Proiect in blog

Cand lucrezi 8 ore pe zi intr-un apartament friguros, intunecos si imbacsit, dintr-un bloc interbelic, pe la Kogalniceanu, risti sa te imbolnavesti de laringita, anexita, cistita si conjunctivita. Sigur, poti sa le faci pe toate, asa cum am patit eu si viata sa ti se para nedreapta si de-a dreptul odioasa.
Doar drumul spre casa ti se pare un adevarat vraci. Viata capata culori, predominand rosul, iar mirosul cartierului tau din Balta Alba ti se pare afrodiziac pentru orele ramase din zi.
La asta ma gandeam aseara cand ma duceam spre casa, neuitand sa iau paine si un kg de cartofi de la magazinul de jos. Si cum mergem eu asa incantata de hoardele caini, pisici, mizeria din lift si holul imputit al blocului nostru, mi-am dat seama cat de mult le apreciez. Ca aici e acasa si aici e viata care conteaza. De aici si ideea de a povesti despre cartierul meu si lucrurile care ma inconjoara si ma fac fericita in perimetrul casei. Povesti sunt peste tot, trebe doar sa le vezi si sa ai chef sa vb despre rahatul din lift sau de pe presul din fata usii. Ups, deja am intrat in primul subiect. Abia astept sa vad ce iese.

Cum mi-am petrecut dimineata si ce conteaza

Ceasul a sunat la 8 insa am mai tras de timp pan la si 10. Intre timp si-a facut aparitia in camera Crinuta, nepotica de 3 luni, care mi-a zis prima buna dimineata. Timp de 20 minute m-am jucat cu ea, ne-am gadilat si ne-am promis ca ne mai jucam si miercuri dimineata, dar vreo ora. A fost cea mai dragalasa dimineata din viata mea si momentul in care-ti zici: fuck my job, vreau sa stau acasa sa cresc copii si sa ma joc. Daca aseara, Crinuta a fost maraita si somnoroasa insa cooperativa la pitigaielile mele ragusite, dimineata a fost partenerul perfect de joaca si de cel mai bun exemplu ca viata e frumoasa.

Ceea ce va doresc si dumneavoastra.

poze facute cu telefonul

Unde sa te angajezi? (neconventional)

Acest post superficial a fost scris pe fondul depresiv al unei laringite de 7 zile, unui loc de munca inghetat si pe baza unei reorientari profesionale. Acest post nu este un pamflet si reda informatiile asa cum le-a simtit autoarea. Imi asum prin acest post orice comentariu malitios.

Rewind.

Pentru ca timp de 2 luni de zile am trecut pragul a cel putin 30 de companii mari cu interes profesional, am facut si un top al ospitalitatii gazdelor corporatiste. Si totodata un pact cu mine insami: pe viitor, voi munci doar pentru bani si numai intr-o companie cu politica serioasa pt angajati, renuntand la entuziasm, nebunie, haisahaidem, voluntariat si orice distractie la locul de munca.
Revenind la ospitalitate, m-am gandit ca poti sa-ti dai seama de cat de faina e o compoanie din cateva semne simple si usor de vizualizat.

1. Cum esti primit la receptie?
Calduros, rece, indiferent, cu chef, fara chef. Daca fatuca de la receptie se uita la tine pe sub ochelari si n-are chef sa fii introdus mai departe, ai ratat intrarea.

2. Ti se ofera un scaun? Sau astepti ca prostul la usa?
Daca da, atunci exista grija pt oameni, dc nu, n-ai decat sa vii si maine!

3. Vrei cafea? Apa? Ceai? Nimic?
Aci e aici: in primul rand, mare lucru ca esti intrebat si apoi conteaza forma. Daca primesti cafea intr-un pahar de plastic, de la automatul de cafea, atjucni te agli intr-o multinationala.
Daca ti se ofera cafea de filtru, sau chiar de masina de cafea scumpa, atunci esti ori in biroul executivului, ori intr-o companie care are grija de imaginea ei.

