Recomandari de week-end

Noi o vom uschi la tara in week-end-ul asta, dar daca stateam in Bucuresti sigur mergeam pe rand sau ne imparteam cumva la toate cele de mai jos, uff.
La Lumea lui Momo ratam un atelier foarte misto maine dimineata un atelier hand made de decoratiuni de Paste, ca e timpul, nu-i asa? Daca nu ati ajuns pana acu in minunata lume a Mirei Loghin, poate e timpul sau daca nu va place atelierul de sambata, mai e un eveniment duminica, unul pentru copii intre 3-99 ani:): Teatru pentru copii: Lumea lui Alice. Pe asta chiar nu o sa-l ratez data viitoare fie de-o fi.

Apoi, Pepi de la Nuca Mica organizeaza un egg hunt in Parcul Herastrau pentru copii cu urechi de iepurasi:).
Iar pentru doamnele chic care au chef de shopping delucruri unicat recomand evenimentul din curtea din Intrarea Temisana 5, unde toata ziua de maine va fi o nebunie de vanzare gen talcioc, numa ca mai fancy.
Iata si afisul:

 week-end fain!

Aniversara

Azi sotul isi serbeaza ziua de nastere, si ziua de nume dar si ziua de casatorie, cu mine;). 32, cu 3 de casatorie cu 2 de Luca, se cam potriveste, nu?;)
Sa traim si sa ne veselim!

Astenice

Azi sunt foarte deprimata, nu ma prea apuca, dar ultima saptamana cu somn reductional fara voie-de la supturile nenumarate, m-au pus jos.
De unde si copilul cu urlete, scanceli, dureri de masele ultime care nu mai ies naibii odata, chefuri aiurea, nemancat, nedormit. Cand eu sunt ok, copilul e happy, cum eu dau semne de slabiciune, incepe circul, saracul, il inteleg, trist e ca nu mereu pot face fata situatiilor incordate si mai urlu. Rezultat: mama, esti suparata? te-ai linistit? ia un pupic!

Saptamana asta termin si cu filmarile la minuntata emisiune care m-au terminat din februarie incoace, apoi reiau scrisul la acelasi site, numai chef si sa creieri sa am, ca am impresia ca de cand fac numa research, nu ma mai tine capul sa creez nimic.
Asadar, am copil urlator de 2 ani, ceea ce e mai nasol decat unul bebelus, pentru ca intelege tot si nu vrea nimic, treaba cacalau, chef zero, stare de viata sub nivelul marii.
Insa, vestea buna e ca m-am implicat intr-un proiect nou si foarte misto al Fundatiei Comunitare Bucuresti unde o sa ma joc de comunicatorul si organizatorul si cam de-a tot ce ma pricep eu:).
Inca alaptez? Da, dar nu mai scriu nimic despre asta pentru ca nu mai am chef de mutre si judecati. Daca mai pot? Nope! Cum fac? Dracu stie!
hai cu zen-ul!

Gradinita sus in cui, versiunea ma-sii

Sotul a scris azi un post despre cum am renuntat la a-l duce pe Luca la gradinita dupa un foarte scurt timp, adica vreo 2 saptamani si cateva zile. Mai timid si plin de patos, si scuzandu-se pentru cat de cacati pe noi suntem in fapt, l-a postat si mare i-a fost mirarea sa primeasca comentarii dintre cele care ne sustin in alegerea facuta. De ce? Pentru ca 90% din feedback-urile primite de la oameni cunoscuti-amici, prieteni, rude sau altii- au fost de judecata: cedati in fata copilului, mtzz, nu e bine, sa vedeti mai incolo. Sa vedem!
Si uite asa vine si postul asta pe care il aman de vreo 2 saptamani despre episodul gradinita pentru ca de fapt, stresul mare a fost la mine, nu la copil. Eu nu am fost deloc pregatita sa il las acolo. Poate daca mai insistam vreo saptamana ar fi ramas si s-ar fi resemnat, dar fix asta nu as fi vrut, sa stea din resemnare, nu din placere. Nici acum, dupa ore de terapie si introspectie, nu-mi dau seama care a fost punctul sensibil care m-a amarat asa de tare de am cedat imediat dorintei lui Luca de a-l lasa acasa. Cert e, si simt ca sunt mai linistita, ca e prea mic sa il duc la program, sa il incadrez sau sa il fac sa se resemneze.
Am stat doua saptamani in clasa cu el, timp in care m-a durut stomacul zilnic, de stres, de frica, de nesiguranta, nu stiu. Dar nu imi era bine fizic, si atunci m-am gandit: cum sa ii cer copilului sa ii placa acolo cand mie mi-e rau? De ce sa il mint cand era evident ca ii placea cu forta.
Am avut nopti albe, m-am rasucit, am vorbit cu psihologi si psihoterapeuti, analizam fiecare replica a copilului legata de gradinita, cautam indicii de pro sau contra, eram sleita de puteri dupa numai cateva zile de socializare impusa. Toti specialistii, dupa relatari precise despre ce si cum facea copilul, imi spuneau ca el pare pregatit, ca in mine e problema, ca mi-e greu sa ma desprind de el, dar niciunul nu-mi spunea ca il incurc in procesul lui de maturizare. Si ca cel mai bun indicator este cum se simte mama copilului atunci cand se decid sa mearga amandoi la gradinita. Si atunci ne-am oprit si am reinceput sa dorm.
Sunt prea lipicioasa? Sau posesiva, asa cum sunt des etichetata? Oi fi, dar cum as putea fi altfel la varsta asta a lui Luca? Cumva, din experienta asta, incep sa inteleg ca un copil tinut acasa cu unul din parinti se simte mai securizat si mai pregatit sa socializeze mai tarziu.

Reinventam blogul?

Ma tot gandesc sa revin pe blog, dar sa nu mai scriu atat despre caca si part, ar cam trebui sa mai scriu si eu despre proiectele mele profesionale si despre moda. Glumesc, la moda nu ma pricep, insa ma pricep la critica:). Asadar, reinventarea blogului incepe cu un print screen din revista Ioana, unde am fost invitata de doamna Mara Wagner sa scriu despre dezastrul din viata mea: lucratul de acasa. Gasiti revista la chioscuri, eu sunt foarte emotionata ca am apucat sa scriu in revista adolescentei mele, aveam chiar colectie de Ioana, me verry proud;).