La regim

Italia ne-a ingrasat cu pastele si pizzele ei delicioase. Deci suntem la regim. Amandoi. Fiecare cum stie mai bine: abdomene, Cindy seara, salate, nervii necesari, fara paine (mai greu), fara sucuri si mai grav pentru mine fara torturile de la Violeta.
Cine stie diete sanatoase si mancacioase care sa nu ameteasca prea tare, sa-mi trimita si mie.
Eu am inceput cu meniul de mai jos. Trag sperante mari de la el. Urmeaza un week-end eco: piata, legume, supe, autobuz si targ Green.

(RU) Fara cuvinte

de pe mail...din CV...pt un job de conducere:

LA ORA ACTUALA IN LEGATURA CU RESPONSABILITATI SA TIN SUB OBSERVATIE O OPRODUCTIE A PRODUSELOR DATE CATRE CLIENTI SI A SUPRAVEGHEA IN DE APROAPE CATI VA OAMENI ,REALIZARI AM PLECAT DE LA CEEA MAI MICA FUNCTIE SI AM AJUNS LA UNA DINTRE FUNCTII DE CONDUCERE IN CARE TREBUIE SA FIU CAT SE POATE DE ATENTA

De-a americanii

Cum sa uit eu sa povestesc despre prietenii mei? Cum sa nu-i pomenesc, cand suntem zi si dupa amiaza impreuna, timp de 9 luni? Sunt nerecunoscatoare si merit sa fiu apostrofata. Ei imi fac diminetile si dupa-amiezile mai incitante si eu asa ma gandesc sa-i rasplatesc? Nepomenindu-i??
In drumul meu spre serviciu trec pe langa Ambasada Americii, de pe Batistei colt cu Tudor Arghezi. Aici incepe de fapt distractia. Nici nu intru bine pe straduta blocata de masinile diplomatilor ca sunt reperata cu zambete si niste "buna dimineata" vioi. Desi imi dau impresia ca nu fac nimic toata ziua, agentilor de securitate nu le scapa nimic. Niciun fir de par cazut din greseala pe camasa de birou, niciun picior golas, nicio privire gresita. Ei sunt cei care ma intreaba dc nu vreau sa ma marit mai repede, tot ei sunt cei care ma saluta politicos si poofticios in acelasi timp, ei sunt cei care sprojina gardurile, mereu cu munitia la ei. Ei isi spun glume dintr-o parte a strazii in alta, ei sunt cei care ne insotesc cu privirile discret si grijuliu, pana intram in siguranta in cladire. Ei sunt draguti si atenti cu noi femeile care avem treaba pe trotuarul Ambasadei.
Ei sunt prietenii mei care ma "apara" in fiecare zi de la metrou pana la birou si invers. Sunt o norocoasa, nu-i asa??

Sor'mea

Pentru ca si ea ma citeste si ma pomeneste de la 2000 km distanta, pentru ca e ziua mamei noastre si pentru ca tot azi parintii fac 27 de ani de la casatorie:). Asa cum ei mi-au facut-o cadou pe sormea (acum 20 de ani) cand de fapt nu o mai asteptam:)), uite asa le fac si eu un cadou de la distanta. Pentru familie.

Alexandra
Cu sor-sa...

(RU) Tendinte in interviurile de angajare

Revin cu subiectul Recrutare sau din secretele meseriei. Spuneam saptamana trecuta ca exista tendinte, o moda, chiar si in Resurse Umane nu numa la Paris. Deh...dupa vremuri si dupa piata. Alti candidati, alte caractere si alte raspunsuri. Ciudat este ca procesul de recrutare ramane la fel...din pacate. Cateodata ma gandesc sa fac un sindicat care sa schimbe intreg procesul in functie de material, adica de candidati. Un lucru sigur am invatat pana acum: cand e vorba de oameni, nimic nu-i sigur, totul se misca. Asa ca dansez si eu in ritmul lor.
Moda de cateva luni, care ma scoate din sarite, se refera la mobilitatea candidatilor ce vor sa devina si angajati. Un job este acum atractiv daca este cat mai aproape de casa. Nu conteaza responsabilitatile, salariul sau domeniul. Important este cat fac de acasa pana la locul de munca. De preferat ar fi un timp de maximum 30 de minute, mai ales cu metroul si mai ales, cat mai aproape de gura de metrou.

