Catre 2011

Uff, suntem asa de obositi ca nici nu simtitm ca diseara se face trecerea spre 2011. Asa am mai dormi un pic, dar mai avem de copt o prajitura, de umplut niste oua.
Numai daca ne uitam un pic peste umar ne aducem aminte ce an plin si frumos am avut.
Ne-am casatorit, am fost la Paris unde visez sa ajung de la 7 ani, am conceput baietelul care in timp ce scriu ma inghionteste de zor, am avut proiecte profesionale foarte frumoase si pline, am muncit mai mult in timpul sarcinii cat nu am muncit intr-un an intreg, am trait frumos si ne-am bucurat. Am fost alaturi de oameni dragi si i-am cunoscut pe altii frumosi si veseli. Am dus Talciocul mai departe, am scris, am cantat, am dansat.
Anul trecut pe vremea asta numaram lunile pana la nunta, acum numar lunile pana la nasterea baietelului care a fost la inceput Toma, apoi Tudor si care de o luna de zile s-a stabilizat la Luca. Pentru ca sf Luca e fix de ziua mea de nastere si parca prea se leaga.
A fost un an frumos tare, il asteptam pe 2011 si mai frumos si mai intens, si banuiesc, ca mult mai obositor.
La multi ani, dragilor!

Post Craciun fericit!

Stiu ca a trecut de mult Craciunul, ma rog, de vreo 2 zile, dar in zile de sarbatoare noi nu am facut mai nimic, daramite sa bloggarim. In afara de mancat, dormit si crescut de burta n-am prea fost activi.
La 7 luni si o saptamana iata cum ne prezentam amandoi:



Ne grabim sa ajungem in 2011 cu bine si fara surprize, avem multa treaba cu reamenajarea casutei, cu doctori, cu cursuri lamaze, cu planuri de nastere.
Pana una alta, gatim si ne pregatim pentru un prim Revelion casnic.

De pe la talcioc

Am facut si talciocul de Mos, a iesit f dragut, nu cu foarte multa lume, ci cu lume cat sa ne intelegem unii cu altii si cat sa vindem si sa cumparam ca nebunii. Eu sunt multumita ca am cumparat 2 paturici de copil, una impletita si alta matlasata, foarte ieftine si dragute. O sa le pozez cat de curand sa le vedeti cat sunt de vesele, deocamdata ma adapostesc sub ele in timpul zilei si in timpul acceselor de stranuturi si frisoane, caci tare mi-e ca m-a ajuns si pe mine raceala de care nu m-am ferit deloc. Diseara mergem si la doctor sa mai pandim copilul care are o placere nebuna sa stea numa pe fierea, splina, intestinele si tot ce se mai gaseste in partea dreapta, provocandu-mi niste crize scurte dar foarte aprige. Sunt tare curioasa sa il vad acus cum si cu ce atarna inauntru.
Pana una alta, ca sa mai uitam de dureri si gatlejul inflamat, punem poze de la talcioc cu noi 2 si cu cei doi baietei dragalasi si poznasi deja super cunoscuti: Vladut si Petru.

Vine Mos Talcioc Urban

Avem, n-avem treaba, noi sambata, 11 decembrie, de pe la ora pranzului, ne infiintam la Verde Cafe pentru talciocul urban de iarna, ultimul din acest an. Va asteptam cu mic, cu mare, cu burti, fara burti, sa ne revedem, sa talciocarim, sa ne uram tot ce trebuie pentru anul ce vine si sa negociem daca ducem talciocul mai departe, daca il oprim sau daca il inchiriaza altcineva pana nastem si crestem un pic, adica pana la vara. Pe toate le punem la punct sambata! Sa veniti negresit pentru ca tot ce ramane nevandut va merge catre copiii bolnaviori in faza terminala de la Fundatia "Copii in
dificultate".

Din nou pozam

La noi inca nu a ajuns Mosul Nicolae, dar speram ca pana diseara sa nu ne ocoleasca. S-o fi impiedicat in ploaia si in vremea urata din week-end, cine stie? Oricum, ca sa ne treaca supararea ne-am luat copilul din burta si l-am scos la poza ca sa marcam ultimul Mos Nicolae fara copil umblator prin casa.
Trebuie spus despre poza cu masinuta rosie pe burtica ca este prima jucarie a baietelului de la taticul lui, jucarie care este de fapt protoptip al masinii reale la care a lucrat taticul ani de zile.
Avem 6 luni jumate de sarcina si o burta care cresteeeeeeeee si nu se mai opresteeeee!

Decoram si ne jucam

Nu stiu ce faceti voi, dar noi am decorat deja casa de sarbatori si incercam sa intram in starea de Craciun, ultimul in 2. Cumva, nici nu imi pare rau, abia il astept pe urmatorul cand vom avea si baietelul printre picioarele noastre, grabit sa strice si sa sparga globuletele. Pana la anul, ne bucuram de burtica care e martora peste tot, vede si se bucura si ea cu noi.



