Anul asta suntem in Toscana de Craciun unde e chiar cald si bine, unde mancarea e delicioasa si usoara, unde dulciurile se numesc panna cota, unde ne plimbam si dormim mult, unde e mama si sormea si unde nu mai e tata, fizic, desi il simtim prezent, unde cred ca e cel mai fain Craciun ever, unde Luca e foarte chill si se plimba cu noi, sta in scaun de masina cum nu sta in Bucuresti si unde avem multe bone.
Craciun fericit, Auguri, Buone Feste!
luni, 24 decembrie 2012
miercuri, 19 decembrie 2012
marți, 18 decembrie 2012
Prima poza a lui Luca
Avem multe premiere in ultimele zile, asta e una din ele, face singur poze cu telefonul.
Revin cu continuarea postului despre alaptat, soon.
Revin cu continuarea postului despre alaptat, soon.
vineri, 14 decembrie 2012
Discutia inainte de Craciun
Luca, ce vrei sa-ti aduca Mos Craciun?
Cadouri, multe!
Ce cadouri?
Jucarii, nu pentu bebeluti, pentu Luca.
Dar tu nu esti bebelus?
Nu bebelut, Luca e baiat male.
Un an si noua luni fix azi'
Cadouri, multe!
Ce cadouri?
Jucarii, nu pentu bebeluti, pentu Luca.
Dar tu nu esti bebelus?
Nu bebelut, Luca e baiat male.
Un an si noua luni fix azi'
sâmbătă, 8 decembrie 2012
Curs de Comunicare NonViolenta cu Monica Reu pentru Tudor
Postez si aici anuntul de pe Talcioc Urban ca poate gasim si alti doritori, cursul este minunat, pe noi ne-a ajutat foarte mult in relatia cu Luca si sigur cu ajutorul lui am sarit peste anumite crize de tantrumuri ale copilului pe care le-am gestionat usor. Iar Monica este o zana!
Voila mai jos textul Monicai:
O seară de Comunicare Nonviolentă pentru Tudor
Asociaţia pentru Comunicare Nonviolentă (www.nonviolenta.org) te invită marţi, 18 decembrie, între orele 18:30 - 21:30, la o seară de comunicare empatică.
Tema atelierului: Cuvinte care conectează - apreciere, recunoştinţă, celebrare
Dincolo de frământările şi problemele cu care ne confruntăm în fiecare zi, tânjim după o viaţă încărcată de sens şi comuniune cu tot ce ne înconjoară. Cum ne poate ajuta practicarea Comunicării Nonviolente - modelul de comunicare dezvoltat de Marshall Rosenberg - să avem parte de mai multa armonie, să acţionăm cu mai multă compasiune faţă de cei dragi nouă şi mai aproape de valorile noastre? Vino să afli cum poţi avea o viaţă mai frumoasă şi relaţii mai pline de satisfacţii, învăţând un mod simplu şi eficient de a te conecta la ce este pozitiv în viaţa ta.
Trainer: Monica Reu este fondatorul si preşedintele Asociaţiei pentru Comunicare Non-violentă, şi singurul trainer român certificat de Center for Nonviolent Communication din Statele Unite. Facilitează workshop-uri de Comunicare Nonviolentă din anul 2005, împărtăşind metoda în cursuri deschise, grupuri de practică, tabere de familie, şcoli şi instituţii. Pe lângă Marshall Rosenberg, cel mai important mentor al său într-ale Comunicării Empatice este Emma, fiica ei de doi ani şi nouă luni.
Taxa de participare: 60 lei/persoană
Înscriindu-te la acest atelier, contribui la salvarea vieţii lui Tudor, un băieţel de un an care are nevoie urgentă de un transplant de inimă (mai multe detalii despre el, aici http://viataluitudor.blogspot.ro/). Toţi banii strânşi din taxele de participare vor fi donaţi acestei cauze.
Locaţia: Sediul Waldorf Christophori, strada Puţul cu Plopi nr. 8 (lângă parcul Cişmigiu, intrarea Ştirbei Vodă).
Dacă doreşti să ni te alături, te rugăm să îţi confirmi participarea la adresa de e-mail: monica@nonviolenta.org
vineri, 7 decembrie 2012
Alaptatul la 1 an si 9 luni
Acum cateva saptamani am postat aceasta fotografie pe pagina mea de facebook unde am primit complimente, deh, ca doar n-o sa zici omului in casa lui ca e urat, diform sau rupt de oboseala. Nu se cade! Ce sta in spatele pozei e alt mesaj: nu mai pot! Nu mai pot sa alaptez zi de zi, mai ales din 10 in 10 minute intre 12 si 2 sau dupa 5 dimineata nonstop, sa il adorm ziua la san si sa stau langa el paralizata, ca acum, ca sa nu se trezeasca, sa dureze enorm seara sa il adorm, tot eu, doar eu, la san.
Oboseala acumulata m-a facut ca in ultimele doua nopti sa fug din patul in care cosleepuim cu totii si sa ma refugiez pe canapeaua incomoda din sufragerie, invelita, ca hotul, cu haine din cuier.