"Inainte de a-mi spune mai multe despre job as vrea sa-mi spuneti unde este localizata firma?"
Este in Militari, langa Carrefour, dar exista microbuz al firmei care va lasa exact acolo.
Nuu, multumesc, este prea departe. Eu stau in Crangasi."

Asta e doar un caz, mai exista personajele care isi iau o mina f serioasa cand ma intreaba: "Domnita, stiti ca eu ar trebui sa fac o ora cu metroul? Nu cred ca stiti ce inseamna asta, mai ales vara? Ba da..si eu tot o ora fac si n-am murit inca." Sau cele care vor transport la usa blocului ca nu pot face 2 pasi pana la metrou si in loc sa castige 250 de euro, prefera sa stea in pat.

Din pacate angajatorii sunt nevoiti sa faca compromisuri si sa deconteze un simplu abonament de RATB pentru a se asigura ca le vin oamenii la lucru. Inca suntem tara "unui milion in plus la salar' nu strica".

(RU) Tendinte lingvistice in CV-uri

Citesc zilnic cel putin 50 de CV-uri, depinde de chef si de urgenta. Si in fiecare "calup" de CV-uri si de candidati intalnesc o alta tendinta intr-ale procesului de recrutare.
Tendinta inceputa acum cateva saptamani se refera la limbile straine pe care candidatii mei dragi declara ca le-ar cunoaste. Intamplator observasem in cateva Cv-uri, la sectiunea limbi straine, nivel de engleza incepator/mediu dar cu italiana si spaniola avansat. In prima instanata mi-am zis ca e o concidenta ca in 5 CV-uri sa intalnesc acelasi lucru. Ma apuc si sondez. Iau diferite posturi din diferite domenii: asistent manager, inginer vanzari, agent vanzari, vanzatoare, responsabil filiala, asistent de gestiune, contabil sef. Orase diferite. Stupoare totala. Lumea stie pe capete italiana si spaniola. Germana ioc, franceza, ce sa mai zic?!Engleza...sporadic. Imi zic: sunt obosita, revad aceleasi 3 CV-uri. Nu! erau vreo 20 diferite dar cu sectiune lingvistica comuna. pasul urmator convoc lumea la inteviuri. Si intreb:

E: Cu limba engleza cum stati? Sunteti capabil sa purtam o conversatie in engleza?
C: Hmmmm (cu un suras tamp si nevinovat)... stiu sa citesc si sa scriu dar nu stiu sa vorbesc foarte bine. Dar stiu italiana si spaniola. Destul de bine.
E: Ok..dar unde ati invatat ambele limbi? Sau ati avut ocazia sa lucrati intr-un mediu care sa va ajute la perfectionarea cunostintelor?
C: Ah..nuuu..de la televizor, de la filme, reclame.
E: Adica de la telenovele.
C: Si telenovele, muzica...dar stiu mai bine decat engleza.
E: Dar pentru aceasta pozitie cautam un candidat care sa stie foarte bine engleza si apoi o alta limba internationala.

C: Nu prea stiu engleza, nici franceza..dar stiu spaniola nivel avansat.
E: Cand ati vorbit ultima data spaniola?
C: Pai nu am vorbit-o, adica ma descurc, stiu sa citesc ff bine.

n.b. citatele de mai sus sunt un rezumat a mai multor interviuri cu diferiti candidati ca si pregatire, experienta si sex:)