Burtica creste, parca in ultima saptamana a crescut mult, si incep sa se adune si kilogramele. La 6 luni si o saptamana ne laudam cu 6 kg, ultimul pus in ultimele 2 sapt, iar la o aritmetica simpla, in urmatoarele 3 luni jumate voi mai fi pus inca 6. Cel putin.
Tocmai de aceea am intrat in panica drobului de sare si de teama ca intr-o luna o sa ma maresc si nu o sa ma pot misca prin zapezi si polei, am anticipat, si intr-o vizita scurta prin Unirii am si cumparat o plasuta de haine pentru maternitate: body-uri, salopetele, sosetele, manusi, camasute. Simt ca am uitat ceva, dar nu stiu ce. Ce se mai cumpara pt trusa noului nascut? In afara de pampers, desigur?

Asteptandu-l pe baby G

Caruia inca nu i-am dat un nume clar. Mai sondam si anuntam de sarbatori care va fi numele baietelului mult asteptat in garsoniera. Intre timp, nu stam chiar degeaba, iata si dovada: avem hainute de dar, chiar si patuturi, pe care inca nu le-am asamblat, dar promitem sa revenim in iarna si cu fotografii din garsoniera reimpartita asa incat sa incapa si botul mult asteptat. Deocamdata i-am rezervat un fotoliu pe care se va catara si se va batai asa cum face de zor in burtica mamii.

6 luni de sarcina

Suntem pe muchie de 6 luni de sarcina si nu-mi vine sa cred ca a trecut jumate de an de stare de gravidie. Mai avem aproape 4, timp in care voi experimenta si mai si senzatiile de stomac plin pana in gat, dureri de spate, picioare amortite si pline de carcei, lovituri din ce in ce mai puternice si senzatii ciudate atunci cand casc. Dar daca fac parte din meniu, cine sunt eu sa le refuz? Nu ma plang, ba din contra stau la cotitura si le primesc pe toate deschisa.
Mai experimentez si alte schimbari, precum o pofta nebuna de vin rosu, poate si un pic de bere n-ar strica. In principiu alcool si daca s-ar putea zilnic, ar fi minunat. Dar dupa doua episoade in care am avut senzatia ca am imbatat copilul pentru ca pret de 12 ore nu a mai miscat precum ii e felul, as zice ca poate ar trebui sa ma opresc si macar sa nu le mai amestec. Oi fi mama denaturata ca imbat copilul, ma tot intreb? Asa or fi baietii, poftesc la alcool? Ne asteapta un copilut caruia ii va placea sa scurga paharele, mai ceva ca altor copii?

Spre nesting?

Nu mai am rabdare, sunt asa intr-o vrie continua sa se termine. Nu ma grabesc sa nasc, deocamdata m-am obisnuit cu gandul ca mai avem pana in martie; nu mai am, insa, rabdare pana nu termin cu lucrul. Stiu ca intr-o luna, fix 30 de zile, voi fi terminat cel putin 3 proiecte care ma macina si ca ma tin tintuita in scaun cel putin 5 ore continue. De aici si durerile insuportabile de spate, dar asta e o poveste care va fi detaliata alta data.
De la 15 decembrie ma linistesc, ramane doar sa scriu pentru 121.ro si probabil pentru un alt proiect on-line si dupa Sarbatori ma dedic numai mine.
In luna care va sa fie o sa ma urc pe pereti de nervi, deadline-uri, corporate shit si altele. Va fi cea mai grea luna de pana acum, avand in vederea ca si burta creste iar spatele nu ma lasa deloc. Am ajuns sa am dureri chiar si noaptea si sa nu mai pot dormi bine. Imi doresc sa treaca bine, fara surprize, cu platile la zi si cu clienti multumiti, ca sa ma pot ocupa si eu de casa, masa, sot si copil, asa cum trebuie.
Vreau sa vina nesting-ul si primenitul casei pt copil, mai ales ca am inceput sa primim chestii pentru el.
In micile pauze pe care le iau ne si jucam. 22 de saptamani cu baby G in burtica:

Campanie sociala HHC Romania

Lucrez de cateva luni la prima campanie de comunicare pentru fundatia HHC Romania, fundatie cu sediul in Baia Mare. Ei si-au propus ca pana in 2020 sa desfiinteze toate orfelinatele din tara si sa construiasca pentru cei 13.000 de copii, inca inchisi acolo, case maternale si sa dezvolte servicii alternative, impreuna cu statul roman.
Reprezentantul special al fundatiei este Amalia Enache, care impreuna cu Printesa Marina Sturdza, Presedinte Onorific al HHC Romania, vor duce mesajele copiilor mai departe.
Ii putem ajuta pe cei de la HHC Romania cu un sms in valoare de 2 euro la 848, pentru ca ei sa nu mai fie finantati de fundatia mama din UK.
Campania sociala video se deruleaza prin doua spoturi care vor rula pana pe 30 noiembrie in toate produsele TV ale Grupului Media Pro, deocamdata.

