Florenta, a doua zi

Expozitiune: canicula, umezeala, dormit, 2 cafele, stat in casa, obloane trase, inabuseala, ventilator, program amanat, blogguit, wi-fi, lancezela.
Desfasurarea actiunii: a doua zi in Toscana se sta in casa pentru ca murim de cald, e vb de un cald similar cu vara trecuta in Bucuresti, mai exact cu codul portocaliu care ne-a terminat de nervi. Noi nu suntem nervosi, doar suntem rai de cadura...stam in casa cu ventilatorul pornit si transpiram kile de toxine. Asteptam sa treaca valul, de fapt, in timp ce scriu se aud tunete, poate se mai racoreste atmosfera. Dedi doarme, io-s deja cu 2 cafele crema la bord si respir greu.
Aseara, la ora 8 erau 41 de grade, la 11 erau 30, decent. Asta a fost partea greoaie de concediu:). Partea frumoasa e ca lancezim, n-avem program, vrem reduceri, maine plecam la mare pentru 2 zile si ne mai dorim cateva ore de pierzanie prin oras. Macar de-ar ploua.

Prima zi de Florenta

Pe modelul clasic, fa ce stii mai bine, am zis sa exemplificam cate putin din vacanta noastra in Toscana, Dedi cu puozele si io cu povestile. Si pentru ca dimineata a postat deja cu un soi de uimire si zapaceala drumului, l-am scos din casa la un tur de oras.

Desi este a patra oara cand bat stradelele, tot ma minunez de cat de cosmopolit este orasu culturii renascentiste. N-am sa fac saga familei Medicis, n-am sa scriu despre muzee, monumente, parcuri, piatete sau saldi (reduceri), nici n-as avea timp si nici documnetatie serioasa. Vreau doar sa simt orasul. E clar cosmopolit in ce mai greu sens, langa casele si palatele de la 1500 troneaza foarte decent mari branduri de lux, gelaterii, cafeterii, pizzerii, terase cochete. Orasul lui David geme de viata -turisti de toate culorile, vanzatori veseli, oameni de-ai locului foarte prietenosi si vorbitori de engeza......yeiii. Daca ajungi in Piata Domului te-ai scos. Esti in inima orasului si de aici nu te poti rataci..desi este mereu plin ochi, mai ceva ca New York-ul sau Paris. Ia-ti o gelatto si mergi hai hui pe cele mai stramte stradute, aici sunt cele mai frumoase surprize pentru sufletul si ochiul de fotograf. Iata si de ce:
Dupa, e musai sa-l vezi pe Davide al lui Michelangelo, varianta originala impresionanta este la Galeria Arteor Frumoase iar copia in piata Signoria. Oricum, el este simbolul locului.

Diseara alte simboluri, alte plimbari, alte poze.

Metroul Greu in COMPACT

Am vrut sa fie un jurnal de retete de bunadispozitie dimineata, am vrut sa dam sfaturi si trucuri despre cum sa-ti faci loc prin multime, am vrut sa trezim spiritul civic din fiecare traseist cu metroul, am vrut sa ridicam un semn de exclamatie celor carora nu le pasa de vecinul de calatorie, am vrut sa fie un pamflet la adresa integii institutii (daca se poate numi asa) Metrorex, pe care tot noi o platim, si iata ca AM REUSIT! Blog-ul nostru a insotit de dimineata mii de calatori cititori de COMPACT prin schitele si ponturile lui Dedi (deh, minte de inginer si inima de artist). Am fost publicati si arati de bine cu degetul. Suntem constienti ca nu am inventat roata dar mizam pe inspiratie si mult haz si asta recomandam celor care se lupta in fiecare zi in jungla din subteran. Asta da mod de a-ti incepe vacanta! Drum bun si zambiti mereu!