4. Apa la cafea?
Hmm, ai de-a face cu oameni mersi prin cafenele si ceainarii. Bun indiciu.

5. Gazda intarzie?
Se mai intampla, desi nu inghit intarzieri mai mari de 3 minute, insa cand nu-si cere scuze, atunci ori e CEO, ori e lipsa de consideratie. Nu e semn bun.

6. Dai mail si astepti raspuns? Suni si ti se inchide telefonul?
Ohoo, aici intervin buna crestere, lipsa de interes si neprofesionalismul.

Mai adun si mai zic.

La multi ani viitorului meu sot urzicat

Viitorul sot din garsoniera implineste azi o varsta numa buna de insuratoare, zic unii, numa buna de copilarit, zice soacra-sa. Tot prin filiera de soacra mica primeste si un cadou: cica ar trebui sa il pisc cu urzica, in buna practica a celor care-s nascuti de Sf Gheorghe. Aduce noroc si te fereste de rau.
Acu nu stiu ce sa fac mai intai: sa ma duc la cules de urzici si sa i le strecor diseara in asternut, ca e mai fun, sau sa i le imprastii in cadoul cel rosu?

Sa-mi traisca Georgelul mai ales ca la anul, fix in aceasta zi, vom fi luati cu semnatura cu tot. Masa, urarile si dansul....

Oscar, my love

Sunt innebunita dupa el si dupa ele. E nebun dar romantic, e serios dar flu-fu, l-as aduce acasa la mine sa imi creeze rochia de mireasa. Deocamdata caut pe cineva care sa execute rochii dupa modele lui.
All my love for Oscar de la Renta!
cateva mostre:)

editors's choice:)

Post-pascalum

Nu stiu despre voi dar eu am mancat zilele astea de sarbatoare cam asa: o felie de pasca, o felie de cozonac, doua oua, o sarmaluta, si feliute de cas plus supa si cateva cepe verzi. Nu stiu cum dar mereu mi-a fost foame in zilele de sarbatoare legala. Desi frigiderul e plin cu de toate- ca sa ne fie bine la cap- nu ma pot atinge de mancare. Nu am pofta de nimic, voce n-am iar si cheful de munca este invers proportional cu cel de somn.
Voi ce ai facut de Paste? Cat drob si oua ati ingerat? Va simteti bine?

Paste fericit!

Se zice ca moldovencele-s gospodine nevoie mare, ca fac sarmale gustoase si tochituri de-ti lingi degetele. Nu mai zic de cozonaci si pascute. Si fiindca moldoveanca ia in casatorie un muntean de pe langa Sinaia, era cazul sa-i arate ce stie in Sambata Mare. Au iesit insa numai niste oua rosii si supa de pui. Pe restul, le exerseaza moldoveanca in anii de casnicie ce vor urma.
Paste fericit si zile de vacanta cat mai luminoase!

Verde Cafe in saptamana luminata

Pentru toti cei care s-au gandit sa fie mai buni o saptamana pe an, adica in Saptamana Luminata, le propun sa mearga sa posteasca in gradina la Verde Cafe. Limonada mare nu-i de dulce, berea nici ea iar ceaiurile tin de foame:). Recomand gradina si chaise-longurile. De ceva timp au si program bine stabilit, pe zile, asa incat sa nu ai surprize cand dai peste comedieni, sau peste copii sau peste artisti de toate felurile.

- luni are loc cursul "Artbreak"; participantii invata sa isi faca singuri obiecte din materiale reciclabile: felicitari din hartie manuala, bijuterii din sticla sau lemn etc.;
- marti se intalnesc pasionatii de jocuri de carti sau de rummy;
- miercuri se organizeaza proiectii de concerte sau documentare cu specific ecologic;
- joi, pasionatii de teatru sau stand-up comedy isi prezinta gratuit reprezentatiile, intr-un spatiu pus la dispozitie de cafenea.

Pe proprie raspundere recomand si Mim-ul si serile cu chitari si glasuri ragusite.