Nu e vina copilului, saracutul, e cu atat mai incrancenat sa suga cu atat mai mult cu cat eu ii povestesc despre cum noi o sa o rarim, sau cum apiti o sa plece, sau cum o fetita a plans mult cand mama ei nu i-a mai dat sa suga, dar acum e ok si foarte fericita.
Imi dau seama ca alaptatul prelungit, dincolo de miile de avantaje, are si capcanele lui. Cum sa convingi un copil sub doi ani sa nu mai suga cand laptele e siguranta lui, e ritualul de somn, de linistire, de dragoste?
In saptamana cu pricina pozei, am avut zilnic conversatii despre intarcare asumata de amandoi, povesti despre jucarii care nu mai sug, despre copii care sufera dupa titi dar care sunt fericiti si fara. Am facut jocuri inspirate de playfull parenting-ul Otiliei Mantelers, ziua parea sa inteleaga si sa o rarim cu suptul, noaptea era cosmar: urla, tipa prin somn: Gataaaa, nu apiti, m-am inmuiat si am renuntat.
Tot nu reuseam sa ma odihnesc.
Am ajuns, dintr-o sustinatoare a alaptatului, intr-una sceptica si cu sfaturi care au cuvantul compromis in ele. Am ajuns sa ma urasc ca nu am stiut unde sa pun frana, ca nu am invatat copilul sa adoarma si altfel cand imi dadea semne ca se poate si fara san, am ajuns sa fiu in fiecare saptamana bolnava: ba indigestii, ba dezechilibre hormonale, desi analizele sunt perfecte.
Mi-e foarte greu pentru ca nu pot sa ma odihnesc ca un om normal, ca la orice foiala in pat ma simte si ma suge. Mi-e ciuda dar le si admir pe acele femei dragi din viata mea care alapteaza mult si care declara cu seninatate ca ele nu stiu cand se trezesc noaptea sugatorii de serviciu.
Si mi-e ciuda cel mai tare ca am sentimente contradictorii legate de alaptarea unui alt copil, daca va mai fi cazul, asta mi se pare oribil.
Sper sa nu creez polemicile nesfarsite legate de acest subiect, nu fac parte din nicio tabara si nu vreau sa primesc sfaturi de genul : Mai rezista putin, o sa se intarce singur!
Din pacate nu cred asta si nici nu ma vad de cursa lunga.
Dincolo de asta, imi place poza:).
Oboseala acumulata m-a facut ca in ultimele doua nopti sa fug din patul in care cosleepuim cu totii si sa ma refugiez pe canapeaua incomoda din sufragerie, invelita, ca hotul, cu haine din cuier.
Nu e vina copilului, saracutul, e cu atat mai incrancenat sa suga cu atat mai mult cu cat eu ii povestesc despre cum noi o sa o rarim, sau cum apiti o sa plece, sau cum o fetita a plans mult cand mama ei nu i-a mai dat sa suga, dar acum e ok si foarte fericita.
Imi dau seama ca alaptatul prelungit, dincolo de miile de avantaje, are si capcanele lui. Cum sa convingi un copil sub doi ani sa nu mai suga cand laptele e siguranta lui, e ritualul de somn, de linistire, de dragoste?
In saptamana cu pricina pozei, am avut zilnic conversatii despre intarcare asumata de amandoi, povesti despre jucarii care nu mai sug, despre copii care sufera dupa titi dar care sunt fericiti si fara. Am facut jocuri inspirate de playfull parenting-ul Otiliei Mantelers, ziua parea sa inteleaga si sa o rarim cu suptul, noaptea era cosmar: urla, tipa prin somn: Gataaaa, nu apiti, m-am inmuiat si am renuntat.
Tot nu reuseam sa ma odihnesc.
Am ajuns, dintr-o sustinatoare a alaptatului, intr-una sceptica si cu sfaturi care au cuvantul compromis in ele. Am ajuns sa ma urasc ca nu am stiut unde sa pun frana, ca nu am invatat copilul sa adoarma si altfel cand imi dadea semne ca se poate si fara san, am ajuns sa fiu in fiecare saptamana bolnava: ba indigestii, ba dezechilibre hormonale, desi analizele sunt perfecte.
Mi-e foarte greu pentru ca nu pot sa ma odihnesc ca un om normal, ca la orice foiala in pat ma simte si ma suge. Mi-e ciuda dar le si admir pe acele femei dragi din viata mea care alapteaza mult si care declara cu seninatate ca ele nu stiu cand se trezesc noaptea sugatorii de serviciu.
Si mi-e ciuda cel mai tare ca am sentimente contradictorii legate de alaptarea unui alt copil, daca va mai fi cazul, asta mi se pare oribil.
Sper sa nu creez polemicile nesfarsite legate de acest subiect, nu fac parte din nicio tabara si nu vreau sa primesc sfaturi de genul : Mai rezista putin, o sa se intarce singur!
Din pacate nu cred asta si nici nu ma vad de cursa lunga.
Dincolo de asta, imi place poza:).
Abonați-vă la:
Postări (Atom)