Lista lui Murfi cel viclean

Inainte de orice concediu exista bucurii si "bucurii". Nu stiu cata lume poate sa se laude cu o asteptare lina si fara obstacole inainte de a pleca in concediu. Dupa ce ca astepti tot anul perioada de hurvuz, Murphy cel istet tese el ceva si daca nu reuseste sa strice ceva, apuca sa lase o dara de nervi intinsi si tensiune neplacuta. Cum ma aflu pe lista lui Murphy de cand ma stiu, n-am scapat nici anul asta. Incep cu "bucuriile" ca sa fac si un final frumos (ar trebui sa ma fac scriitoare:)). Acum 2 saptamani ma trezeam la camera de garda, suspecta de oreion (pe care n-am vrut sa-l iau de mica, desi am fost silita de mama in diferite situatii) si cu stresul ca trebuie sa stau blocata in casa minim 16 zile, taman cand ramaneam singura la birou. Nu a fost oreion, erau "doar" niste ganglioni obraznici care mi-au dat niste stari de nervi si oboseala..dar peste care am trecut. Asa am crezut, pana acum 2 zile (deci cu 5 zile inainte de marea vacanta) cand, mi-a cedat o masea, care de fapt erau trei, dupa consultul de urgenta de aseara, si pe care tre sa mi le captusesc cumva, rapid, pana marti, cand vom decola spre Toscana. De stres ca tre sa-mi revin am uita si de ganglioni, si de dureri, si de puroi, vreau doar sa plec si sa ma intorc sanatoasa..ca dupa..Dumnezeu cu mila.
Desi sunt plina de anti-inflamatoare, dicarbocalme, lispsita de energie fizica dupa 2 saptamani haotice si isterice de atat vb la telefon, intrevad un dram de putere pentru acest weeek-end sa-mi fac bagajele, sa ne luam pastile de rau de avion (mai mult pentru Dedi) si sa zacem ca pensionarii pe plaja, prin muzee, prin piatete, parcuri si om mai vedea noi pe unde.

Dar ce mi-a dat marea energie, si aici revin la capitolul bucurii reale, a fost ca blog-ul familiei noastre, Metroul Greu a fost ochit de cei de la COMPACT care ne vor publica in numarul de maine dimineata. Suntem foarte fericiti ca dupa numai 3 saptamani de existenta, acest blog pamfletar, dar cu intentii civice foarte serioase, creste frumos si asta ne face mandri de el. Si cum suntem parinti cool avem grija de el in continuare, ii spunem ca suntem mandri de el, il motivam si-l luam cu noi in Italia ca sa vada si alte modele europene. Incercam sa avem grija de el si in vacanta si sa facem un jurnal foto-narativ din locurile in care vom zace.

Pana atunci, cititi despre noi, mai exact despre blog maine dimineata la metrou.

Delia Andreia Marin

Ciudata mai e si viata asta. Cine ar fi crezut ca as putea deveni vedeta macar prin comparatie? eu nu, in niciun caz. Dar sa va spun povestea asa cum am aflat-o si eu din ziare, cand m-am intors de la mare. Cica Andreea Marin, also known as Zana Maseluta, ar fi lansat o mare moda cu influente africane, sambata trecuta, la Mamaia, in jurul orei 18.00. Ne referim la turbanele very stylish, excuse my frenxch, pe care a avut curajul sa le poarte la un mare, mega, super, megaloman festival de moda italian. Indraznesc aici sa contrazic paparazii, sursele stirii, cunoscutii ei, chir si toata pleiada de spectatori si sa va furnizez adevarul gol golut.

EU am fost cea care a lansat aceasta moda pe plajele Marii noastre foarte negre, EU am avut curajul sa defilez la malul marii cu un turban in cap, EU sunt cea careia ar trebui sa ii revina toti laurii.
Iata si dovada:



Acest post este dedicat mamei mele, care imi viziteaza blogul de la 2000 km, sa se bucure si ea ca are fata model:).

Motive pentru care sa mergeti sau nu la marea noastra

Daca marea de iunie a fost zgribulita, ploioasa si zgarcita cu timpul de plaja, am hotarat sa incerc si marea de iulie. Nu cu degetul, ci cu totii, adica cu gasca. Frumos sejurul, 2 Mai-ul mai frumos decat il stiam, Vama mai cosmopolita decat ar trebui sa fie.
Am tras si cateva concluzii de iulie si ma apuc acum sa fac pe criticul de moda, pardon, de sezon estival pe taramul Marii Negre (de la alge).

5 motive pentru care sa mergeti la marea noastra

• Daca plecati de vineri in jur de 3, aveti sansa faceti fix 3 ore pana la mare iar drumul sa vi se para o nebunie
• Plaja din 2 Mai cu nisip fin si apa curata, fara pietre si alge
• Marea din 2 Mai, calma, prietenoasa, cu nuante superbe de albastru marin si calduta
• Cazare decenta la pret si primitoare
• Ultravioletele care sunt "a must" daca te poti trezi de dimineata

5 motive pentru care sa nu mergeti la marea noastra

• Pestele foarte scump de la Micul Golf
• Liberty Parade, pe care am reusit s-o fentam cazandu-ne la 2 Mai
• Vama transformata intr-un club asezat pe mai multe nivele din care rasuna zeci de sound-uri
• Satele de vacanta neingrijite de autoritati
• Preturile piperate nejustificat

Astept marea de august, de data asta va fi Marea Ligurica, undeva langa Viareggio, de unde sper sa pot trimite "o vedere electronica" spre exemplificare. Acus vine si vacanta mea!

