Parenting prin ochii copilului (P)

Urmeaza o postare care promoveaza conferinta din 22 februarie despre care s-a tot scris zilele acestea in blogosfera parinteasca, numita fix ca in titlu, Parenting prin ochii copilului, va las hyperlink in caz ca vreti sa studiati site-ul si mai ales sa vedeti cine sunt organizatorii: Urania Cremene si Jody Johnson Pawel. Daca nu aveti chef sa cititi, va rog nu cititi, dar jur ca nu o sa fiu plictisitoare, mai ales ca in ultimul timp mi-am cam facut mana pe niste advertoriale care au mers bine. Nu o sa povestesc foarte multe despre ce va fi la conferinta, nici nu am cum, e de la sine inteles, ci o sa zic cateva cuvinte despre cum nu sunt foarte convinsa ca tre sa ma duc si partea a doua, dedicata mai mult mamelor de fete, si denumita: Cum ma cresc parintii mei astfel incat sa devin o femeie puternica si increzatoare in mine?.
Nu m-as duce pentru ca presimt ca dupa iar o sa ma iau la tranta cu maica-mea, biata, care nu intelege nici acum ce am cu ea de o iau in ture cam de doua ori pe an. Ultima cearta monstru a fost in august, inainte de venirea lui Michael Thompson in Romania, apoi l-a apucat pe sot sa se ia la tranta cu ai lui fix in perioada in care a fost Alfie Kohn in Romania si abia s-au linistit apele. Pentru ca asa suntem noi 2: niste tampiti care isi cearta parintii dupa ce mai citesc o leaca de parenting si le scot pe nas tot felul de TRAUME, DRAME, FRUSTRARI si LIPSA DE EMPATIE. Exagerez un pic acu, si sper sa citeste printre randuri cinismul care ne salveaza din situatii din astea de multe ori, si adevarul e ca ne exorcizam dupa carti si conferinte si ne ajuta sa ne intelegem mai bine copilaria. Conferinta adresata fetelor ar fi buna si pentru mine, ca s-ar putea sa ajung soacra si nu strica sa stiu cum cresc si fetitele, in caz ca eu nu apuc sa am experienta asta. Si cred ca si lui Luca i-ar prinde bine sa aiba din timp informatii proaspete despre fetele care ii vor deveni peste ani partenere.

Insa la prima conferinta, Eu vreau libertate, ai mei ma vor responsabil, sigur ma duc. Pentru eu insami am cerut de la ai mei asta: sa fiu libera si sa nu ma mai frece la cap atata cu tre sa fac, tre sa bifez tre sa, tre sa! Si mereu am fost tratata drept o neinteleasa sau drept o aroganta. Insa nu ma duc ca inecata, ci cu maree atentie. De ce? Pentru ca pe mine metoda asta Parents Toolshop nu ma da pe spate, mi se pare ca se autopromoveaza drept THE RETETA in zona de parintie, ceea ce nu prea inghit. Ma duc sa vad daca intr-adevar asa e, sunt curioasa sa o vad si pe doamna Pawel si despre cum isi argumenteaza dumneaei teoria cum ca cei mici tre sa isi asume consecintele faptelor lor, chiar de la varste mici. Ce imi place la metoda e ca merge tot pe linia iubirii neconditionate, teorie pe care si Kohn si Monica Reu, si Otilia Mantelers, si M. Thompson o dezvolta in lucrarile si conferintele lor.

Despre Urania am scris si eu aici un interviu, imi place de ea, e o femeie foarte frumoasa si impunatoare, cu peste 15 ani de experienta de training in corporatii mari din Romania, sigur va fi un speaker excelent la conferinta. O puteti urmari si intr-un interviu din emisiunea Totul despre mame, pe care il puteti vizualiza pe noul canal Youtube, unde a vorbit foarte misto despre cum trebuie sa avem grija de cum ne comportam cu copiii nostri si despre abuzul emotional.
Pana pe 31 ianuarie mai puteti beneficia de un pret redus la conferinta si va puteti inscrie aici. 