Aparitie unicat a copilului Grigoroiu

Avem dovada! Gata, e clar, cel care ne-a ales drept parinti este un baietel care acum are 20 de cm in lungime si cantareste 350 gr. Morfologia de 21 de saptamani ne-a aratat din prima sexul copilului si apoi o surpriza. Copilul este bine, deja pozitionat in start de venit pe lume. Dar, ceea ce veti vedea in randurile de mai jos este dovada clara ca bebelusul care se va naste in luna martie este copilul parintilor lui. Copilul ne seamana intru totul si nu numai noi am sesizat asta din prima, ci si medicul care ni l-a masurat din talpite pana in creieras. Surpriza este ca viitorul bebelus zambeste fix ca parintii lui, cu gura pana la urechi. Voila!

Revenim in forta sau nu prea

Uite ca se face o luna de cand nu am mai posta nimic in casuta noastra virtuala. Nu m-am lenevit, ci doar au tabarat muncile pe mine, asa cum nu s-a intamplat niciodata. De cand sunt insarcinata muncesc cate 10 ore pe zi; stiu, sunt nebuna dar am energie si ma mai tin fraiele deocamdata.
Inca o luna jumate si termin cu toate proiectele si ma pun pe levenit. Vreau sa am doua luni in care sa nu fac nimicuta nimicuta, sa stau cocolosita in pat si sa citesc si sa dorm mult. Dar mai e ceva drum de parcurs pana in decembrie, asa ca ii dam inainte.
Avem si burta mai mare si frumoasa, avem si copil care misca si comunica cu mama lui.
Ieri am facut un test: m-am asezat la orizontala, bine relaxata si il strigam pe copil sa imi dea un semn ca ma aude. N-au trecut 10 secunde ca am primit raspuns inapoi doua bocanituri foarte fine. Am repetat testul si mi s-a intamplat din nou, ceea ce ma bucura nespus ca deja avem limbajul nostru secret.
Avem un copil cuminte si foarte receptiv la sunete inalte (probabil ca toti sunt asa dar deh, puiul ciorii) si mai ales la muzica clasica. Incercam sa il testam si cu muzica lu tac-su, sa vedem daca o sa ii placa si zgomotele de tobe, basi si chitari.
Poze recente cu burta de 5 luni nu avem inca, dar le postez pe cele mai frumoase din gravidia asta, facute la 18 saptamani, in seara in care copilul a miscat prima oara.

Ce stim pana acum?

Avem vesti legate de sexul copilului care nu ne-a salutat la ultima poza ecografica, fiind ocupat cu somnul de dupa-amiaza; totusi, ne-am bucurat sa ii vedem funduletul si niste manute si picioruse care tresareau a deranj in timpul somnului. Ceea ce ne-a amuzat teribil si am conchis impreuna ca seamana cu mama lui care face foarte urat daca e trezita fara motiv.
Bunnn, deci se pare ca o sa fim parinti de baietel. Asta e verdictul medicului care ne-a asigurat ca 90% e de sex masculin si ca n-ar mai fi sanse sa se schimbe ceva pana la final.Prilej de mare bucurie in partea paterna a familiei caci va duce neamul mai departe, si mai mare bucurie in partea familiei materne care nu a avut pana acum vreun baietel de crescut.
Noi suntem inca sub socul vestii, in sensul in care nu ne asteptam inca sa aflam ce fel de copilandru vom aduce acasa, asa ca incercam sa ne inchipuim parinti de baietoi cu parul mare, cret si balai, cu picioare lungi si pe care sa il dam la scoli inalte.
Partea cea mai frumoasa este ca pana la un al doilea copil, eu voi ramane printesa familiei si ca voi avea doi baietoi de dragalit:).

Marti, dupa Craciun

Am fost la "Marti, dupa Craciun", filmul lui Radu Muntean, care a devenit mai nou mica mea obsesie. Stiam ca e un film bun, citisem cronici de film, urmarisem interviurile echipei de filmare prin presa, dar chiar nu ma asteptam sa imi placa asa de tare. Acum ma tot gandesc daca sa il trec in funtea listei de filme romanesti, chiar in fata "Feliciei, inainte de toate", un film grozav care a impartit acelasi scenarist cu "Marti", pe Razvan Radulescu.
"Marti" are o poveste trista in definitiv: sotul o inseala pe sotie cu stomatoloaga care se ocupa de fetita lor. Si se despart. Povestea e simpla, insa e jucata magnific si traita la maximum de cel care sta in scaunul de cinematograf si nu stie cu cine sa tina: cu sotia indurerata? cu amanta indragostita si draguta? cu sotul impartit in mii de bucati?
Asta mi-a si placut, ca nu poti ura niciun personaj, ba mai mult, o iubesti pe sotia care trece de la un calm fals si innabusitor la un planset sfasietor. Mirela Oprisor si-a dat sigur examenul de maturitate artistica cu rolul asta.
Pe langa jocul lor (caci toti actorii joaca mi-nu-nat de natural), n-ai cum sa nu te prinzi de simbolistica: amantul apare dezbracat intr-o scena de dragoste cu amanta iar sotul apare dezbracat intr-o scena casnica cu sotia, la baie, cand ea il ajuta sa isi taie perciunii; sau ca el scoate cumparaturile si le lasa pe masa in casa sotiei iar in casa amantei e atent cu ele si le asaza in rafturi si in frigider.
De scenariu nu mai zic, de nota 10, si daca tot am pomenit de text, nu ratati si "Felicia", care merge pe aceeasi formula de succes.
E de vazut, va zic!