Serbetul fata in fata cu reactiunea

Cati dintre noi am mancat serbet in ultimul timp? Cui ii place? Se mai gaseste in comert, asa cum se intampla odata? De lamaie, de mure, de visine, de capsune, din ala colorat si dulce si mancat si alaturat de un pahar de apa rece. MMMMM.....dar cati dintre noi stiu sa-l prepare in casa si cine mai are curajul sa-l faca, pe caldurile astea? NOI, adica o mana de oameni de la cursul lui Petre Guran. Ne-am adunat in curtea interioara a casei de la 1800 si ceva si ne-am intors intr-un timp mai calm si cu miros de serbet de zmeura facut in casa. Sa faci serbet e o arta pentru ca-ti trebuie rabdare, precizie pentru a respectat reteta dar si delicatete in invartitul facatletului de 11 ori in acelasi sens. Si stropul de lamaie isi are rostul pentru ca nu-i nici mult nici putin incat sa taie compozitia iar tifonul va sta de la inceput piatra de temelie a strecurarii zmeurei.

Una peste alta ne-am distrat si iata ce a iesit:

pregateala

Experienta culinara de nota 10!

In blogosfera ai parte de experiente de orice fel fara sa te plictisesti de niciuna. Poti fi creator de pantofi zambitori, poti crea accesorii uschite, poti fi critic literar sau de teatru, poti fi gazda unui restaurant cu mancaruri alese. Pe toate le-am testat pentru ca incurajez pornirile din suflet.

Ultima incercare de acest fel a fost sa poposesc pe taramul Fursecului Mecanic. Si bine am facut. Se scrie despre el peste tot, se vorbeste incet dar clar, ca sa nu i se piarda urma, si toata lumea vrea ceva de la el. El nu vinde nimic, el daruieste. El face fursecuri si dulciuri in casa precum altadata, el reinventeaza o reteta pe care noi am testat-o in copilarie. Cu fiecare fursec facut de el, pierde un strop din energie. Energie recastigata din zambete si strangeri de mana. Sunt fericita ca am avut ocazia sa gust din fursecul nr 5 un amestec de ciocolata de casa, martipan, spuma de nuga si multe amintiri din copilarie.

Ii multumesc lui Dan pentru aceasta bucurie si pentru ca m-a insotit, pret de cateva minute in casa parinteasca, in serile de sambata cand mama cocea "ceva dulce pentru fetili meli":).

10 zile cu metroul greu!

Ieri am sarbatorit pentru ca am fost publicati in blogosfera. Blogul familiei a fost laudat si a intrat in colimatorul celor mai mari, care scriu despre lucruri serioase. Iata si textul pe care l-am scris in urma unei limonade si o felie de tort cu nuca, excuse my french.:))

Ieri blog-ul nostru a implinit 10 zile si cu aceasta ocazie am primit si un cadou, adica o aparitie in blogosfera, cu referinte foarte bune. Ne gasiti aici pentru dovada.De bucurie ne-am gandit sa ne laudam chiar la noi in casuta si sa imparatasim cu prietenii nostrii aceasta veste.Daca tot suntem la acest capitol vrem sa multumim celor care ne cunosc pentru ca au sustinut traficul acestui blog, pentru incurajari, comentarii, vizite, lobby-ul gratis si reclama din gura in gura. Pana la urma asta-i cel mai bun marketing:)!
Ne angajam si noi in continuare sa furnizam informatii folositoare, articole pamfletare cat mai delicioase si schite inspirate.

Orasul dorintelor

Se intampla multe in orasul asta. Trebuie doar sa te opresti sa-l asculti. Se intampla concerte bune, teatru de calitate, cursuri pentru spirit, se produc oameni care au de strigat in gura mare ca le pasa. De ei.
Orasul mizeriei, al goanei, al stresului si al aglomeratiei are suflet si sufera. Sufera pentru cei care vin sa-l populeze si-l abandoneaza. Vorbesc aici de tinerii care-si pun speranta unei cariere, care-si iau ranita in spate si pornesc intr-un exod spre capitala. In fiecare an se intampla acelasi lucru, placa se repeta iar peroanele se mai ingroasa cu un strat. Insa nimeni nu-i curios sa vada, dupa cel putin 2 ani, ce se intampla cu ei.