(RU) Recrutam orice, numa sa angajam

Pe vremea noastra, adica a generatiei 80-iste, era mai greu sa te angajezi. De fapt era o provocare. Procesul de recrutare era sensibil, in sensul in care eram cativa pe un loc de munca. Sa-ti faci un CV era o mare provocare si tineam cont de cateva norme de baza: fonturi, incadrare in pagina, nu mai mult de 2 pagini, limbaj concis, formulari logice si la obiect. Noi cei din 80 munceam la un CV cateva ore, doar doar sa nu gresim, avand mare grija la forma si la fond. Cand aplicam la un "post" si nu la un "job" era sarbatoare. Nu aplicam intr-o doara pentru ca stiam ce vizam. Daca erai la jurnalism, in niciun caz nu aplicai pentru un post in Vanzari, Marketing sau Inginerie. Cu totii eram responsabili, nu amestecam domeniile de activitate intre ele, fiecare era pe patratica lui. Cei de la Drept cu dreptul, aceia de la ASE se indreptau numai in raza lor de activitate, Inginerii erau setati numai pe inginerie (f putini erau in vanzari sau jurnalism ca acum).
Cine citeste randurile de sus ar putea spune ca m-am nascut in anii 20 si ca am studiat intre razboaie, cam atat de indepartate par lucrurile abia descrise.
De fapt, evoc anii 2000-2005, bancile Facultatii, si cei care mai pastrau cat de cat o rigoare a profesiei, un respect fata de studiile si locurile de munca vizate in urma unui bacalaureat dur si serios. Ca sa poti ocupa un post in domeniul tau trebuia sa aplici la zeci de anunturi, din acelasi domeniu, si nu razant, probabil primeai 5 mailuri cum ca CV-ul tau a fost citit si doar 2, 3 interviuri stabilite care se puteau concretiza intr-un al doilea sau cu putin noroc intr-un loc de munca cu acte in regula. Cam asa stateau lucrurile acum 4 ani. Cuvantul "concurenta" avea notorietatea lui.
Acum e simplu: aplici la ghici ici si colo, nu stii ce vrei, dar stii sigur ca vrei job, bani....poate si un pic de cariera. CV-urile sunt sub orice critica, ne-actualizate, inestetice, prevad, din pacate, candidati cu CV-uri de 2 randuri, scrise de mana, sub ochii angajatorului. Acum se poarta schimbarea de domeniu, job, cam la 1, 2 ani, piata e libera si deloc pretentioasa. Acum e de fason sa stii un pic de vanzari, un pic de administrare, un pic de marketing. Pic-ul castigator. Din pacate trend-ul nu e sanatos nici pentru angajat nici pentru angajator. Nu face bine la "psihicul" unei societati pentru ca e mai costisitor sa-ti plece un angajat decat sa-l anagajezi. E nesanatos si pentru psihicul angajatului care va incerca cate putin din toate si nu va fi niciodata bun in ceva. Vinovatii sunt peste tot: perioada de tranzitie, investitorii straini, mirajul multinationalelor, banii, pachetul salarial, piata de munca dinamica....care topaie de fapt.
Si uite asa cercul vicios isi face de cap spre marea durere a angajatorilor care si-au facut un obicei din a angaja orice, din lipsa de candidati, dar si a candidatilor care ar accepta orice chiar si pentru niste bonuri de masa in plus la "pachetul salarial".

p.s Si pentru ca m-a "pornit" subiectul sunt curioasa sa aflu si alte pareri, chiar sugestii. Revin cu alte subiecte pe aceasta tema.