Episodul 2 din jurnalul de sarcina de pe 121.ro

Aici il puteti citi. Am inteles ca pentru mesaje in josul articolului trebuie sa va logati ca si user pe 121.ro. Daca vi se pare complicat si vreti sa lasati un feedback micut, dati cu un vot tot in josul articolului.
Multumim, va mai asteptam!

Lista de cadouri

Acus vine ziua mea si ma tot gandesc la idei de cadouri. In afara de o casa mai mare nu-mi trebuie nimic material. Totusi, toate ideile de cadou se duc spre copil. Asa o sa fie de acum? Devenim asa dintr-odata altruisti? Parca nu-mi vine sa cred.
Oricum, primul cadou pt mine-copil care mi-a venit in cap e un baby-wrap pe care sigur ni-l cumparam pana nastem, unul pentru fiecare parinte din dotare, ca altfel nu se poate.
Cam asa arata, sunt multe modele pe diferite categorii de varsta a copilului si sincer, mi-as lua cate un model din fiecare. Nu e dragut?

Din nou burta

Iata ca acus intram in luna a cincea (peste vreo 2 sapt) si riscam sa nu ne imortalizeze sotul. Din fericire, cheful de pozat ne-a revenit amandurora si am scos burta de dupa textila si-l prezentam pe copilul-fetus la aproape 15 saptamani.

Jurnalul de sarcina pe 121.ro

Incepand de ieri si pana la sfarsitul sarcinii ruleaza virtual pe 121.ro episoade din saptamani de sarcina asa cum le traiesc si le vad eu. O sa anunt aici de fiecare data cand se mai publica cate un episod si acum profit de oicazie sa ii multumesc unei doamne foarteeee misto, Daniela Kammrath Fugaru, cea care a avut incredere in mine si m-a lasat sa-mi fac de cap cu hormonii mei in comunitatea dumneaei.

Aici gasiti primul episod! Daca aveti comentarii sau sugestii, va rog sa le faceti direct pe pagina de articol!
Plecaciuni!

Closca se destainuie

Mi-e din ce in ce mai clar ca cele 10 luni de sarcina sunt asa de multe cat sa te poti obisnui cu "noua tu". Asa ai timp sa te pregatesti pentru rabdare, pentru grijile materne, pentru scutece si alaptat, pentru noptile de nesomn.
Eu sunt in faza in care dorm destul de mult si in care incep sa ma perpelesc si sa devin grijulie cu toti din jur. Te-ai imbracat bine? Ia-ti esarfa ca sa nu racesti! Bea un ceai cu lamaie, vino mai repede acasa ca e tarziu. Astea-s pt sot, e clar!
Dar devin si dubitativa si cu mine: sa ma imbrac mai bine? gata cu sandalele fetito, ai sa racesti sigur!, de ce nu ma ingras si slabesc din ce in ce? unde-i burta de acu 2 sapt si de ce nu mai am simptomele care ma asigurau ca progenitura e acolo? de ce nu ma simt asa de bine, e normal?
Grija maxima este acum sa ma linistesc si sa inteleg ca desi mananc, dorm bine, am energie si chef de viata, copilul creste bine si ca e acolo, la locului lui.
O fi trimestrul 2 cu bucuriile lui? Cu cheful lui de viata?
Devin closca sau mama de baiat?:)

Burta de 12 sapt

Sunt facute saptamana trecuta, dar nu pot sa nu le postez, desi nu-s calitative.

Copilul dansator

Venim de la morfologia de prim trimestru care e pe sfarsite, dar care ne-a aratat un copil zglobiu, mare si vesel.
Copilul e bine, ne-a salutat de cateva ori, si-a bagat mana in gura de sfios ce vrea sa para, a facut tumbe de fericire, a dantuit vreo cateva ture, nu m-as mira dc ar fi zis si niste bancuri, la cata veselie era in burtica. Cumva e si normal, la cat l-am zbantuit si eu sambata seara la nunta.
Pana acum seamana cu tatal sau, are nasul lui, si are picioare lungi ca el, din care da incontinuu, de parca s-ar pregati de setul de tobe. Totusi, din profil parca m-am vazut pe mine, atat cat am putut observa in cele 2 secunde cat a avut bunavointa sa ni se arate.
E sanatos, maricel si fericit ca ne-a vazut de dimineata! Iar noi fericiti ca ne-am revazut din nou.

Cat despre mine, sunt din ce in ce mai bine, mananc, nu mai am greturi dese, mi-a revenit cheful de viata si sunt din ce in ce mai euforica, probabil ca tot de la hormoni. In sfarsit sotul e fericit ca-si recunoaste sotia care e din ce in ce mai amnezica si distrata.

Discutii cu gravida

Episoade de uitare

ea: ai o guma?
el: nu!

peste 5 minute
ea: hmm, as manca o guma, ai una?
el: tocmai ti-am zis ca nu am
ea: cand?
el: acum 5 minute
ea: hm, nu-mi aduc aminte
el: pai nici n-aveai cum, se intampla demult, acum 5 minute!
ea: si ce mi-ai raspuns?
el: ca si acum 2 minute, am zis ca nu am.
ea: ah, ok!