Cine mai vrea sa fie femeie? (P)

In afara de cele care au ridicat timid manuta, presupunand ca vorbesc cu niste adolescente intens rimelate si cu sange clocotiond, mai vrea cineva? Pana sa ajung la mare secret, ca cica e un secret, postez cateva poze cu Luca, pentru ca aseara, s-a intamplat ceva mai important decat subiectul postarii de mai jos.

Copilul nu a intrat inca la gradinita, nu e la vreo zi de nastere, ba chiar nu cunoastea bine niciun copil din poze, si totusi, ceva s-a intamplat: a stat singur la un atelier de modelaj cu coca colorata tinut de Lumea lui Momo, la Libraria Bastilia. Si i-a si placut, si noi am ramas interzisi, si fericiti ca asta micu se desprinde inceeettt de noi. E drept, era si Ta-su in culise, in alta camera, dar in zona, iar eu sus, la mansarda la lansarea produselor Ferlidona organizat de neobosita Mamica Urbana si White PR. Chiar, fato, cand si cum de ai timp si energie sa mai faci si evenimente cu doi copii mici acasa? Asadar, mai bifam o etapa, copilul cere la copii, se joaca nestingherit cu ei si socializeaza din ce in ce mai usor, cu o singura conditie: copiii sa fie mai mari decat el, daca sunt si fetite, si au peste 4 ani, e si mai bine:).
Ce faceam eu sus, ca o doamna? Ma rog, ca o femeie? Pai, imi cautam feminitatea, imi palpam pantecul (ce cuvant ciudat, nu stiu dc imi place sau nu, si cica si barbatii au pantec???) si faceam respiratii sa ma pot conecta cu mine. Suna ciudat, nu? Mie mi s-a parut doar pe jumate ciudat pentru ca am incercat deja respiratia meditativa la Yoga si la exercitiile pe care le-am facut dupa nastere, pentru perineu, apoi am luat recent contact cu Theta Healing (daca nu stiti ce e, nu-i bai, luati aci un link, o sa revin si cu experienta mea), insa nu mi-a placut asa de tare abordarea legata de feminitate. Deci, aseara am fost la un eveniment marca Ferlidona- un nume oribil de brand pentru femei, au teste de ovulatie, de ph vaginal, teste care pot masura daca ai sau nu infectie urinara si tot felul, numa pentru fumei- si, ca sa nu fie un eveniment boring, fetele de mai sus organizatoare au adus-o pe Oana Stoianovici, coach in dezvoltare personala, care sa ne vorbeasca despre feminitate, pantec, orgasme multiple. Well, aici am fost toate interesate sa aflam cum ajungi sa ai orgasme multiple, si cica nu tine de barbat sa le ai, ci de un vagin misto, umed, sanatos, intunecos si rece (sper ca la nivel metaforic, ca nu prea vad barbati dornici sa se avante acolo in cazul asta). Anyways, asa cum zice si doamna asta simpatica, cu gura mare, numa in blogosfera, ca in viata reala e chiar cuminte, Olandezul Zburator, nici io nu cred ca pantecul nostru e intunecos si rece, ba chiar exista studii care spun ca e cald rau acolo si difuz.
Ce am retinut io de aseara? Ca Luca e pregatit de gradinita, ca numele produselor, de altfel mega utile si de avut musai in casa, Ferlidona, e un nume oribil, ca Oana e faina si are niste ochi mai frumosi decat ai mei, damn it, dar inca nu ma da pe spate, tre s-o mai vad in alte evenimente si ca intalnirea cu mame bloggarite, miercurea seara e chiar misto. Va pup, fetelor!

Secretul femininitatii? Sa te conectezi cu tine de cate ori ai ocazia, oricum, mai ales la Mama Natura. Cica merge!

Evenimentul a fost posibil cu ajutorul: Solaris, Orly, Lumea lui Momo, DeLights Beauty Club, Kara Baby, Actavis-Ferlidona si Libraria Bastilia!
ps nu pun poze cu mine ca am iesit oribil, mai grasa decat sunt in mod normal, si nu vreau sa-mi fac rau peste ani!

