Gratie marina

dedic aceasta fotografie parintilor mei, sa vada cu cata gratie trec in viata si sa fie mandri de odrasla:)!

Stim sa fim liberi?

Ma tot incearca intrebarea asta de ceva vreme si nu-mi da pace. Credeam ca am scapat de ea, dar se pare ca de ieri e oficial in mintea mea.
Ieri a fost ultima mea zi de angajata cu carte de munca. Ieri am terminat preavizul de concediere si deci, de azi, sunt oficial libera. Libera de contract de munca cu darile platite la stat. Totusi, nu-s somera, pentru ca am gasit niste variante de lucru pe niste proiecte pentru care voi fi platita cumva, legal. Unele dintre ele sunt proiecte frumoase, pentru cauze nobile. O sa revin cand e cazul asupra unuia dinte ele.
Insa cumva sunt libera de birou, de colegi, de contractul pe care semnezi ca-ti cedezi 9 ore din viata. Sunt libera sa nu ma mai trezesc la program, sa nu mai iau pranzul cu colegii, sa nu mai ranjesc aprobator la sef, sa nu ma frec toaleta din birou sau sa nu mai dau socoteala pe timpul lor si banii mei.
Insa, una dintre colaborari se leaga de fostii sefi cu care voi continua sa lucrez pe un proiect pana in decembrie, ceea ce le "permite" lor sa ma tina din nou legata de cererile lor; n-am sa intru in detalii, dintr-o moralitate pe care ei nu o inteleg, insa aceasta libertate sa lucrez pe ei pe proiect, cateva ore pe zi, cum vreau eu, ma costa multi nervi, energie si pastile investite in fiere si stomac. Plus nopti nedormite de griji si de cum as putea sa gestionez niste atitudini mizere.
Am crezut ca e usor sa lucrezi in pijamale, de la biroul personal, cu cafeaua proprie si cu program la liber. Am crezut ca stiu sa fiu libera. Dupa care mi-am dat seama ca toata viata am ocolit acest tip de munca libera pentru ca nu as fi stiut sa il gestionez. Stiam doar sa ma prezint la program, sa dau din cap aprobator, sa zambesc tamp, sa dorm linistita ca am contract de munca si gata.
De ce ar fi trebuit, totusi, sa stiu sa fiu libera?
De unde sa am resurse, cand de mica am fost invatata sa nu ies din cuvantul parintilor si sa nu am idei proprii la scoala? Sa nu fiu razvratita pentru ca lumea se uita si gura lumii e spurcata. Sa nu care cumva sa nu respecti programe de lucru corporatiste cu grile de salarizare uniforme, cu retete de lins sefii pana devin albi si stralucitori si ca "murdarirea" e buna!
De unde sa stim ca e bine sa iti vezi propriul interes familial, financiar si psihic? Cine sa ne invete ca e bine sa iti sustii parerea pana in panzele albe si ca tre sa lupti pentru ce crezi? Cine sa iti spuna ca diplomatia nu e chiar sanatoasa?
Mama imi spune mereu ca trebuie sa invat sa zic "imi pare rau", ca nu strica. Inca o lectie invatata: Imi pare rau ca am fost fraiera, dar nu mai fac!

Grigoroii la 2 mai

Pentru ca inca traim din amintirile de la malul marii. Stati sa vina si pozele sotului, care e prea obosit sa pana mana sa le faca, atunci pregatesc un post adevarat cu plusuri si minusuri, in care si explic de ce sunt asa de gros imbracata, si mai ales de ce ne asortam::).
Credit foto bogdana

2 mai

Asa un preview la pozele alea mari si serioase::). Grigoroiii la marea noastra!
Ne-am intors un pic mai obositi, unii dintre noi care si-au pierdut noptile la poker, hahaiala si beri udate cu vin si votci (nu spui cine), altii insolati si cu nopti de halucinatii provocate de soarele cel arzator. Suntem bine acum, incarcati de energie buna furata de la compania de la mare.
Mai vrem la mareeee!