--------------------------------------
ea: parca am mai spalat bolul asta o data
el: pai da, l-ai spalat de 2 ori, nu mai stii?
ea: nu! cand?
el: acum
ea: nu mai tin minte

Slava domnului ca au fost numai astea 2, dar drumul e lung si sinuos, cine stie ce mi se poate intampla?

Partile frumoase ale sarcinii

Tot recitindu-ma si pe baza feedback-urilor celor care inca ma mai citesc, imi dau seama ca risc sa pic intr-o stare de deprimare daca ma mai plang mult de starile contradictorii ale sarcinii. De fapt nu e chiar asa de rau, ma bate si sotul pe umar. E drept ca nicio zi nu seamana cu alta si ca am zile in care nu m-as da jos din pat nici pt potul cel mare de la Loto. Dar in acelasi timp e si frumos. Sunt multe stari si momente dragi pe care nu vreau sa le ingrop in zilele de greata, voma si nemancat.
Ce e frumos e ca un copil vine cu planuri mari de viata. Trebuie sa ne mutam, trebuie sa ne reorganizam, trebuie sa citim mai mult, luam lectii de terapie de la ceilalti parinti, totul graviteaza in jurul copilului nenascut.
Nu stiu daca exagerez, dar orice discutie de viitor apropiat sau nu, il include si pe asta micu din burtica. Ma rog, asta mica:)! Deja ne gandim la concediul de anul viitor cand vom merge la ai mei si vom sta cateva saptamani la marea cea italiana. Deja ne planificam week-enduri familiste cu prietenii dragi care ne invata secrete de bebelusie. Ba chiar ne gandim si la un al doilea copil, peste cativa ani.
Dar ce e si mai frumos e numai al meu; seara, inainte de culcare adorm mereu cu fatuca copilului in minte, ba il vad abia nascut, ba il vad mai maricel, ba il vad intre noi, ba balai ca Dedi, ba ochios ca mine si sormea. E asa un mix fain pe care il construiesc in fiecare seara.
Inca nu stim ce va fi, dar eu o tot dau incolo si incoace ca e fetita. Daca cumva iese baiat, promit sa nu ma razbun pe el si sa-l impopotonez cu lucrusoare de fetita, ci sa il iubesc si mai si. Mizez totusi pe faptul ca va fi fetita, ca sa aiba si tactsu un obiect al adoratiei, mai puternic decat fotografie, muzica ori Dihamul:)!

Poftele si hormonii

Se spune ca fiecare gravida tanjeste la cate ceva, in timpul sarcinii. Ba la un fruct exotic, ba la mancare gatita in miez de noapte, ba la dulciuri.
Pana acum nu m-am lovit de problema poftelor prea tare, in afara de cateva episoade in care aveam nevoie de disperata de bere, vin sau varza murata. Varza o pot intelege caci mi-a placut dintordeauna, dar asta cu berea mi-e f noua. Din nou, zic ca e copilul tatalui sau, ca prea cere ce mananca zilnic tact-su: branza, ceapa si oua.
Ce e foarte nou se leaga de fapt de lipsa poftei de mancare; mi-e sila sa mananc, mi-e greu sa inghit chiar si o imbucatatura de paine, de frica sa nu vomit, ceea ce se intampla, mi-am dat eu seama, pe stomacul gol. La fel, daca cumva indraznesc sa beau apa fara sa am stomacul plin, risc sa ma trezesc cu capul in closet. Nu-i nimic, imi zic, invatam din fiecare episod de greata.
"Mai mai laud" si cu faptul ca de 3 saptamani nu mai mananc niciun fel de carne, si doar cand aud de acest cuvant mi se face greata. Cumva e bine, ma gandesc ca si asa e toxica, dar ce ma fac cu intrebarile super protectoare de genul: si de unde iti iei proteinele???? Pai din fasole, oua si cam atat.
Sper ca in cateva saptamani sa imi revina cheful sa mananc, nu de alta, dar risc sa ajung o slabatura cu o burta mare si niste bete in loc de picioare. Hmm...dc stau bine sa imi imaginez, n-ar fi chiar asa de rau:).
Hormonii? cred ca mai bine pregatesc zeci de posturi despre acest capitol mirbolant din viata noastra, ca am ce povesti!
Mai am o dilema destul de sacaitoare: oare sa incep sa iau vitamine deja? Mi s-a recomandat Elevitul, dar am auzit va ingrasa destul de mult si mama si copilul. Sa le mai aman pana in trimestrul 2? Adica pana peste vreo 2 sapt? Chiar nu stiu ce sa fac!

Sarcina schimba multe

Pe langa faptul ca schimba naravuri de genul as dormi incontinuu, nu as mai manca niciodata nimic, m-as da cu capul de pereti din cand in cand, nu stiu nici eu de ce si altele; mi-am schimbat si culoarea parului, contrar mitului care interzice vopsitul podoapei capilare in timpul sarcinii.