Amintiri dintr-o copilarie la bloc 1

Nebunica de Mihaela m-a facut sa ma prapadesc de ras azi. I-am citit amintirile copilariei ei din Berceni. Frumos si foarte naiv. Dupa care mi-am adus aminte ca io n-am scris niciodata despre joaca de mica. Nimic despre copilarie si despre cine eram eu acu vreo 20 de ani. Ca sa aflu cine am fost si cine am ajuns am sondat parintii, ca tot sunt in tara saptamanile astea si ar fi fost pacat sa nu ii stresez cat pentru restul anului. Mama zice ca am fost un copil cuminte si foarte calin. Ma rog, eu imi amintesc numa prostiiile si atitudinilie de diva. Cica pe la 4 ani aveam un scop in viata, sa cuplez femeile singure. Nu suportam sa vad femei fara barbati, femei fara ajutor. Ai mei erau disperati, oriunde mergeam, concedii, iesiri, gratare, petreceri, eu aveam treaba. Puneam ochii pe barbatii singuri din peisaj, ocheam potentiale victime si incercam lipeala. Aveam replici diferite pentru ambele sexe, nu stiu cum vrajeam barbatii de imi iesea mereu (pe atunci eram chiar frumoasa, adica la 4 ani) insa la femei stiam ca replica asta nu dadea niciodata gres:
"Dar cum puteti sa stati singura? Nu va e urat? E pacat!". Alea erau toate topite si le mergea la suflet, saracele ce singure cred ca se simteau.
Doamne ce tampita eram si cat curaj, acum ma intreb de unde invatasem tactica, filme nu erau, la desene nu cred ca vedeam, poate din pozele povestilor, oricum eram tare in gura.
Apoi mai aveam niste talente grozave de a povesti, inventam de inghetau apele dar ziceam frumos ca era pacat sa ma si bata dupa ce aveam imaginatie.
Ce nu s-a schimbat nici pana in ziua de azi e nerabdarea si plictisul rapid de lucruri aparent de rutina. Si la 4 ani ma plictiseam repede: vara in vacante preferam sa spal pe jos ca sa treaca mai repede si sa vina iara timpul de camin. Muream daca stateam degeaba. Intrebarea : "Si acum ce mai fac?" nu m-a parasit nici pana in sfintele zile de azi. Cand eram la bunica (Eleonora) si stiam ca se apropie de ora 3, cand venea tata sa ma ia acasa, deveneam muta. Eram cocotata pe calorifer si bateam din piciorus, inchisa in lumea mea asteptand sa vina sa ma slaveze. Nu-mi mai trebuia nimic, nici rochii, margele, tocuri, haine, ruj, branza cu mamaliga. Nimic. Voiam schimbare de peisaj.
Si multe alte fitze de 4 ani. Eram o speciala:).Eu eram pretioasa si sorumea o figura, jumate fata jumate baiat. Dar despre ea data viitoare, tre sa-mi dea acordul s-o public.

Un pic despre popoare, mai mult despre romani

Nu stiu cat patriotism zace in sangele-mi moldovinesc, stiu ca sunt destul de toleranta cu semenii locali, un pic pretentioasa cu cei din afara hotarelor dar in vacanta asta (si nu concediu, asta e pentru Maria de la Iasi) mi-a fost dat sa observ si sa toc impreuna cu Dedi, apucaturi, obiceiuri, gestica, grimase si vociferari ale semenilor de pe Terra.
Intr-un spatiu restrans vezi multe si nu neaparat chestii vesele si imbucuratoare. Daca te afli intr-un aeroport, mai ales la Otopeni, nici n-ai cum sa nu observi apucaturi omenesti, oricat de obtuz ai fi. De la asteptarea avionului, la cozile aberante de la check-in, la navala in free shop-uri, chiar si la toalete. Oamenii au o frica viscerala sa nu piarda ceva si astfel se ingramadesc, dau navala: vor un loc mai bun la buda, locul caldut la coada inexplicabila la verificarea pasaportului, un loc in fata pentru imbarcare, un loc avantajos in avion. Tot stresul este provocat de frica transmisa din Costel in Vasile, din Lenuta in Marcica, de la romani la daci. Interesante sunt si grimasele si batutul din picior, a nerv cultivat in timp. Concluzia rapida: suntem speciali si fricosi de-a dreptul.

A fost un pic "reconfortant" sa vad ca nu numai noi, romanii, suntem cu nerabdarea si frecusul in valiza. Intr-un autocar in spatele meu a stat, mai bine zis, s-a frecat pe scaun, un indian deloc simpatic, care a vrut sa ne demonstrese ca civilizatia si bunul simt nu fac parte din calitatile alese ale poporului sau. Timp de 30 de muinute s-a frecat pe scaun, s-a batait, a vorbit la telefon in gura de sarpe, ne-a atins intr-un mod foarte asexual, a trantit tot ce putea sa tranteasca in spatele nostru. Si cum nici eu nu stau foarte bine la capitolul nervi, mai aveam putin si faceam scenarii politiste si jurnaliste. Am vazut titlurile socante in presa italiana: o romancuta de 1.50 zdrobeste in picioare un indian nevinovat, la Milano, in drum spre aeroport. M-a calmat doar ideea mentinerii unor relatii de pace intre Romania-Italia.

Mic tratat despre vacanta in Italia

Din nou in campul muncii, se pare ca mai plina de energie decat m-as fi asteptat (ff ciudat in ciuda insomniei care dureaza deja de 10 zile), ma gandesc la concediul care a trecut. De fapt la locurile pe care le-am vazut si despre care as putea scrie o mie de vorbe. Ma rezum doar la concluzii pentru ca sunt si ele cu zecile.