R.I.P Mitza

Mihai a fost colegul meu acum cativa ani la HP. Nu am fost prieteni, nici macar amici, ci doar colegi; eu il ajutam cu chestii logistice, el imi zambea. Si cam atat, dar avea un zambet cuceritor. Nu ne-am vazut de ani buni, chiar spre 4 ani, dar eram mereu in contact cu prieteni de-ai lui si mai stiam despre el. Ultima oara am vorbit despre el acum o luna, stiam ca e in Brasov, bine, lucreaza si sta cu ai lui. Mihai imi era drag pentru ca era nascut in aceeasi luna cu mine si ne sarbatoream corporationeste impreuna.
Mihai nu mai este. Am aflat abia ieri ca a murit intr-un stupid accident de masina, el impreuna cu 2 buni prieteni, duminica dimineata, undeva in Brasov. Nu stiu si nu vreau sa stiu detalii, stiu doar ca e nedrept ca un tanar de 26 de ani sa dispara asa in neant. Sa nu mai fie. Asta nu o inteleg.
El este Mihai pentru mine, colegul de la HP, cu zambet frumos, amabil, simpatic, iubitor de munte si sporturi extreme Si asa va ramane in memoria mea.
Odihneste-te in pace!:(

Plecam la mare

In asteptarea vacantei din Zakynthos din august, nu mai rezistam in caldura si, unii dinte noi, la munci, asa ca ne luam talpasita pentru cateva zile si o ducem in 2 mai. De data asta suntem in companie diversa, pe langa iubitori de bere si nopti pierdute, mi-am ales niste insotitori pe gustul meu, din aceia care se culca devreme, care beau numai sucuri si apa si care se joaca toata ziua: pe Vladut si pe Petru.
Vreau doua zile jumatate de soare, calm, apa calda, mult peste si multa joaca.

Mama talciocuului

De ce ma machiez?

Asta se va vrea raspunsul peren al intrebarilor care ma urmaresc de ani de zile si pe care le primesc de la ...ati ghicit... barbati! Inclusiv de la barbatul din casa care nu intelege de ce trebuie sa ma machiez, nu intelege necesitatea si principiul, insa nu imi interzice acest ritual, ba chiar e de acord sa cheltuim o suma pe nevoile mele estetice.
Revin la intrebare si imi aduc aminte de toate manifestele barbatilor care ne striga in fata ca suntem mai frumoase naturale, ca pielea nu respira sub o masca ce fond de ten, ca nu le vine sa ne pupe pe un strat de ruj si ca suntem deformate de cateva grame de pelicule colorate.
Primul impls pe care il am atunci cand mai sunt intrebata de machiajul meu este ceva de genul: dar care-i problema ta?
Dupa care ma potolesc si incep peroratia teoretica cum ca tenul este protejat de stratul de fond de ten, cum ca exista farduri si rujuri pe baza de minerale care iti ajuta tenul in momente de uscaciune maxima, cu trimitere la reviste specializate si profesionisti in domeniu.
Insa adevarul gol golut pe care mi-l asum este ca eu nu ma suport fara machiaj. Arata oribil, sunt o copilandra cu bujori in obrajori si cu vase de sange sparte si cosuri temporare, ca deh, oameni plini de toxine suntem.
Daca se intampla sa ies din casa rapid pentru o paine si uit sa imi pun ceva pe fata devin nesigura si nu mai stiu cat costa painea si nu dau doi bani nici pe mine.
Minimul de machiaj pe care mi-l pun este un fond de ten, rimel si blush...dar si asa, tot nesigura ma simt. Totusi, o lupta am castigat-o: pot sa traiesc fara ruj! Ma declar mandra ca nu mai sunt dependenta de el, asta si pentru ca nu mi-am gasit inca o marca preferata cu o nuanta asisderea. Insa acesta este singurul compromis pe care il fac in materie de produse de make-up.
Istoria mea si a produselor de make-up este lunga si totul a inceput cu un creiopn dermatograf mov, marca Ada, pe care inca le mai folosesc. Am trecut prin toate fazele gen Ruby Rose, Oriflame, Avon si altele. Doamne, ce bine ma simt cand sunt machiata, iar apogeul a fost ziua nuntii cand am avut parte de un machiaj profi care chiar a rezistat pana la ora 5 dimineata.
Voi cum va simtiti bine? Cu sau fara machiaj?

Talciocul Urban face 4 editii

Desi i-am creat spatiu special si pagina de facebook, nu ma pot abtine sa nu mi-l laud si aici.
Dedi a facut afisul, eu l-am promovat cam pe unde am putut, dovada ca e deja in zilesinopti si pe alte site-uti si bloguri. O sa fac si monitorizare si acus sarim si cu comunicat de presa. Sunt tare mandra de proiectul asta al nostru, proiect pe care nu l-as fi continuat daca nu as fi avut lume langa mine care sa creada in el. Editia de sambata este dedicata copiilor iar Simina m-a ajutat foarte mult cu parinti si copii creativi. Mai multe despre aici, in casuta lui.