Asa ca un jurnal de sarcina, as nota ca am luat primele 500 gr si ca inca sunt mai slaba decat eram la nunta, nu ca m-as plange.
Asteptam emotionati si Bitestul pe care il facem peste doua saptamani la Medlife pt ca la Filantropia nu mai aveau locuri si inca alegem variante de doctori.
Intre timp, ducem copilul pe la nunti si ne rugam de el sa fie cuminte si sa reziste noptile pierdute.
Deja avem si o performanta realizata in we trecut la nunta Wannei, unde am stat treaza pana la ora 6 dimineata. Tatal donator e mandru de progenitura lui.

Telegrafic

Avem si un filmulet pe care tatal donator trebuie sa il editeze. Avem si poze, dar nu se prea distinge mare lucru. Pana acum stiam ca avem un embrion de crescut, de aseara stim ca deja e vorba despre un fetus, cu cap, manute, piciorute si miscari de pestiuc priceput.
Pana sa il vedem nu am realizat ca de fapt avem o misiune importanta: sa il crestem cu grija pana la 40 de saptamani si sa il aducem sanatos pe lume. Acum ca i-am vazut conformatia, ca stim ca avem in burtica un omulet energic, suntem un pic mai responsabili cu el.
La 10 saptamani si aproape 3 cm, omuletul nostru isi construieste incet incet lumea si noi pe a lui!

Si ceva mai vesel: burta de 10 sapt

Am trisat un pic pt ca stateam pe spate, dar asta e o burta de seara, creata si pufoasa, care are 9 saptamani si 5 zile.
Diseara mergem sa il revedem pe ou si sa ne mai cunoastem; tatal donator zice ca vrea sa si filmeze ecranul ecografului, sa vedem dc il lasa cineva.

Tragedia de la Giulesti

E greu de imaginat prin ce trec familiile bebelusilor care au fost marele ghinion sa se nasca aseara la maternitatea Giulesti. E clar ca cei care au ramas in viata vor fi niste bebelusi chinuiti iar familiile lor niste oameni greu incercati. Dupa ce stai si cumpanesti bine cand sa aduci pe lume un copil si apoi te mai frichinesti luni bune sa stii sa alegi doctorul si maternitatea potriviti, dupa ce te stresezi sa alegi cum sa nasti fara prea multa spaga, ajungi intr-un punct in care iti vine sa-ti dai una in cap. Nu m-as lansa in discursuri extremiste de genul: in Romania nu e sigur sa aduci pe lume un copil intr-un spital normal, pt ca imi e clar ca acest accident se putea intampla si la o clinica privata, dar e clar ca nasterea a devenit o cursa de nebuni.
Numai procesul sarcinii devine complicat numai daca te gandesti la cate analize, ecografii, teste peste teste tre sa faci si musai sa le faci undeva unde costa, caci acolo cica sunt si cei mai buni indicatori de interpretare. Nasterea, apoi, devine o alegere mercantila: acolo costa mai mult, deci e mai safe! La public dau doar 300 de euro medicului? Hmm, e prea putin, ceva tre sa fie in neregula cu el. Si tot asa! Faci exceluri si compari preturi si conditii, uitand de cazuistica, de expertiza clinicii/spitalului respectiv.
Din pacate, si pentru noi Giulesti era pe lista spitalelor publice unde ne-am fi dus destul de increzatori. Urmeaza pe lista Filantropia, unde sper sa gasesc un doctor bun care sa aiba consultatii si la vreo clinica privata, ca sa pot face slalom, in caz ca ne razgandim.
Dintr-odata sa alegem unde nastem a devenit miza vietii de pre-parinti. Cine naiba mai sta sa se gandeasca la scoli alese pentru plod, la cariera sau la noroc?

Gata cu distractia

Ne-am intors din Zakynthos, tot 3, un pic mai ravasiti de la caldura si de la noi simptome de sarcina, dar foarte linistiti ca suntem acasa. Am facut si cateva poze in zilele in care am stat linistiti la cazare, in timp ce restul grupului se aventura cu barca in pesteri si ape albastre.




Revenim cu alte poze de pe taram grecesc dupa ce ne revin pofta de mancare, somnul si cheful de viata. Suprinzator sau nu, suntem chiar 2 insarcinati, cu aceleasi stari de moleseala si greata impartasita.

In noua ipostaza

Pana se decide sotul si tatal donator sa ne faca poze cum stie el, pun poze recente facute de Eliza.Ca sa imi aduca minte de mine atunci cand voi avea 100 de kg si nu voi mai semana cu cea de aseara. Delia la 7 sapt. Offf!

Trei intr-un balon

Cam multa liniste pe blogul asta de ceva vreme si cred ca e momentul sa spargem aceasta acalmie. In ultima luna s-au intamplat intamplari noi pentru garsoniera noastra care se va transforma intr-un viitor apropiat intr-o camera cu doua camere. Si totul din cauza noului nostru co-locatar de 7 saptamani, care deocamdata salasluieste in burtica mamei purtatoare. Stim ca in curand vom deveni 3 si asta ne ocupa mintile, timpul, spatiul mic de prin casa, planurile de vacanta si viata ce va sa vie.
Stim despre micul chirias ca are 6,5mm, bine pozitionat si cu mare dorinta sa creasca repede si sanatos si sa isi cunoasca parintii un pic speriati de noul rol.
Mama purtatoare este bine, nu prezinta simptome severe de sarcina si se lauda cu o energie falsa pe timpul zilei care se sparge odata cu lasarea serii. Nu are pofte dar se mira ca mananca sanatos si destul de des.
Tatal donator este si el insarcinat prin simpatie si acuza precvente dureri de burta, arsuri pe stomac si nas infundat, plus stari de oboseala.