Fac parte din "grupul de la Moldova" si, inainte de Facultate, nu mi-am dorit sa ma indrept spre capitala. Visam la Sibiu, poate Cluj dar am sfarsit la Iasi. O alegere buna pentru anii de studentie dar mai putin inspirata pentru cei de dupa. Asa ca ne-am trezit ingrosand si noi la randu-ne, cubic-urile multinationale, locurile de la metrou sau imbogatind pe altii din chirii nesimtite.
Cu totii am vrut cariera dar abia acum ne dam seama ca am cauat de fapt un loc de munca. Credeam ca dc-ti sacrifici timpul liber si participi la activitati sociale cu colegii mai urci o treapta. Credeam ca a construi o cariera era sinonim cu a sta peste program si a nu mai da pe acasa, in provincie, decat in zile de mare sarbatoare.
Noi, tinerele vlastare femine ale acestei tari, credeam in modelul femeii de cariera: coioasa, puternica, independenta si mama abia peste 35 de ani. Relatiile, iubirile erau undeva puse pe un raft, exact unde sta cartea din care mai dai o fila noaptea, inainte de culcare. Nu ne interesau cuvinte precum: casa, gospodarie, barbat/sot, gatit, nastere.
Voi, vlastarele masculine, erati gata de aventura vietii voastre. Erati sigurica in capitala sunt femei atarnate precum beculetele de Craciun, insa cautati idealul care sa semene macar la degetela de la picioare cu mama voastra.
Acum, dupa doar 3 ani, aud numai de riduri si cearcane de la oboseala (de la tineri de 26, 27 de ani), de vise casnice si materne, chiar si paterne, vorbim despre cum sa stai mai putin la serviciu si sa pleci mai repede in week-end, la parinti, in provincie. Aud si inteleg ca noi femeile vrem un loc de munca stabil care sa-ti aprobe un concediu de maternitate, si barbati care-si pun problema burtii (cum sa scape de ea) sau cum sa-si organizeze mai frumos petrecerea nuntii.

Cuvantul cariera devine desuet, poate tabu pentru unii iar pasiunea si hooby-ul sunt cuvinte care fac parte din familia lexicala a viitorului unui tanar, fost emigrant, acum imigrant.

Celui care....

... se trezeste in fiecare dimineata binedispus cat pentru 10 cartiere dar caruia nu stiu sa-i spun "O zi frumoasa!" asa cum imi ureaza el
.... a inteles cine sunt si mai ales intrebarile existentiale "Ce caut in viata mea", fara sa exaspereze
.... imi suporta neindemanarea si zambeste dulce de fiecare data cand stric ceva prin casa
.... vine/se uita cu mine la filme pentru muieri fara sa puna intrebari, chiar daca tot eu sunt aia care adoarme la ele
... imi sustine toate nebuniile si imi suporta gentile, pantofii, rochitele in dulapul lui de burlac

Celui care ma iubeste in fiecare zi, asa cum sunt, si caruia ii transmit varianta romantata maine:).

S-a dat startul la defulari

Am promis si am facut-o. Nu stiu cat inspirati suntem sau vom fi, nu stiu ce impact social va avea sau cate plangeri vom primi, cert e ca de azi poate deveni si instrumentul vostru de defulare.
Blogul meu si al lui Dedi s-a lansat in eter acum cateva minute cu mare elan si spirit pamfletar. Daca ne stiti si ne mai cititi, aruncati cate un ochi si pe asta micu, sper sa merite efortul.
http://metroulgreu.blogspot.com/

Iata mai jos si textul de inceput:

Suntem 2 traseisti cu metroul, zilnic ne deplasam de voie si de nevoie catre cele trebuincioase. Si tot in 2 am ajuns la concluzia ca e cel mai bun mijloc de transport dar nu si cel mai confortabil. O fi metroul eficient dar nu relaxant. Si fiindca ne-am saturat sa ne enervam in fiecare dimineata la, in si despre metrou iar varianta cu psihiatrul e un pic costisitoare, am decis sa ne bagam picioarele in Metrorex si sa facem un blog.

In niciun caz nu va fi un blog utilitar despre trasee, statii, vatmani sau sindicatul de la Metrorex. Insa cu siguranta va fi un jurnal cu retete despre cum sa nu te enervezi cand stai ca prostul pe peron sau chiar in tren, despre oamenii care calatoresc zilnic si carora li se citeste pe fata amaraciunea, despre noi toti si pataniile noastre.
Speram ca acest blog cu iz de pamflet sa fie locul vostru de defulare zilnica, daca pe Metrorex nu putem sa facem nimic!

ca sa fie clar: Incurajam mijloacele de transport in comun cu toata puterea , dar descurajam comportamentul regiilor de transport, al primariilor, al conductorilor, al ascultatorilor de manele pe speaker, al celor care dau buzna la urcare in tren, al casieritzelor care stiu doar sa bata cu cheia in gemul custii de sticla. Drum bun!