Inceput de an in stil cultural

Dupa un Revelion dansant impreuna cu Luca, ne-am continuat vacanta in 3 cu inca cateva zile de vacanta, apoi cu niste week-end-uri pe chill, asa cum ne place. Si pentru ca am avut timp destul, si pentru ca Luca a mai crescut si se mai joaca si singur sau mai sta si la bunici cateva ore, ne-am destrabalat si noi cu preocupari culturale. Ma rog, mai mult eu, sotul a pozat si a editat poze incotinuu pentru photostock aici si aici. Insa eu m-am bucurat de o carte minunata, de o piesa de teatru si mai misto, in acelasi registru si de niste filme bune.
Cartea care m-a fascinat este scrisa de scenaristul roman, Razvan Radulescu, Viata si faptele lui Ilie Cazane, o carte foartee binee scrisa, asa cum scrie si pentru film, asa cum a scris atat de bine, co-scenarist filmele: Felicia, inainte de toate sau 4,3,2,1  sau Marti, dupa Craciun.
Cartea este o radiografie geniala a anilor 60 de persecutie Securista prin personajul Ilie Cazane Senior care duce o viata modesta, in provincie, in judetul Iasi, pana cand se afla tocmai pana la capitala despre rosiile lui uriase si cum ca ar avea un secret care ar compromite siguranta nationala. Bietul Cazane e inchis si anchetat pana cand Chirita, anchetatorul lui prost ca noaptea, il elibereaza fara sa aiba dovezi impotriva lui. Povestea nu se termina deloc aici, ba chiar continua peste ani si ani cand, printr-o intorsatura de situatie, copiii celor doi, anchetat si anchetator se intalnesc, se indragostesc si se casatoresc. Mi-ar placea mult sa vad povestea asta pe ecran, cred ca ar iesi un film bun, daca s-ar repecta firul epic original.
Tot in acelasi registru, legat de Securitate si cum oameni nevinovati mor fara vina, dupa ani de interogatorii as plasa si piesa de teatru regizata de Gianina Carbunariu, TIPOGRAFIC MAJUSCUL, jucat la Odeon. Io mor dupa teatru, dupa piese destepte, dupa interpretari proaspete, cu tipologii diverse, care ma transpun si ma dau cu capul de pereti in sala sau care ma fac sa rad din toti bojocii. Asta e o piesa de teatru tip documentar, cu film in teatru, avand la baza o povestea reala a unui elevde 17 ani, din Botosani, Mugur Calinescu, urmarit de Securitate in 1982 pentru inscriptiile lui publice cu creta si instigarile sale la liberate si trezirea constiintei nationale. Mai multe despre piesa scriu oamenii mai avizati decat mine, redau mai jos un fragment al croniciii piesei scrise de Iulia Popovici in Observatoul Cultural:

"Tipografic Majuscul e un spectacol de ficţiune ready-made (de ce nu documentar? – în primul rînd, nu pentru că o spunea ea însăși, ci fiindcă Gianina Cărbunariu pune în scenă nu un fapt real în sine, ci dosarul de Securitate al unui fapt real, investighează reflectarea unui caz, un nivel secund al realităţii). Întîi și-ntîi, trebuie spus că spectacolul Gianinei Cărbunariu nu „trăiește“ din aura de „revelaţie“ a poveștii în sine: Mugur Călinescu este unul dintre eroii cărţii lui Marius Oprea, Șase feluri de a muri, iar faptul că Dosarul „Elevul“ este practic singurul dintre cele avînd drept subiect un minor (care nu, n-au fost puţine), recuperat integral în arhivele Securităţii (mai e și Dosarul „Pătratul roșu“, din anii ’50, dar acolo povestea e mai complexă), l-a transformat într-un studiu de caz pentru o practică a poliţiei politice românești unică printre serviciile- surori din Blocul Estic: urmărirea și racolarea de copii. Ceea ce e cu adevărat senzaţional în Tipografic Majuscul e teatrul, spre deo - sebire de literatură sau jurnalism, poate da unei astfel de istorii: corporalitate, viaţă întrupată, raţiune umană."
Trailerul aici: http://www.youtube.com/watch?v=3bzjlcOiANQ


Revin si cu filmele vazute, unele acasa, altele la cinema, si nu ma poy opri din bucuria unui inceput de an foarte misto din punctul asta de vedere.