Ceea ce ne face sa ne intrebam cine cu cine e insarcinat?
Iata si o poza cu burtica care pe seara devine vizibil insarcinata iar dimineata ii da mamei impresia ca e in pragul adolscentei.

Viata mea acasa

Pentru cei care nu stiu ultimele vesti, eu sunt semi-casnica de vreo 3 saptamani, poate si mai mult, am pierdut de mult sirul zilelor.
De cand lucrez pe contracte de colaborare, niciunul inca semnat, garsoniera noastra s-a transformat in biroul Deliei; cafeaua noastra e cafeaua de la birou, papucii de casa sunt pantofii cu care "ma incalt sa ma duc la birou", hainele de casa sunt hainele mele office, coltul de joaca al sotului, singurul ramas nealterat de vreo mana de femei a fost trasnformat in biroul Deliei.
De ce ma numesc, totusi, semi-casnica? Pentru ca desi am 2 joburi, de ieri transformate intr-un job fulltime si jumatate, ma ocup si de gospodarirea casei. Sigur, aceasta e partea dedicata mamei si soacrei, si in care eu povestesc cum tin casa luna, cum gatesc de zor, cum cu un picior invart in ciorba si cu altul scriu texte si rapoarte de CSR, cum cu mana dreapta pun rufele la spalat si cu alta fac bugete.
Suna mirific, aproape perfect, nu?
Well, ar fi daca nu as mai uita, de exemplu, sa fixez furtunul de evacuare al apei murdare din masina de spalat, si daca nu m-as trezi periodic intr-o casa in care baltesc lucrurile la propriu. Deja mi-am format niste automatisme si iau partea buna a lucrurilor, in sensul in care e mereu curat in casa, podelele lucesc iar gresia straluce, si nu de la Mr Proper!
O alta parte benefica a statului acasa este ca facem economie de bani dati pe mancarea de pranz, dar am mereu grija sa compensez prin iesiri periodice la supermarket ori prin oras de unde ma intorc cu cate o rochita noua.
Sunt dezavantaje si avantaje, dar am de gand sa le aloc capitole speciale, ca sa nu ma plictisesc de tot. Legat de asta, sunt constant intrebata daca nu ma urc pe
pereti de singuratate sau daca nu simt nevoia unui coleg ciu care sa mai schimb o vorba, doua. Instinctul a fost sa raspund ca da, simt nevoia sa mai ies din casa si sa vb singura pe strada, dupa care am tras linie si a iesit tot cu plus: nu sunt nevoieta sa port conversatii de complezenta, imi fac singura cafeaua mea, vorbesc foarte mult la telefon si ies din casa numai dupa bunul plac.
Acum va vad ce am scris, imi vine sa imi prelungesc contractul de inchiriere al biroului meu!

3 ani ai nostri

Azi, pe seara, dupa ora 8, o sa implinim 3 ani de cand ni s-au incrucisat picioarele, privirile, vietile (eh, dc am fi stiut noi atunci ce ni se pregateste), de cand am iesit la o prima intalnire pe care nu am dat doi bani, niciunul dintre noi. Desi pozele de mai jos sunt proaspete, nu ma pot abtine sa nu le folosesc drept material didactic:

Dedi, asa cum l-am cunoscut:


Eu, cand m-a cunoscut:



Dedi, transformat intr-un sot model:


Noi doi, dupa 3 ani tabaciti:)


Sa traim si sa ne veselim diseara!

Fetitee

Noua mea pasiune in viata sunt fetitele! Am trecut de faza de baietei, imi plac si ei, dar acum sunt in etapa in care vad la tot pasul numai fetite mici, frumoase, numai bune de rontait.
Pentru cei rautaciosi care or sa sara cu diverse comentarii, le atasez o poza cu o anume fetica la care ma uit de trei zile incoase si va mai pun si un filmulet care mi se pare adorabil.
E clar, dupa faza de mireasa nebuna ma transform intr-o semi casnica care viseaza copiii altora! Well it's kind of nice:)!

De aici si filmuletul!
Si pentru Dedi, uita-te pana la sf ca ai sa vezi cum se poate juca un copil cu un iphone fara sa il strice:))!

Gratie marina

dedic aceasta fotografie parintilor mei, sa vada cu cata gratie trec in viata si sa fie mandri de odrasla:)!

Stim sa fim liberi?