Am revenit in Florenta pentru a 4-a oara si in Verona pentru a doua sedinta de vizitat. Acum stiu ca-mi place mai mult Verona, desi istoria si arta se ingramadeste mai mult cantitativ si calitativ la Firenze.

Verona este un oras mic si fara prea mult marketing turistic, insa putin este foarte misto exploatat pentru ca ne raman noua stradutele cochete si discrete, cu puturi celebre in care se mai arunca cate un amorezat nebun. Verona are si castel, si poduri, si apa curgatoare, ii are si pe Romeo si Julieta, care de fapt n-au existat, dar de pe urma carora scot macaronarii astia mii de euro zilnic. Verona e un oras in care ai putea trai f decent si cosmopolit. La Verona sunt concerte tari in fiecare luna (tocmai ratasem REM si urma Madonna).

Florenta este o poveste, si asa cum zice mama mea, iti trebuie o luna s-o descoperi cat de cat. Mi-a placut si m-au incantat, in ordinea urmatoare:

- transportul in comun precis ca ceasul

- civilizatia si bunul simt din magazine, strazi, parcuri, muzee

- curatenia, in ciuda miilor de turisti

- Davide, oh, Davide

- pietele

- noaptea in parcuri (ma rog, seara)

- supermarket-urile aerisite si goale (puteai sa te dai cu rolele)

- barbatii pusi la punct

- femeile in varsta, cochete si de fapt fara varsta

- blocurile, aleile, chiar si ghenele de gunoi

Nu mi-a placut: CALDURA UMEDA !

Italia cu muntii si marile ei merita vazuta si adumecata pe rasuflate, toamna sau primavara, cand aerul e respirabil si nu asudati ca anumite animale. Comparatie intre Romania si Italia (ca tot suntem frati)? Nu exista, la niciun capitol. Poate doar firicelul de sange latin la care facem apel cu atata mandrie.

Pe langa Florenta, pachetul bonus: zile nr.3, 4 si un pic de 5:)

Dupa 2 zile plecati din Florenta, revenim cu vederile de la malul marii Ligurice. Dedi cu pozele si eu cu cateva impresii.
Vineri dimineata ne-am trezit cu marea-n cap si-am pornit-o catre autobuzul care ne-a lasat fix in statiunea mareo-balneo-montano, Lido di Camaiore. In prima faza m-am imaginat intr-un Eforie Nord mai stylish, curatel si foarte cochet, dar doar din cauza turistilor sexogenari sau familisti. Fix ca la Eforie. Dupa cateva ore, dupa ce am dat o raita prin statiune am hotarat ca seamana cu Cote d'Azur, desi habar n-avem cum sunt locurile pe acolo, dar preturile, accesul destul de piperat pe plajele private, serviciile, lumea, toate adunate ne-au format o imagine exclusivista.
Frumos la ei la mare, nisip fin, mare f sarata si deloc adanca, curata, calda (uneori cam ciorbica), curatenie si costume de baie foarte faine. Colegi de sezlong italieni vorbitori de o engleza buna, uneori mai buna decat a noastra, cazare la o pensiune micuta dar foarte cocheta si primitoare.
Si pentru ca am vrut sa ne integram perfect in peisaj am adoptat si noi bunele obiceiuri: dormit bine si mereu la pranz, mancat a l'italiano, platit la fel, plaimbarica dupa masa, plimbarica la apus, pe ponton, vorbit intr-o italiana stricata care a dat in cele din urma in romana. Asta pentru ca printre bogatani am gasit si romance care lucrau in pensiunea in care ne-am cazat, adica si pentru noi, ceea ce nu ne-a dat o stare de foarte bine.Am gasit la un restaurant foarte misto o alta domnisoara romanca simpatica care ne-a facut viata un pic mai usoara pe timpul mesei.
All in all, am stat 2 zile la marea lor frumoasa, am facut un dolce far niente ff tare, cu siguranta am pus vreo 2 kile de la paste si pizza ceea ce inseamna ca pentru urmatoarele 3 zile tre sa avem grija. Urmeaza maine Verona si poate Venetia. Mai multe poze gasiti la artist pe blog.