura de situatie, copiii celor doi, anchetat si anchetator se intalnesc, se indragostesc si se casatoresc. Mi-ar placea mult sa vad povestea asta pe ecran, cred ca ar iesi un film bun, daca s-ar repecta firul epic original.
Tot in acelasi registru, legat de Securitate si cum oameni nevinovati mor fara vina, dupa ani de interogatorii as plasa si piesa de teatru regizata de Gianina Carbunariu, TIPOGRAFIC MAJUSCUL, jucat la Odeon. Io mor dupa teatru, dupa piese destepte, dupa interpretari proaspete, cu tipologii diverse, care ma transpun si ma dau cu capul de pereti in sala sau care ma fac sa rad din toti bojocii. Asta e o piesa de teatru tip documentar, cu film in teatru, avand la baza o povestea reala a unui elevde 17 ani, din Botosani, Mugur Calinescu, urmarit de Securitate in 1982 pentru inscriptiile lui publice cu creta si instigarile sale la liberate si trezirea constiintei nationale. Mai multe despre piesa scriu oamenii mai avizati decat mine, redau mai jos un fragment al croniciii piesei scrise de Iulia Popovici in Observatoul Cultural:

"Tipografic Majuscul e un spectacol de ficţiune ready-made (de ce nu documentar? – în primul rînd, nu pentru că o spunea ea însăși, ci fiindcă Gianina Cărbunariu pune în scenă nu un fapt real în sine, ci dosarul de Securitate al unui fapt real, investighează reflectarea unui caz, un nivel secund al realităţii). Întîi și-ntîi, trebuie spus că spectacolul Gianinei Cărbunariu nu „trăiește“ din aura de „revelaţie“ a poveștii în sine: Mugur Călinescu este unul dintre eroii cărţii lui Marius Oprea, Șase feluri de a muri, iar faptul că Dosarul „Elevul“ este practic singurul dintre cele avînd drept subiect un minor (care nu, n-au fost puţine), recuperat integral în arhivele Securităţii (mai e și Dosarul „Pătratul roșu“, din anii ’50, dar acolo povestea e mai complexă), l-a transformat într-un studiu de caz pentru o practică a poliţiei politice românești unică printre serviciile- surori din Blocul Estic: urmărirea și racolarea de copii. Ceea ce e cu adevărat senzaţional în Tipografic Majuscul e teatrul, spre deo - sebire de literatură sau jurnalism, poate da unei astfel de istorii: corporalitate, viaţă întrupată, raţiune umană."
Trailerul aici: http://www.youtube.com/watch?v=3bzjlcOiANQ


Revin si cu filmele vazute, unele acasa, altele la cinema, si nu ma poy opri din bucuria unui inceput de an foarte misto din punctul asta de vedere.