Ma tot incearca intrebarea asta de ceva vreme si nu-mi da pace. Credeam ca am scapat de ea, dar se pare ca de ieri e oficial in mintea mea.
Ieri a fost ultima mea zi de angajata cu carte de munca. Ieri am terminat preavizul de concediere si deci, de azi, sunt oficial libera. Libera de contract de munca cu darile platite la stat. Totusi, nu-s somera, pentru ca am gasit niste variante de lucru pe niste proiecte pentru care voi fi platita cumva, legal. Unele dintre ele sunt proiecte frumoase, pentru cauze nobile. O sa revin cand e cazul asupra unuia dinte ele.
Insa cumva sunt libera de birou, de colegi, de contractul pe care semnezi ca-ti cedezi 9 ore din viata. Sunt libera sa nu ma mai trezesc la program, sa nu mai iau pranzul cu colegii, sa nu mai ranjesc aprobator la sef, sa nu ma frec toaleta din birou sau sa nu mai dau socoteala pe timpul lor si banii mei.
Insa, una dintre colaborari se leaga de fostii sefi cu care voi continua sa lucrez pe un proiect pana in decembrie, ceea ce le "permite" lor sa ma tina din nou legata de cererile lor; n-am sa intru in detalii, dintr-o moralitate pe care ei nu o inteleg, insa aceasta libertate sa lucrez pe ei pe proiect, cateva ore pe zi, cum vreau eu, ma costa multi nervi, energie si pastile investite in fiere si stomac. Plus nopti nedormite de griji si de cum as putea sa gestionez niste atitudini mizere.
Am crezut ca e usor sa lucrezi in pijamale, de la biroul personal, cu cafeaua proprie si cu program la liber. Am crezut ca stiu sa fiu libera. Dupa care mi-am dat seama ca toata viata am ocolit acest tip de munca libera pentru ca nu as fi stiut sa il gestionez. Stiam doar sa ma prezint la program, sa dau din cap aprobator, sa zambesc tamp, sa dorm linistita ca am contract de munca si gata.
De ce ar fi trebuit, totusi, sa stiu sa fiu libera?
De unde sa am resurse, cand de mica am fost invatata sa nu ies din cuvantul parintilor si sa nu am idei proprii la scoala? Sa nu fiu razvratita pentru ca lumea se uita si gura lumii e spurcata. Sa nu care cumva sa nu respecti programe de lucru corporatiste cu grile de salarizare uniforme, cu retete de lins sefii pana devin albi si stralucitori si ca "murdarirea" e buna!
De unde sa stim ca e bine sa iti vezi propriul interes familial, financiar si psihic? Cine sa ne invete ca e bine sa iti sustii parerea pana in panzele albe si ca tre sa lupti pentru ce crezi? Cine sa iti spuna ca diplomatia nu e chiar sanatoasa?
Mama imi spune mereu ca trebuie sa invat sa zic "imi pare rau", ca nu strica. Inca o lectie invatata: Imi pare rau ca am fost fraiera, dar nu mai fac!

Grigoroii la 2 mai

Pentru ca inca traim din amintirile de la malul marii. Stati sa vina si pozele sotului, care e prea obosit sa pana mana sa le faca, atunci pregatesc un post adevarat cu plusuri si minusuri, in care si explic de ce sunt asa de gros imbracata, si mai ales de ce ne asortam::).
Credit foto bogdana

2 mai

Asa un preview la pozele alea mari si serioase::). Grigoroiii la marea noastra!
Ne-am intors un pic mai obositi, unii dintre noi care si-au pierdut noptile la poker, hahaiala si beri udate cu vin si votci (nu spui cine), altii insolati si cu nopti de halucinatii provocate de soarele cel arzator. Suntem bine acum, incarcati de energie buna furata de la compania de la mare.
Mai vrem la mareeee!

R.I.P Mitza

Mihai a fost colegul meu acum cativa ani la HP. Nu am fost prieteni, nici macar amici, ci doar colegi; eu il ajutam cu chestii logistice, el imi zambea. Si cam atat, dar avea un zambet cuceritor. Nu ne-am vazut de ani buni, chiar spre 4 ani, dar eram mereu in contact cu prieteni de-ai lui si mai stiam despre el. Ultima oara am vorbit despre el acum o luna, stiam ca e in Brasov, bine, lucreaza si sta cu ai lui. Mihai imi era drag pentru ca era nascut in aceeasi luna cu mine si ne sarbatoream corporationeste impreuna.
Mihai nu mai este. Am aflat abia ieri ca a murit intr-un stupid accident de masina, el impreuna cu 2 buni prieteni, duminica dimineata, undeva in Brasov. Nu stiu si nu vreau sa stiu detalii, stiu doar ca e nedrept ca un tanar de 26 de ani sa dispara asa in neant. Sa nu mai fie. Asta nu o inteleg.
El este Mihai pentru mine, colegul de la HP, cu zambet frumos, amabil, simpatic, iubitor de munte si sporturi extreme Si asa va ramane in memoria mea.
Odihneste-te in pace!:(

Plecam la mare

In asteptarea vacantei din Zakynthos din august, nu mai rezistam in caldura si, unii dinte noi, la munci, asa ca ne luam talpasita pentru cateva zile si o ducem in 2 mai. De data asta suntem in companie diversa, pe langa iubitori de bere si nopti pierdute, mi-am ales niste insotitori pe gustul meu, din aceia care se culca devreme, care beau numai sucuri si apa si care se joaca toata ziua: pe Vladut si pe Petru.
Vreau doua zile jumatate de soare, calm, apa calda, mult peste si multa joaca.