Cugetare de florii

Ce te faci cand iti dai seama, in miezul dumincii florale si aniversare, ca lupta pentru cariera nu-i pt tine? Ca ti-e mai bine cu un loc e munca tihnit care sa te si lase sa citesti si sa te odihnesti?Te lasi de cariera sau continui? E grav acum, mai ales ca nu se mai fac angajari la stat.

Ultimul targ si prima rochie de mireasa

Primavara asta frumos mirositoare de cateva zile mi-a cam amutit simturile rationale, ca altfel nu-mi pot explica nici acum, a doua zi, de ce si cine m-a impins sa vizitez ultimul targ de mariaj al anului. Dupa ce am refuzat sa imi fac cont pe miresici.ro si sa bat agentiile de nunti sau chiar restaurantele de gen, am facut o concesie cu mine si mi-am indurat o ora sa bat cortul in care erau expuse bijuteriile nuptiale la care toate femeile viseaza: rochile de mireasa. Nestiind ce o sa patesc.
Marturisesc ca mereu mi-a fost frica de rochia de mireasa clasica, de printesa in care te impiedici si pe care toata lumea te calca. Albul nu ma caracterizeaza iar untul pare ca mi se potriveste. Totusi, pentru ca urmeaza sa ne luam cu patalama, am zis sa intram un pic in rol. Prima, eu. Asadar, mi-am luat prietena M. si am purces spre targul de mariaj.
Imagine: gratare de porc si mici, fumul aferent care se ducea peste cea mai mare rochie de mireasa expusa pentru cartea recordurilor, 2 limuzine imense, mese incarcate cu fete de masa stralucitoare si multe bijuterii, femei imbracate in rochii de mireasa si barbati in costume.
Concesia merge mai departe si intram, desi inima zicea altceva. Intram, ne facem loc, suntem bombardate cu carti de vizita, cataloage, promotii, discount-uri, idei, propuneri.
Ajungem la sectiunea rochii. Cata frunza, cate rochii. Toate la fel. Mi se nazare sa probez una, oricare, numai sa imi dau seama daca imi trebuie rochie din asta, lunga, sau nu.
Aleg una, o frumoasa dintre urate. Culoarea untului turbat. Intreb de ea si ea ma cauta, cel putin asa mi-o prezinta vanzatoarea, care ma ia deja la pertu. Ma impinge spre cabina de proba, incearca sa ma dezbrace si sa imi vare rochia peste cap. Eu, pudica cer sa fiu lasata sa ma dezbrac singura. Ea insista, in gura mare si a targului, eu nu si nu, ea imi declara ca ii plac barbatii si cu asta imi inchide gura. Ma urca in niste pantofi urati si cu doua numere mai mari, imi baga rochia pe cap, imi potriveste fustele, imi leaga corsetul si ma impinge spre oglinda, spre deliciul celorlate miresici care asteptau la rand, inlacrimate de emotie sa ma vada. Lumea aplauda, vanzatoarea imi scoate sutienul, ca cica nu da bine , o miresica imi zice ca sunt superba, o alta se intreaba cum i-ar sta, caci ea are sanii mult mai mari, mama ei ma pipaie, sa simta materialul. Cand in sfarsit am avut curaj sa ma uit in oglinda, mi s-a facut rau, cald, cu greata si sila de toata mascarada din jurul meu. Nu eram eu, eram o papusa de care tragea toata lumea. Mi-am cerut scuze si am inventat ca nu ma reprezinta, am dat rochia jos in 3 secunde, m-am imbracat, singura, si am plecat mancand pamantul. Imi amintesc doar sa ca in timp ce incercam sa ies din cortul hidos, am auzit-o pe gazada targuui, urandu-ne, noua, miresicilor, sa ne gasim cea mai frumoasa rochie. Ala a fost momentul in care mi-am dat seama ca nu voi fi miresica miresicilor si ca trebuie sa-mi redefinesc conceptul de nunta. Vorba lui Dedi, luam un trening nou si ne descurcam cumva.